Zboruri mai scurte și mai ieftine în Europa. Noul regulament UE susținut de un român a fost adoptat și se aplică foarte curând

Zboruri mai scurte și mai ieftine în Europa. Noul regulament UE susținut de un român a fost adoptat și se aplică foarte curând
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Zborurile în spațiul Uniunii Europene vor deveni mai scurte, mai ieftine și mai puțin poluante, după ce Parlamentul European a aprobat noul regulament privind spațiul unic european.

Deputații europeni au deschis astfel calea pentru o gestionare îmbunătățită a spațiului aerian european, permițând mai multe zboruri directe și mai puține întârzieri și susținând neutralitatea climatică, transmite Parlamentul European, într-un comunicat.

În prezent, avioanele nu zboară pe cerul UE în linie dreaptă. Spațiul aerian european este fragmentat conform granițelor terestre, iar statele membre au taxe diferite de survol, astfel că o aeronavă poate să aleagă o rută mai lungă din motive economice.

ADVERTISING

Aceste rute ocolitoare durează mai mult, cresc consumul de combustibil, ceea ce înseamnă mai multă poluare, dar și bilete mai scumpe.

Astfel, zborul poate să devină mai scump, mai poluant și mai lung, ceea ce face mai probabile întârzierile.

Un eurodeputat român a fost raportor al PE. "Pentru că rutele nu sunt directe între A și B, ca zborul unei păsări, ci mai fac ocoluri. Acest regulament face încă un pas înainte către aceste zboruri directe. Ceea ce înseamnă timp de zbor mai mic, emisii mai puține, confort în plus pentru pasageri", explică iniţiatorul Marian Jean Marinescu, citat de TVR Info.

Conform statisticilor, în Uniunea Europeană, un zbor din trei are întârziere de cel puțin 15 minute.

ADVERTISING

„În prezent, spațiul aerian al Europei este ca un mare puzzle în care fiecare țară are propria piesă, dar, din păcate, nu toate piesele se potrivesc. Acest lucru duce la devieri, timpi de așteptare și costuri inutile. În 2023, aproape trei din zece zboruri au fost întârziate cu mai mult de 15 minute. Noile norme vor face ca aviația să fie mai sigură, mai punctuală și mai ecologică”, spune coraportorul PE Johan Danielsson, care le-a mulțumit foștilor raportori Marian-Jean Marinescu și Bogusław Liberadzki pentru activitatea lor.

Ce a fost şi ce urmează

Actualul regulament european pentru zboruri este vechi de 50 de ani, iar noua variantă a fost iniţiată în 2013.

ADVERTISING

Comisia Europeană a propus revizuirea regulilor privind Cerul Unic European, însă dosarul a fost blocat la nivelul statelor membre până la Brexit, care a determinat Executivul UE să-şi îmbunătăţească propunerea în 2020. În anul următor, legislatorii şi-au actualizat poziţiile şi au început negocierile între Comisia Europeană-Parlamentul European-Consiliul UE pentru a agrea noile reguli.

Reforma a fost convenită în negocierile cu Consiliul abia în martie și va contribui la îmbunătățirea gestionării spațiului aerian al UE.

"Aceste planuri vor avea obiective obligatorii și stimulente pentru a face zborurile mai eficiente și mai ecologice. Va fi înființat un comitet consultativ independent de evaluare a performanțelor pentru a sprijini Comisia Europeană și statele membre ale UE în luarea deciziilor privind punerea în aplicare a acestor planuri.

În plus, Comisia Europeană va adopta obiective de performanță ale UE privind capacitatea, eficiența costurilor, factorii climatici și de mediu pentru serviciile de navigație aeriană, care vor fi revizuite cel puțin o dată la trei ani", adaugă comunicatul de la PE.

Noul regulament poate intra în vigoare, pentru că textul are și acordul statelor membre în Consiliu.

Consiliul European a votat în acest sens pe 26 septembrie, aşa că noile reguli vor intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Deși majoritatea prevederilor se vor aplica de la acea dată, altele (de exemplu, sancțiunile pentru încălcarea noilor reguli; independența autorității naționale de supraveghere) vor intra în vigoare abia doi ani mai târziu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇