Vești bune pentru mamele de gemeni. După 10 luni de când a dat ordonanța, Guvernul va și aplica majorarea indemnizației

Vești bune pentru mamele de gemeni. După 10 luni de când a dat ordonanța, Guvernul va și aplica majorarea indemnizației

La 10 luni de când ex-ministrul Gabriela Firea anunţa că mamele de gemeni sau tripleţi vor primi indemnizaţii majorate de la stat, abia acum pune şi Guvernul în practică ordonanţa aprobată în noiembrie 2022.

Este vorba despre OUG nr. 164/2022, care până azi nu avea norme metodologice, aşa că pur şi simplu nu s-a aplicat, deşi în textul ei se menţiona că noile reglementări sunt valabile de la 1 ianuarie 2023.

OUG prevede beneficii în plus pentru cei care primesc indemnizaţie de creştere a copilului.

ADVERTISING

Printre altele, este vorba şi de suplimentarea cu 50% a indemnizaţiei lunare pentru copiii născuţi din sarcini gemelare, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil.

În noiembrie anul trecut, Firea explica şi cum se va aplica această OUG.

"De exemplu, mama unor tripleți, care are valoarea indemnizației de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei. Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizație rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizație de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei".

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Aceeaşi măsură se va aplica şi pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil.

De asemenea, sunt acordate unele facilităţi fiscale, prin majorarea nivelului de la care pot fi impozitate veniturile ce pot fi obţinute de părinte în perioada concediului pentru creşterea copilului. Astfel, plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.512 de lei, anunţă Ministerul Muncii.

Hotărârea adoptată joi de Executiv asigură aplicarea prevederilor prin care a fost transpusă în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/1158/19 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇