Vești bune: Enescu răsună în toată țara, aspirina ar putea trata cancerul și un program gratuit de recuperare post Covid

Vești bune: Enescu răsună în toată țara, aspirina ar putea trata cancerul și un program gratuit de recuperare post Covid

Sărbătorim 140 de ani de la nașterea marelui compozitor George Enescu, cu muzică pe care o putem auzi în cele mai surprinzătoare locuri. Mai departe, aflăm că leacul pentru o formă gravă de cancer ar putea fi chiar… aspirina.

Nu în ultimul rând, bucureștenii din Sectorul 5 beneficiază de un program gratuit de recuperare respiratorie și fizică după infecția cu Covid.

140 de ani de la naşterea lui Enescu, sărbătoriți prin muzică

Una dintre cele mai emoţionante lucrări ale lui George Enescu, "Balada", se va auzi simultan, joi, începând cu ora 12:15, în mai multe spaţii din Bucureşti şi diverse oraşe din ţară, precum şi pe mai multe canale media, în cadrul proiectului „Sunetul Iubirii”, iniţiat de Festivalul "Enescu" pentru a marca 140 de ani de la naşterea marelui compozitor, anunţă organizatorii.

ADVERTISING

În total, până în acest moment, peste 30 de organizaţii media, instituţii şi companii comerciale au anunţat că s-au alăturat acestei iniţiative a Festivalului Enescu, care are ca rol aniversarea naşterii maestrului Enescu fără cuvinte mari, ci cu ceea ce el a iubit mai mult - muzica.

În Bucureşti, "Balada" se va putea auzi la:

  • Primăria Bucureşti, în calitate de co-producător al Festivalului Enescu;
  • Biblioteca Metropolitană Bucureşti (în toate cele 28 de biblioteci şi în sediul central);
  • Muzeul Naţional al Literaturii Române;
  • ARCUB - Hanul Gabroveni (Sala Mare şi Pasaj) şi Parcul Colţea;
  • Teatrul de Animaţie Ţăndărică;
  • Teatrul "Ion Creangă";
  • Teatrul Odeon;
  • Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suţu şi Muzeul Vârstelor;
  • Circul de Stat, inclusiv Circul ambulant din Parcul Izvor.
ADVERTISING

Balada va putea fi ascultată şi în Piaţa George Enescu, datorită Creart, şi în parcul din faţa Teatrului Odeon, de la o boxă pusă în balconul acestuia.

  • O poți asculta și AICI.

Aspirina ar putea ajuta la tratarea formelor agresive de cancer la sân

Aspirina ar putea ajuta în lupta împotriva formelor agresive de cancer de sân stimulând răspunsul la tratament al tumorilor rezistente, susţin medicii britanici.

Cercetătorii sunt de părere că impulsul este oferit mai degrabă de proprietăţile antiinflamatorii ale aspirinei decât de efectul său analgezic.

”Testarea folosirii unui medicament ca aspirina este interesantă, întrucât este disponibilă pe scară largă şi ieftină.

ADVERTISING

Sperăm că studiul nostru va demonstra că, în combinaţie cu imunoterapia, aspirina poate spori efectele şi poate în cele din urmă oferi o nouă modalitate sigură de a trata cancerul la sân”, a spus Anne Armstrong, conducătoarea studiului clinic.

Program gratuit de recuperare post-Covid

Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat, în şedinţa de miercuri, implementarea programului-pilot "Recuperarea respiratorie şi fizică a pacientului post-COVID-19", care urmează să fie derulat de Complexul Multifuncţional "Sf. Andrei".

Este vorba despre un program de recuperare respiratorie, gratuit, destinat celor care se află în perioada post-COVID-19, prin îmbinarea tuturor mijloacelor terapeutice de care dispune cabinetul de kinetoterapie şi recuperare medicală din cadrul complexului.

Echipa multidisciplinară de recuperare va selecta pacienţii care vor urma programul complex, va stabili diagnosticul clinico-funcţional, va realiza tratamentul recuperator progresiv.

Beneficiarii programului vor fi locuitori ai Sectorului 5 care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 şi nu suferă de boli cronice sau de alte afecţiuni grave care ar putea interfera cu procesul de recuperare.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇