O lege nouă a provocat haos în țară. Consilierii locali și județeni, speriați că trebuie să aleagă între mandat și jobul la stat. Ministrul Dezvoltării clarifică situația, USR are altă versiune

O lege nouă a provocat haos în țară. Consilierii locali și județeni, speriați că trebuie să aleagă între mandat și jobul la stat. Ministrul Dezvoltării clarifică situația, USR are altă versiune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

O modificare recentă a Codului Administrativ a provocat confuzie în rândul consilierilor locali și județeni, după ce s-a răspândit la nivel național informația că angajații contractuali la stat nu mai pot deține simultan un mandat de consilier.

Mai mulți aleși locali care sunt şi angajaţi la stat au anunțat deja că renunță la mandate, însă ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susține că interpretarea este greșită și că nu există o astfel de incompatibilitate în noua lege.

„Nu există incompatibilitate între calitatea de consilier local/județean și angajat contractual din administrație, a fost o informație incorectă ce s-a răspândit; s-au clarificat lucrurile”, a declarat Cseke Attila, pentru Antena3.

Ministrul a precizat că toate prefecturile și, prin intermediul acestora, primăriile au fost informate oficial în acest sens.

Declarația ministrului vine după ce informația privind o presupusă incompatibilitate a fost prezentată ca o consecință a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026, care modifică regimul personalului contractual din administrația publică.

Poziția ministrului este importantă, deoarece legea a fost inițiată parlamentar chiar de Cseke Attila.

ADVERTISING

USR însă îl contrazice şi solicită Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să publice de urgenţă situaţia consilierilor locali şi judeţeni care, în urma intrării în vigoare a noilor prevederi privind incompatibilităţile, se află simultan într-o funcţie aleasă şi într-un raport de muncă cu o instituţie publică, precum şi apartenenţa politică a acestora.

USR avertizează că mii de aleşi locali riscă să se afle astăzi într-o situaţie de incompatibilitate şi să fie supuşi unor sancţiuni administrative sau disciplinare.

Mai mulți consilieri și-au anunțat deja demisiile

Confuzia a avut deja consecințe în administrațiile locale. La Târgu Jiu, consilierul local PSD Luis Popa a anunțat că renunță la mandat, după ce a considerat că noua reglementare îl pune în situația de incompatibilitate, el fiind angajat contractual în cadrul Consiliului Județean Gorj.

„Ținând cont de modificările care s-au făcut la Codul administrativ voi fi nevoit să îmi dau demisia din cadrul CL Târgu Jiu deoarece sunt personal contractual în cadrul CJ Gorj”, a declarat Luis Popa. El a criticat modificarea legislativă, susținând că regulile nu ar fi trebuit schimbate în timpul mandatului și că situația ar putea lăsa unele consilii locale fără suficienți membri pentru desfășurarea activității.

ADVERTISING

La nivelul CJ Gorj, președintele Cosmin Popescu a declarat că 12 consilieri județeni s-ar afla în situația vizată de interpretarea inițială a legii. Potrivit acestuia, aleșii aveau de ales între renunțarea la mandat și suspendarea raportului de muncă.

Situații similare au fost semnalate și în alte județe, inclusiv la Satu Mare și Dolj, unde autoritățile locale au analizat modul în care trebuie aplicată noua prevedere.

Rareș Bogdan a inflamat controversa

Informația privind presupusa incompatibilitate a fost amplificată și de reacțiile politice. Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a criticat public modificarea și a susținut că aceasta ar putea determina mii de consilieri să renunțe la mandatele pentru care au fost aleși.

„Încă una marca Bolojan. Vă spun și unde e ticăloșia: o nouă oaste fidelă șefului de partid”, a scris pe Facebook Rareș Bogdan, susținând că mulți aleși vor prefera să-şi păstreze locurile de muncă, deoarece indemnizația de consilier nu reprezintă, în opinia sa, un venit suficient pentru a susține o familie

El a avertizat și asupra unei posibile probleme de funcționare a unor consilii locale, în cazul în care un număr mare de consilieri ar renunța la mandate.

ADVERTISING

De unde ar veni confuzia

Legea nr. 165/2026 modifică articolul 550 din Codul Administrativ. Noul alineat 6 prevede că dispozițiile articolelor 94-97 din Legea nr. 161/2003, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, se aplică „în mod corespunzător” și personalului contractual.

image

De aici a apărut interpretarea potrivit căreia personalul contractual angajat în instituții publice ar intra în incompatibilitate, dacă deține și un mandat de consilier local sau județean.

Însă lucrurile sunt mai nuanţate.

"Potrivit punctului de vedere transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, răspuns agreat și de Agenția Națională de Integritate, cadrele didactice și personalul medical nu intră în categoria personalului contractual vizat de art. 550 alin. (6) din Codul administrativ, întrucât aceste categorii profesionale nu se regăsesc în enumerarea prevăzută de art. 539 alin. (2). În cazul acestora, se aplică prevederile statutelor speciale care reglementează activitatea profesională.

De asemenea, în cazul consilierilor locali și județeni, regimul incompatibilităților este reglementat în mod expres de art. 88 din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, prevederile art. 550 alin. (6) din Codul administrativ nu se aplică aleșilor locali în ceea ce privește regimul incompatibilităților", a explicat prefectul de Galaţi pentru presa locală.

Interpretarea USR

Fostul lider USR Cătălin Drulă susține însă că PSD ar fi încercat să ocolească prevederile noii legi care îi face incompatibili pe consilierii locali și județeni care lucrează la stat, cu ajutorul ANI.

El a criticat modul în care autoritățile au gestionat situația și a acuzat PSD că ar fi încercat să rezolve problema după apariția primelor reacții și demisii. „O poveste de astăzi cu incompatibilități în care vedem cum funcționează instituțiile statului român, la comanda PSD. Adică pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, a scris Drulă, pe Facebook.

El a susținut că modificarea legislativă a fost urmată de „panică generalizată” în rândul consilierilor și a criticat ulterior intervenția ministrului Dezvoltării, despre care spune că a oferit o interpretare diferită a noilor prevederi. Drulă a calificat situația drept „caragialiană” și a acuzat autoritățile de amatorism și de aplicarea diferită a legii în funcție de interesele politice.

Şi la nivel de partid USR a comunicat pe aceeaşi idee.

USR atrage atenţia că reacţiile apărute în interiorul PSD după intrarea în vigoare a legii indică dimensiunea problemei şi numărul mare de persoane care cumulează un mandat de ales local cu un loc de muncă în sistemul public.

Potrivit USR, ”modificările aduse Codului Administrativ prin Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici condusă de un reprezentant PSD ar fi necesitat o discuţie serioasă, legată de principii, nu de cum sunt salvate mandatele a mii de aleşi locali”. 

”Panica din PSD pe acest subiect spune totul despre prioritatea lor: să păstreze cât mai mulţi oameni dublu înşurubaţi – şi ca aleşi locali, şi ca angajaţi la stat. În loc să avem o discuţie serioasă despre o lege prost gândită şi despre aplicarea ei coerentă, vedem din nou instituţii care caută interpretări convenabile atunci când sunt puse în pericol funcţiile şi accesul la bani publici ale clientelei de partid”, spune purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, citat în comunicat.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google