Parlamentul European face apel la statele membre să garanteze dreptul femeilor la avort şi al copiilor la educaţie sexuală

Parlamentul European face apel la statele membre să garanteze dreptul femeilor la avort şi al copiilor la educaţie sexuală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul European a adoptat, joi, un raport prin care le cere celor 27 de state membre ale UE să garanteze accesul femeilor la avort, supus unor legi extrem de restrictive în unele state membre, şi să asigure în acelaşi timp accesul la „o contracepţie de calitate şi la preţuri accesibile”.

Acest raport fără caracter obligatoriu, dezbătut intens în sesiune plenară, face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”.

Este vorba „de un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen”, care „nu poate fi în niciun fel redus sau retras”, insistă rezoluţia, adoptată cu 378 de voturi ‘pentru’, 255 ‘împotrivă’ şi 42 de abţineri, relatează AFP.

Fără a numi vreo ţară, eurodeputaţii evidenţiază „legile extrem de restrictive din anumite state membre, care interzic avortul, cu excepţia unor circumstanţe strict definite”, împingându-le pe femei „la avorturi clandestine” sau „să îşi ducă sarcina la capăt fără voinţa lor, ceea ce este o încălcare a drepturilor omului”.

Raportul critică posibilitatea oferită de unele state membre medicilor sau centrelor medicale să refuze să furnizeze servicii de sănătate pe baza unei „clauze de conştiinţă”.

Parlamentul European le cere statelor membre şi să garanteze accesul la „produse contraceptive de calitate şi la preţuri accesibile”, în contextul în care majoritatea statelor membre nu le rambursează sau le rambursează doar într-o mică măsură. Legislativul comunitar cere, de asemenea, un acces la tratamente de fertilitate fără discriminare, în special faţă de femeile singure sau cuplurile de femei.

PE încurajează „o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinând cont de „diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”.

În 2019, educaţia sexuală era opţională în opt ţări din UE, iar Ungaria este în prezent puternic criticată pentru legislaţia sa care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor.

De asemenea, eurodeputaţii fac apel la statele membre să aplice scutiri de TVA la produsele de igienă feminină sau să le pună gratuit la dispoziţia persoanelor care au nevoie, pentru a combate „precaritatea menstruală”.

Rezoluţia a fost criticată, joi, de Comisia Episcopatelor Catolice din UE, care o consideră „părtinitoare”. Această comisie afirmă că „avortul nu este un drept al omului”

ADVERTISING

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇