„Termoficare de la Soare” a fost adoptat. Liberalii au modificat radical proiectul, iar Clotilde Armand avertizează că vine „cu toți cetățenii sectorului peste acești politruci”

„Termoficare de la Soare” a fost adoptat. Liberalii au modificat radical proiectul, iar Clotilde Armand avertizează că vine „cu toți cetățenii sectorului peste acești politruci”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat criteriile de selecție pentru blocurile care vor fi incluse în proiectul pilot „Termoficare de la Soare”, pe care l-a inițiat Clotilde Armand.

Administrația Armand a propus ca blocurile în care se va instala mai întâi sistemul cu panouri și pompe de căldură să fie alese în funcție de:

  • numărul mediu de persoane înregistrate la întreținere
  • numărul mediu de copii cu vârste până în 14 ani per apartament
  • numărul mediu de apartamente din imobil debranșate de la Termoenergetica

Practic, au șanse mai mari la montarea sistemului de panouri fotovoltaice și pompe de căldură blocurile în care locuiesc mai mulți oameni, cu mai mulți copii mici și care depinde în mai mare măsură de Termoenergetica (societate care livrează apă caldă și căldură sub parametri).

În documentația care însoțește proiectul de hotărâre inițiat de Clotilde Armand este prezentat și un model de calcul, pentru a ilustra modul în care se aplică aceste criterii.

ADVERTISING

exemplu-criterii-de-calcul-Trmoficare-de-la-Soare

În ședința de luni, 24 octombrie, consilierii liberali au susținut că vor susține proiectul „Termoficare de la soare”, dar nu în termenii propuși de Clotilde Armand.

În consecință, viceprimarul PNL al Sectorului 1, Ramona Porumb, a citit două amendamente care au modificat proiectul.

Puteți urmări întreaga dezbatere pe marginea acestui proiect de la minutul 1:53.30, în video-ul de mai jos:

Ședința extraordinară convocată de îndată a CLS1 din 24.10.2022.

Primul amendament prevede că, în selecția blocurilor care vor fi incluse în programul „Termoficare de la Soare” va conta în proporție de 80% numărul de persoane înscrise la întreținere și în proporție de 20% distanța blocului față de punctul termic.

Al doilea amendament a stabilit că mai întâi se va implementa sistemul în 2 blocuri. Apoi se va face o evaluare a eficienței funcționării sistemului (obligatoriu pentru o perioadă de minim 5 luni din sezonul rece). Evaluarea va fi prezentată Consiliului Local la 9 luni de la debutul proiectului.

ADVERTISING

În baza acelei evaluări, Consiliul Local va decide dacă aprobă sau nu continuarea proiectului.

Liberalii susțin că vor astfel să evite risipa de bani, după experimentul cu rezultate sub așteptările cetățenilor din Cartierul Aviației din iarna 2021-2022 (montarea unui echipament cu motorină care să încălzească apă pentru punctul termic nr. 5 și care a funcționat doar câteva zile toată iarna).

Ambele amendamente au fost adoptate de Consiliul Local al Sectorului 1.

Cu voturi 17 pentru și 9 abțineri, proiectul a fost adoptat.

În doar câteva minute, Clotilde Armand - care nu participă de mai multe luni la ședințele de Consiliu Local - a reacționat printr-o postare pe Facebook. Armand i-a acuzat pe consilierii liberali PNL și PSD că „au măcelărit proiectul”.

„Nu-i nimic. Mai facem o ședință de consiliu și voi veni cu toți cetățenii Sectorului peste acești politruci. Să-i văd atunci cum vor explica”, a scris Armand pe Facebook.

În prag de iarnă și în plină criză energetică, consilierii PNL și PSD au distrus astăzi proiectul “Termoficare de la...

Publicată de Clotilde Armand pe Luni, 24 octombrie 2022

Cât mai au de așteptat cele 127 de asociații care așteptau panouri solare și pompe de căldură

Administrația Armand susține că intenționa să implementeze proiectul „Termoficare de la soare” nu doar în 10 blocuri din cartierul Aviației, ci și în alte blocuri din sector. Potrivit documentației din proiectul de hotărâre, ar fi vorba despre 127 de asociații cu care au semnat contract de mandat cu Primăria Sectorului 1.

ADVERTISING

Potrivit legii, contractele de mandat trebuie aprobate de Consiliul Local.

Liberalii de la Sectorul 1 au modificat și proiectul de hotărâre prin care administrația Armand își dorea aprobarea contractelor de mandat, pentru a stabili clar că proiectul se va implementare doar în 2 blocuri.

Iată ce au stabilit amendamentele citite de viceprimarul Ramona Porumb și adoptate de Consiliul Local:

  • titlul proiectului s-a modificat. În noul titlul de proiect se menționează clar că se contracte de mandat cu doar 2 blocuri.
  • numărul asociațiilor în care se va implementa proiectul s-a limitat la 2. „Se aprobă implementare proiectului pilot „Termoficare de la soare” în 2 imobile din Sectorul 1 pe bază de contracte de mandat semnate cu 2 asociații de proprietari (...)”
  • cota de contribuție a asociației de proprietari la proiect este de 10%, cu posibilitate de reducere la 0, în situații particulare în care legea permite
  • denumirea programul se modifică din „program multianual «Termoficare de la Soare»” în „program pilot «Termoficare de la Soare»”.

Liberalii susțin că nu doresc să voteze proiecte mari, în lipsa unor studii de fezabilitate.

Primăria Sectorului 1 are un studiu de fezabilitate realizat deja, după cum a transmis deja la Solicitarea Spotmedia.ro.

Potrivit Sicap, Primăria Sectorului 1 a încredințat direct, pe data de 26 aprilie 2022, un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate către societatea Install Data Project SRL din Cluj. Valoarea acestui contract pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 110.500 lei (adică 22.349 euro, la momentul achiziției - n.red.).

Din păcate, în ciuda insistențelor Spotmedia.ro, Primăria Sectorului 1 a refuzat să ne ofere acces la acest studiu de fezabilitate. Am solicitat de două ori să îl consultăm, în temeiul Legii 544/2001. De fiecare dată am primit același răspuns: studiul nu e de interes public până când va fi supus aprobării Consiliului Local.

La acest moment, Consiliul Local susține că nu a primit proiectul, nici pentru consultare, nici pentru adoptare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇