Polițiștii din Drobeta Turnu Severin au găsit, într-un apartament un animal mai puțin obișnuit: un struț. Proprietarul care creștea struțul a fost amendat cu 3.000 de lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, sâmbătă, că într-un bloc situat la marginea orașului Drobeta-Turnu Severin este ținut captiv un struț.
Polițiștii și reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, au făcut verificări și au au stabilit că un cetățean în vârstă de 30 ani deținea struțul într-o încăpere din apartament.
„În cauză, s-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 3000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/ 2004, privind protecția animalelor, raportat la Norma nr 21/ 2003. De asemenea, reprezentanții instituțiilor care au efectuat verificările i-au pus în vedere celui în cauză să întreprindă măsurile necesare pentru deținerea legală a struțului”, transmite Poliția Mehedinți.
Surse locale arată că struțul este al unei familii de rromi care a susținut că are pasărea de când era pui. Inițial, l-au avut în curtea unei case din Drobeta Turnu-Severin. Apoi, pentru că i-au reclamat vecinii, l-au mutat într-o garsonieră.
Reprezentanții DSV Mehedinți spun că struțul era hrănit corespunzător, dar nu avea spațiu, așa că proprietarului i s-a pus în vedere să mute struțul înapoi la curte.