Record de gemeni! De ce se nasc mai mulți decât oricând în istorie

Record de gemeni! De ce se nasc mai mulți decât oricând în istorie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statisticile arată că, în medie, 12 din fiecare 1.000 de nașteri din lume sunt gemeni, cel mai crescut număr din ultimele decenii și, posibil, din întreaga noastră istorie.

O echipă internațională de cercetători a căutat prin datele demografice din 165 de țări, în perioada 2010-2015, concentrându-se pe numărul de nașteri de gemeni.

În comparație cu datele de la începutul anilor 1980, nașterile de gemeni sunt în prezent cu 30% mai multe – de la 9,1 nașteri de gemeni la fiecare 1.000 de nașteri atunci la 12 nașteri de gemeni la fiecare 1.000 de nașteri acum, după cum relatează Science Alert.

ADVERTISING

Datele folosite în prezentul studiu au fost limitate la doar două perioade istorice relativ recente. Totuși, oamenii de știință implicați în cercetare sunt siguri că această statistică este un record absolut.

„Cifrele relative și absolute ale gemenilor din lume sunt mai crescute acum decât au fost vreodată începând cu mijlocul secolului XX. Acesta este cel mai probabil un record absolut”, a declarat Christiaan Monden, sociolog la Universitatea Oxford.

Doar șapte din cele peste 100 de națiuni studiate au arătat o scădere de peste 10% a numărului de nașteri de gemeni. Majoritatea acestor țări erau din America de Sud.

ADVERTISING

În 74 de țări, creșterea a fost de peste 10%, variind de la 32%, creșterea din Asia, până la un procent de 71%, creștere a nașterilor de gemeni în America de Nord. Și națiunile africane au arătat o creștere semnificativă a nașterilor de gemeni: de la o medie de 32%, între 1980 și 1985, țările africane au ajuns până la 41%, în perioada 2010 – 2105.

Te-ar putea interesa și Caz singular în istorie: Bebeluș născut cu trei penisuri, în Irak

Dar de ce suntem martorii acestui fenomen? În mare parte, este vorba despre o combinație a doi factori.

ADVERTISING

Primul factor este că mai mulți părinți folosesc tehnologii de reproducere asistată medical, precum fertilizarea in-vitro (FIV).

Al doilea factor este că oamenii amână întemeierea unei familii, Iar un studiu desfășurat în SUA, acum câțiva ani, arăta că, după vârsta de 35 de ani, femeile caucaziene au o șansă de trei ori mai mare de a naște gemeni. În rândul femeilor cu origini africane, șansele sunt de patru ori mai crescute să aibă gemeni.

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇