De la începutul pandemiei, mulți dintre slujitorii Bisericii au intrat în casele enoriașilor pentru a face sfeștanii sau pentru a-i spovedi și împărtăși mai ales pe bătrîni.
Însă aceste servicii religioase s-au făcut și se fac contra cost, ca în vremurile bune.
An de an, pelerinajele la biserici ce găzduiesc icoane ori moaște făcătoare de minuni adună tot mai mulți credincioși. Anul trecut, la Catedrala Metropolitană din Iași, unde se află moaștele Sf. Parascheva, s-au adunat 150.000 de credincioși, un record de închinare și rugăciune laolaltă.
Anul acesta, pentru sărbătoarea din 14 octombrie, din cauza restricțiilor impuse de autorități în fața creșterii alarmante a numărului de infectări și decese provocate de Covid-19, la catedrala din Iași au ajuns doar câteva mii de pelerini.
Mic eseu despre Biserică, privită ca instituţie
Pentru cei care nu au străbătut zeci de kilometri pe jos, agențiile de turism și-au oferit serviciile contra unor sume destul de piperate.
De pildă, Agenția de turism Basilica Travel a Patriarhiei a organizat un circuit de trei zile și două nopți cu cazare la hoteluri de 2 și 3 stele (e vorba de stele românești) cu mic dejun inclus. Costul pentru o persoană a fost de 475 de lei. Adică 100 de euro. Catedrala în care se află moaștele sfinte a strâns, din pomelnice, lumânări, tămâie, cărți bisericești câteva milioane de euro.
Pentru Catedrala Mântuirii Neamului s-au cheltuit din 2010 – când a fost sfințită piatra de temelie – până acum peste 150 de milioane de euro, 75% din costuri fiind alocate de Guvern și de Primăria Capitalei.
Specialiștii estimează că, până la finalizarea edificiului sfânt, în 2024, costurile vor ajunge la 400 de milioane de euro. Pentru a avea o imagine a raportului cheltuielilor publice dintre sacru și profan, singurul spital modern construit în ultimele trei decenii, cel de la Mioveni-Argeș, care a devenit funcțional la începutul acestui an, a costat 68 de milioane de euro, adică jumătate din cât s-a cheltuit până acum pentru construcția catedralei.
Mic eseu despre nevoia de mărturisire a credinţei
Statisticile arată că în ultimii 30 de ani au fost construite peste 8.500 de biserici, mănăstiri și case de rugăciune, de 50 de ori mai multe decât spitale și de 4 ori mai multe decât unități de învățământ preuniversitar.
Politicienii s-au folosit mereu de altarul Bisericii, mai ales în campaniile electorale, semnând un cucernic contract în care se angajau să finanțeze construirea de lăcașe de cult contra predicilor prin care preoții să-și îndemne enoriașii să voteze candidatul contractant pentru primării, Parlament ori președintele țării.
Odată ajunși în circumscripțiile puterii de decizie, fie că e vorba de miniștri, primari ori președinți de consilii județene, aceștia au alocat fonduri generoase pentru ridicarea unor noi lăcașuri de cult – în momentul de față, peste 1.500 de edificii religioase se află în construcție.
Chipurile unora dintre donatorii de bani publici au fost pictate și tronează dizgrațios printre sfinți, iar enoriașii îngenunchează la cucernicii negustori de sfințenie.
Patriarhia organizează un nou pelerinaj, de o zi, pentru hramul de toamnă al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului
Să vedem însă și partea plină a paharului. Patriarhia anunța la sfârșitul lunii aprilie că BOR a donat peste 3 milioane de euro pentru a veni în sprijinul celor greu încercați de pandemia de coronavirus.
Ajutorul Bisericii pentru cei în suferință a continuat, dar în mai mică măsură. Restricțiile impuse de Guvern au pus în pericol bilanțul dintre venituri și cheltuieli al Patriarhiei, dar și al preoților, în general.
De la începutul pandemiei, mulți dintre slujitorii Bisericii au intrat în casele enoriașilor pentru a face sfeștanii sau pentru a-i spovedi și împărtăși mai ales pe bătrâni.
Însă aceste servicii religioase s-au făcut și se fac contra cost, ca în vremurile normale. La fel se întîmplă la nunți, botezuri și înmormântări.
E cinic, dar numărul morților în timpul pandemiei a sporit considerabil încasările preoților. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu costă bani, fiind direcționat în buzunarele de sub sutană.
Scrisoare deschisă către purtătorul de cuvânt al BOR, domnul Vasile Bănescu
Poate că voi fi socotit cârcotaș. Dar un exercițiu simplu de aritmetică ne arată că, dacă fiecare catedrală, biserică, mănăstire ori casă de rugăciuni dintre cele 8.500 ar dona câte 1.000 de euro pentru a mai îmblânzi dezastrul prin care trecem, ar ajunge în spitale 8,5 milioane de euro.
Dublând dărnicia, spitalele ar beneficia de 17 milioane pentru a-și mări capacitatea de testare, reprofilarea unor secții non-covid, cumpărarea de echipamente necesare personalului medical și încă altele. Sumele ar putea fi triplate sau chiar înzecite de foarte multe biserici și catedrale prospere.
Le cerem prea mult (majoritatea nu o fac) preoților și ierarhilor Bisericii? Dimpotrivă, eu cred că prea puțin. Există un singur preot care și-a vândut una din mașinile pe care le posedă familia pentru a dona banii unui spital? Sau unul care și-a închis un depozit în euro din patru cifre pentru aceeași cauză?
N-am auzit, miracolul ar fi fost sățios mediatizat. A auzit cineva de o intrare a Preafericitului Daniel într-un azil de bătrâni unde să țină o slujbă pentru cei exilați din casele lor? Mă tem că nu.
Patriarhul vrea ce este al Cezarului. Dumnezeu ca armă
În schimb, aflăm că, la sfârșitul lunii septembrie, Preafericitul împreună cu 20 de episcopi a descălecat la Bihor pentru sfințirea Catedralei Ortodoxe din Oradea şi a noii biserici de la Mănăstirea Izbuc din comuna Cărpinet, preasfântul alai fiind cazat la un hotel de cinci stele de la Băile Felix.
Câți preoți au intrat într-un orfelinat pentru a vesti Cuvântul „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu“? (Evanghelia după Marcu)
Mă tem că pot fi numărați pe degete.
Doctorii de suflete au făcut mult prea puțin pentru enoriași în timpul acestei cumplite pandemii
Nu am niciun dubiu că s-au rugat pentru sufletele viilor și morților. Dar sunt dezastre care pun la grea încercare omenirea, când e nevoie ca slujitorii Bisericii să țină într-o mână crucea, iar cu cealaltă să dăruiască din cele lumești oamenilor în suferință.
George Arun
