Situație absurdă, în centrul Bucureștiului: PMB a chemat procurorii pentru un bloc de lux ilegal. Inspectoratul de Stat în Construcții zice că totul e în regulă

Situație absurdă, în centrul Bucureștiului: PMB a chemat procurorii pentru un bloc de lux ilegal. Inspectoratul de Stat în Construcții zice că totul e în regulă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Municipiului București (PMB) susține că se lucrează ilegal pe șantierul de pe Strada Icoanei 2-8, unde mai mulți oameni de afaceri spanioli construiesc blocuri, într-o zonă protejată a Capitalei.

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) spune, însă, că lucrările sunt legale și că – deși controale a făcut – n-a găsit nimic în neregulă cu modul în care construiesc firmele spaniolilor.

Decizia de a opri sau a lăsa să continue șantierul e în mâna procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Potrivit documentației de urbanism a PMB, pe strada Icoanei regăsim ceea ce specialiști numesc „țesut urban dezvoltat organic, construit ante 1911”.

Cu alte cuvinte, e o zonă în care putem, încă, afla cam cum arăta Bucureștiul în urmă cu mai bine de un secol. E o parte din oraș pe care – dacă o demolăm – nu o vom mai putea recrea niciodată.

Parte dintre clădirile de pe stradă sunt incluse în Zona Protejată Icoanei (cu nr. 40 pe lista zonelor protejate din Capitală).

Pe 1 octombrie 2020 – la câteva zile după ce Gabriela Firea pierduse alegerile locale, dar încă ocupa scaunul de primar general – PMB e emis o autorizație de desființare a 3 case de pe strada Icoanei, de la numerele 2-8.

ADVERTISING

Autorizația a primit numărul 558/1872017/01.10.2020 și a fost eliberată pentru Homing Downtown SRL (ca beneficiar), care urma să lucreze cu Mantor General Contractor SRL (ca executant).

Beneficiarii reali ai ambelor societăți sunt cetățenii spanioli Thomas Garcia Manjon, Diego Anton Stuyck și David Barragan Tortosa, potrivit portatului cu informații de business Listafirme.ro.

Pe 27 octombrie 2020 - cu numai două zile înaintea momentului în care Nicușor Dan și-a preluat mandatul de primar general - PMB a emis și o autorizație de construire pentru firmele spaniole.

În baza ei, Homing Downtown SRL și Mantor General Contractor SRL pot construi, pe strada Icoanei 2-8, 2 blocuri cu 2 subsoluri, parter, 2 etaje și 2 retrageri (etaje cu suprafață redusă – n.red.). Parte dinte spații vor fi magazine, parte locuințe.

Toamna trecută, dezvoltatorul spaniol a demolat cele 3 case vechi, a săpat și s-a apucat de lucru la blocuri.

PMB condusă de Nicușor Dan a încercat să oprească lucrările, dar fără succes.

icoanei-c
Cum se lucra pe șantierul de pe Strada Icoanei 2-8, la începutul lunii septembrie

Până când, pe 11 iulie 2022, Nicușor Dan a organizat o conferință de presă în care a anunțat că – printr-o decizie definitivă – Curtea de Apel București (CAB) a decis că nu mai există nicio autorizație valabilă pentru șantierul de pe Strada Icoanei 2-8.

ADVERTISING

În plus, PMB nu mai intenționează să emită alte autorizație.

Și cum nimeni nu poate construi fără autorizație de construire, în mod normal, toate lucrările urmau să fie sistate.

Tot pe 11 iulie, în ziua conferinței lui Nicușor Dan, la solicitarea spotmedia.ro, unul dintre asociații firmelor spaniole, Thomas Garcia Manjon, a precizat că lucrurile n-ar sta așa cum le-a prezentat Nicușor Dan.

„Avem autorizație de construire în vigoare și, prin urmare, construim în continuare. Dl primar a dispus suspendarea autorizațiilor în trecut și noi am cerut instanței să constate ilegalitatea făcută de către dl. primar prin acestă suspendare. Și instanța ne-a dat dreptate. Acum, Curtea de Apel a dispus să fie rejudecat. Nimic altceva”, a transmis Manjon, la solicitarea spotmedia.ro.

Primăria lui Nicușor Dan: Nu există autorizație valabilă, deci nu se poate construi!

La finalul lunii august, spotmedia.ro a constatat că, într-adevăr, lucrările pe șantierul de pe Strada Icoanei 2-8 continuă.

La solicitarea noastră, Thomas Garcia Manjon nu a dorit să mai comenteze situația.

Nicușor Dan nu a răspuns la telefon, ca să își exprime punctul de vedere.

ADVERTISING

Directorul Poliției Locale a Municipiului București, Daniel Rășică, ne-a transmis că pe 1 și 2 septembrie mai mulți agenți s-au deplasat în teren pentru a constata stadiul lucrărilor. Iar pe 8 septembrie au înaintat toate documentele pe care le dețineau despre situația șantierului către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Altceva nu puteau face polițiștii locali, potrivit lui Daniel Rășică.

Abia pe 30 septembrie - după mai bine de o lună de la momentul în care am solicitat informațiile – PMB ne-a răspuns la întrebări și ne-a comunicat că lucrările de pe Strada Icoanei 2-8 sunt ilegale. Iată argumentele instituției conduse de Nicușor Dan.

„Autorizația de Construire nr. 639/1872033/27.10.2020 , emisă (de administrația Firea – n.red.) pentru imobilul din str. Icoanei nr. 2-8, Sector 2, București, a avut un termen de valabilitate de 12 luni de la data emiterii.

La data de 27 octombrie 2021, primarul general al Municipiului București (Nicușor Dan - n.red.) a emis Dispoziția nr. 1055/27.10.2021, prin care a fost respinsă cererea nr. 1997391/07.10.2021 de prelungire a valabilității Autorizației de Construire nr. 639/1872033/27.10.2020”, a transmis Primăria Capitalei pentru spotmedia.ro.

icoanei-b
Panoul de lucrări al șantierului de pe strada Icoanei 2-8.

Tribunalul București nu i-a dat dreptate primăriei, în primă fază. Ulterior, însă, Curtea de Apel a constatat că instanța de la tribunal judecase greșit.

„Prin Sentința civilă nr. 6464/28.10.2021 pronunțată în dosarul nr. 9721/3/2021, Tribunalul București Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a constatat că valabilitatea Autorizației de Construire nr. 639/1872033/27.10.2020 se prelungește cu intervalul de timp cuprins între data de 15.02.2021 și până la data de 15.09.2021.

Prin Decizia nr. 1966/07.07.2022 pronunțată în același dosar nr. 9721/3/2021, Curtea de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a casat în parte Sentința civilă nr. 6464/28.10.2021 (menținând această sentință doar cu privire la soluționarea excepțiilor) și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecarea cererii”, a transmis Nicușor Dan.

Iar în situația în care Curtea de Apel a casat decizia tribunalului de prelungire a autorizației de construire, potrivit PMB, acea autorizație a spaniolilor nu mai este valabilă.

„Potrivit dispozițiilor art. 500 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, «hotărârea casată nu are nicio putere». Având în vedere cele arătate mai sus, în momentul de față Autorizația de Construire nr. 639/1872033/27.10.2020 nu este valabilă și nu pot fi efectuate lucrări în baza acestei autorizații de construire”, a transmis PMB pentru spotmedia.ro.

Cu toate acestea, potrivit panoului de lucrări de pe șantierul din Strada Icoanei 2-8, spaniolii consideră că autorizația este valabilă.

ISC: Lucrările sunt legale. Nu am constatat deficiențe

spotmedia.ro a solicitat și Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) să ne comunice dacă firmele spaniolilor au toate autorizațiile valabile și dacă pot lucra la ridicarea blocurilor de pe Strada Icoanei 2-8.

După o lună, ISC ne-a comunicat că pentru șantierul de pe Strada Icoanei 2-8 au fost emise doar două autorizații: cea de desființare a celor 3 case vechi (document cu numărul 558/1872017/01.10.2020) și cea de construire a celor 2 blocuri noi (cu numărul 639/1872033/27.10.2020).

„În evidențele instituției noastre se regăsește procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor de desființare (...)

Lucrările de construcție sunt în curs de execuție, iar autorizația de construire este în termen de valabilitate (...)

Personalul cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului de Construcții al Municipiului București (ICMB) a efectuat acțiuni de control privind respectarea prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată cu modificările și completările ulterioare atât la lucrările de desființare cât și pentru lucrările de construire și nu au fost constatate deficiențe și neconformități de natură contravențională”, a transmis ISC pentru spotmedia.ro.

santier-Icoanei-2-8
Șantierul de pe Strada Icoanei 2-8. Foto: Alexandru Nistor

Pe 11 iulie, Nicușor Dan a precizat că, de fapt, inspectoratul teritorial a constatat nereguli, dar că ulterior a venit inspectoratul central și i-a anulat rapoartele subunității sale din Capitală.

În așteptarea procurorilor

În aceste condiții, singura instituție care a intervenit până acum la șantierul de pe strada Icoanei 2-8 a fost Direcția de Poliție Locală și Control din subordinea PMB, care i-a informat pe procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 despre stadiul lucrărilor.

Acum, PMB așteaptă ca procurorii de la Sectorul 2 să dispună sistarea lucrărilor.

Rămâne să vedem dacă procurorii vor lua o astfel de măsură. spotmedia.ro a solicitat mai multe informații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2. Dacă instituția ne va oferi răspunsuri relevante, vom reveni cu detalii.

Între timp, reprezentanții dezvoltatorului spaniol îi asigură pe cei interesați să cumpere apartamente în viitoarele blocuri de pe Strada Icoanei 2-8 că locuințele vor fi de excepție.

Contactați de spotmedia.ro, reprezentații de vânzări ai dezvoltatorului au transmis că un metru pătrat construit se vinde cu 4.500 de euro + TVA și că estimează că mutarea se va face până cel mai târziu în decembrie 2024.

Vom urmări cum evoluează situația șantierului și vă vom ține la curent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇