Polițiștii din Cluj au căpătat 17 maşini Ford Mustang Mach-E, bolizi 100% electrici, cu 269 cai putere, pe care să îi folosească zilele acestea, în perioada Festivalului UNTOLD (3-6 august).
Autoturismele au fost primite în comodat de la un dealer local, transmite Ziar de Cluj, care a aflat că maşinile erau inscripționate la predare, dar IPJ Cluj a cerut ca autocolantele cu „Poliția” să fie date jos.
Maşinile vor putea fi folosite doar pe perioada de desfăşurare a festivalului în misiunile trupelor SIAS, dar şi de către polițiști din Cluj-Napoca de la Serviciul de Ordine Publică, şi Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Un astfel de autoturism a fost surprins în trafic, iar IPJ Cluj a venit ulterior cu lămuriri.
„Având în vedere imaginile din spațiul public, care prezintă ,,autoturisme inscripționate”, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:
Autoturismele sunt date spre folosință către IPJ Cluj, pentru o perioadă determinată, în baza unor contracte de comodat.
În cursul acestei zile (marţi - n.red.), la preluarea autoturismelor, reprezentanții IPJ Cluj au constatat că acestea au fost colantate cu ,,Poliția”, motiv pentru care au luat măsuri de înlăturare a colantului respectiv”, a transmis IPJ Cluj.
SUV-ul complet electric Ford Mustang Mach-E are un preț de pornire de 49.800 de euro în România şi vorbim de versiunea de bază. Bateria are o capacitate de 75.7 kWh (68 kWh net) și se poate încărca cu viteze de până la 115 kW, iar autonomia este de 450 de kilometri, potrivit Automarket.