Țara în care se cere iar purtarea măștii, după îmbolnăvirile cauzate de Covid Pirola

Țara în care se cere iar purtarea măștii, după îmbolnăvirile cauzate de Covid Pirola
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul israelian al Sănătăţii a recomandat persoanelor cu un sistem imunitar compromis să poarte măşti în spaţiile interioare aglomerate, în contextul în care se înregistrează o creştere a numărului de spitalizări din cauza Covid-19 chiar înaintea sărbătorilor evreieşti.

Ministerul a precizat într-un comunicat că s-a înregistrat o „creştere moderată” a numărului de spitalizări, din cauza mai multor subvariante de Omicron care circulă atât în Israel, cât şi în întreaga lume.

„Înaintea sărbătorilor şi ca urmare a creşterii morbidităţii, Ministerul Sănătăţii recomandă persoanelor din grupurile de risc sau celor care doresc să limiteze riscul de infectare să poarte o mască în spaţiile interioare aglomerate", se spune în comunicat.

ADVERTISING

Reuniunile mari de familie sunt frecvente în timpul sezonului sărbătorilor evreieşti, care începe la 15 septembrie şi se întinde pe parcursul unei luni.

Ministerul a precizat că se pregăteşte în curând să lanseze vaccinuri care vizează noile subvariante.

Infecţiile şi spitalizările cu Covid au crescut în SUA, Europa şi Asia, dar sunt cu mult sub vârfurile anterioare.

Israelul se numără printre cele şase ţări în care a fost detectată o variantă a virusului Covid cu mutaţii puternice, denumită BA.2.86 sau Pirola, dar despre care oamenii de ştiinţă au spus, totuşi, că este puţin probabil să ducă la un val devastator de boală gravă şi decese.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇