Vestea bună a zilei vine de la cel mai recent bilanț care ne arată că pandemia scade în intensitate la nivel mondial. Și, cu această ocazie, vorbim și de un nou posibil tratament pentru Covid, ceea ce ar ușura cu mult viața pacienților și doctorilor deopotrivă.
Nu în ultimul rând, ca de fiecare dată, suntem recunoscători să vedem că marile companii investesc în arealul în care se dezvoltă: Astăzi, vorbim despre Zentiva, care a plantat 20.000 de puieți în Munții Făgăraș.
20.000 de puieți au fost plantați într-o zonă tăiată la ras din Munții Făgăraș
Grupul ZENTIVA, cel mai mare producător și furnizor de medicamente generice din România, a finalizat plantarea a 20.000 de copaci pentru reîmpădurirea Văii Vâlsanului din Munții Făgăraș.
Afectată de tăieri la ras și incendii, zona a intrat într-un proces amplu de intervenție și reabilitare gestionat de către Fundația Conservation Carpathia.
Un nou tratament împotriva COVID-19
Cercetătorii americani au identificat un nou posibil tratament antiviral eficient împotriva COVID-19, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (NIH – National Institute of Public Health) şi publicat în revista Science.
Concret, medicamentul experimental TEMPOL, care se administrează pe cale orală, a avut rezultate promiţătoare împotriva acestei boli, relatează vineri EFE.
Pandemia a încetinit semnificativ în această săptămână
Pandemia de coronavirus a scăzut în intensitate, în special în Asia şi Europa, potrivit unui bilanţ difuzat vineri de AFP.
Desigur, scăderile nu au fost observate în întreaga lume, dar simplul fapt că vedem o scădere de 13% a numărului de noi cazuri în Europa trebuie să ne bucure. În plus, aceasta este cea de-a 5-a săptămână la rând de scăderi ale numărului de noi cazuri.
Citește și: