PUZ Sector 2 a fost adoptat ”pe ușa din dos”, cu o lună înainte de alegeri: Dispar 30 de hectare de spațiu verde, apar blocuri și mai mari

PUZ Sector 2 a fost adoptat ”pe ușa din dos”, cu o lună înainte de alegeri: Dispar 30 de hectare de spațiu verde, apar blocuri și mai mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul General a adoptat, joi, un nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ) al Sectorului 2, care riscă să dea întreaga zonă pe mâna dezvoltatorilor imobiliari. Totul, în devafoarea bucureștenilor din acea parte de oraș, care vor fi nevoiți să trăiască într-o zonă mai aglomerată și mai puțin verde.

Proiectul acestui PUZ nu este nou. Primăria Sectorului 2 a contractat încă din 2017 mai multe firme pentru a-l documenta.

De realizare s-a ocupat Urbe 2000 SRL, societatea arhitectului Constantin Enache. Acesta întocmise și fostul PUZ de sector, care între timp expirase.

Proiectul noului PUZ întocmit de Urbe 2000 SRL a fost pus de mai multe ori în dezbatere publică. A suferit modificări. Dar în fiecare nouă variantă a trezit indignare nu numai în unele cercuri de arhitecți și în rândurile activiștilor de mediu, ci și printre unii dintre directorii administrației Firea.

ADVERTISING

Marile probleme ale acestui PUZ țin de faptul că el va permite dispariția a circa 30 de hectare de spațiu verde. Respectivele suprafeţe – care potrivit legii ar trebui să își păstreze statutul – vor deveni zone construibile. Iar asta înseamnă că acolo se va construi, fără doar și poate!

Totodată, PUZ riscă să provoace supraaglomerarea sectorului, care deja este unul dintre cele mai aglomerate din București, fiind renumit pentru cartierele-dormitor și ”blocurile gri” ridicate în perioada comunistă.

PUZ cu dedicație pentru personaje controversate

Arhitectul Constantin Enache a introdus în PUZ Sector 2 o serie de alte planuri urbanistice zonale mai mici, pe care consilierii le-au respins deja.

ADVERTISING

Printre ele, unul care îi permite familiei Borcea, spre exemplu, să ridice blocuri cu 15 etaje pe malul Lacului Tei.

De asemenea, în baza altui PUZ inclus în documentul adoptat joi de consilierii generali, proprietarii Clubului Bamboo ar putea construi inclusiv pe luciul de apă al Lacului Tei.

În plus, în mai multe zone din sector se vor putea construi clădiri și mai înalte decât acum. Și asta, fără vreo garanție că rețelele de utilități și străzile din zonele respective vor fi modernizate pentru a putea deservi un număr mai mare de oameni.

La solicitarea SpotMedia.ro, creatorul acestui PUZ, arhitecul Constantin Enache, a precizat că – în opinia sa – documentul pe care l-a creat nu va duce la supraaglomerarea zonei, ci doar la o densificare normală a populației, astfel încât sectorul să se susțină, din punct de vedere economic.

ADVERTISING

La ședința Consiliului General de joi, 13 august, liderul consilierilor USR, Ana Ciceală, a declarat că partidul său nu poate susține acest proiect din cauză că el ar duce la o ”densificare maximală” în Sectorul 2 și că va provoca o scădere a calității vieții oamenilor din această parte de Bucureşti.

Cu toate astea, Consiliul General a adoptat proiectul noului PUZ al Sectorului 2.

”Mafia imobiliară a câştigat astăzi”

În aceste condiții, USR-PLUS a anunțat că nu va lăsa lucrurile așa și va ataca în instanță documentul.

Candidatul susținut de alianța PNL-USR-PLUS pentru funcția de primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, a transmis că ”mafia imobiliară a câștigat astăzi, prin adoptarea PUZ Sector 2, introdus pe ușa din dos pe ordinea de zi, o bătălie, dar nu și războiul”.

Vom contesta în instanţă acest PUZ şi în prima şedinţă de după validarea mandatului noilor consilieri de la alegerile din 27 septembrie, vom introduce la vot o hotărâre de anulare a deciziei de azi”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

El a precizat că „actualul Consiliu General are 0 legitimitate, cu o lună înainte de expirarea mandatului, să adopte o astfel de hotărâre ruşinoasă. Vom întoarce această hotărâre girată de prietenii vechi Popescu şi Firea”. 

În repetate rânduri, Radu Mihaiu le-a cerut actualului viceprimar din sector, Dan Cristian Popescu, și Gabrielei Firea să oprească acest PUZ.

Scurt pe 2: mafia imobiliară a câștigat astăzi, prin adoptarea PUZ sector 2 introdus pe ușa din dos pe ordinea de zi, o...

Publicată de Radu Mihaiu pe Joi, 13 august 2020

Citește și:

Capitala rechinilor imobiliari (II). Afacerile care riscă să sufoce Sectorul 2 și să îl lase fără spații verzi

Capitala rechinilor imobiliari: Bucureștenii se luptă cu Primăria Sectorului 1 pentru spațiu verde și aer curat. Aranjamentul financiar pentru realizarea PUZ ridică mari semne de întrebare (Document)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇