Zeci de copii au fost părăsiți în spitale, doar în primele trei luni ale acestui an

Zeci de copii au fost părăsiți în spitale, doar în primele trei luni ale acestui an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zeci de copii au fost părăsiți în maternități sau în alte unități sanitare, în primul trimestru al acestui an.

Este vorba de 55 de copii, 42 fiind părăsiți în maternități și 13 în secții de pediatrie ale unor spitale, informează Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), citată de Agerpres.

Vestea bună este că numărul copiilor părăsiți în primele trei luni ale acestui an este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost abandonați 108 copii.

ADVERTISING

Pe de altă parte, în primele trei luni din 2024 au fost externaţi 50 de copii părăsiţi în unităţi sanitare. Dintre aceştia, 3 s-au reîntors la familiile lor, patru au fost plasaţi la familii sau persoane şi 39 la asistenţi maternali.

Totodată, un copil a fost plasat la un serviciu de tip rezidenţial, doi au fost plasaţi în centre de primire în regim de urgenţă, iar unul se regăseşte în alte situaţii, conform datelor ANPDCA.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇