Negoiță a făcut ilegal terenuri de tenis în centrul Capitalei, pe pământul Ministerului Dezvoltării. Inspectoratul de Stat în Construcții l-a sancționat și a dispus oprirea lucrărilor UPDATE

Negoiță a făcut ilegal terenuri de tenis în centrul Capitalei, pe pământul Ministerului Dezvoltării. Inspectoratul de Stat în Construcții l-a sancționat și a dispus oprirea lucrărilor <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Sectorului 3 a amenajat terenuri de tenis și a început să facă și un parc pe o suprafață din centrul Bucureștiului deținută de Ministerului Dezvoltării, fără să ceară acordul respectivei instituției.

Primăria lui Negoiță a început o procedură birocratică, dar n-a avut timp să o ducă la bun sfârșit.

După o sesizare a ministerului, Inspectoratul de Stat în Construcții a dispus oprirea lucrărilor și a sancționat Primăria Sectorului 3.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat recent pe Facebook că a amenajat mai multe terenuri de tenis în zona Esplanadei de pe Bulevardul Unirii, în vecinătatea terenului pe care ar urma să se amenajeze viitorul Cartier al Justiției.

Din fața terenurilor de tenis proaspăt amenajate, Negoiță anunța că „asta e zona «administrată» - să zicem așa - de Primăria Generală – care în ultimii 33 de ani n-a făcut nimic. N-a făcut nimeni nimic, era groapa de gunoi a Capitalei, din păcate, în Sectorul 3. Eu aseară am fost aici să joc tenis. Abia am găsit loc”, spunea Robert Negoiță.

Publicată de Robert Negoita pe Luni, 26 iunie 2023

În realitate, terenul pe care Robert Negoiță a amenajat terenurile de tenis nu se află în administrarea PMB, după cum instituția condusă de Nicușor Dan a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro.

ADVERTISING

Parte din terenul pe care a construit Negoiță face parte dintr-o proprietate a statului de 45.008 mp pe care o administrează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Spotmedia.ro a întrebat la minister dacă Primăria Sectorului 3 i-a cerut vreun acord pentru a construi.

„MDLPA în calitate de administrator asupra imobilului situat pe Bd. Unirii (zona delimitată de Bulevardul Unirii, Bulevardul Mircea Voda, str. Nerva Traian și Pasajul Mărășești, sector 3, municipiul București) identificat prin CF. nr. 241655, sector 3, nu a aprobat demersurile de realizare a lucrărilor de construcție/amenajare derulate de către reprezentanții Primăriei Sectorului 3. (...)

Mobilizarea de șantier și lucrările de amenajare/construcție realizate pe amplasamentul identificat prin CF. nr. 241655 Sector 3, București, începând cu luna aprilie 2023 sunt neautorizate.

Complementar, având în vedere faptul că MDLPA nu are competențe și atribuții privind stabilirea și implementarea viziunii și strategiei de dezvoltare locală elaborate prin respectarea principiilor autonomiei locale, MDLPA se află în imposibilitatea evaluării oportunității de readucere la starea inițiala a terenului sau menținerii amenajărilor realizate de Primăria Sector 3”, a transmis MDLPA pe 30 iunie, la solicitarea Spotmedia.ro.

ADVERTISING

Negoiță a cerut terenul, dar n-a avut răbdare să-l și primească

Potrivit PMB, Primăria Sectorului 3 i-a transmis pe 19 iunie 2023 o hotărâre a Consiliului Local de sector prin care cerea 12.157 mp din cei 45.008 mp ai Ministerului Dezvoltării.

Dar primăria lui Robert Negoiță nu a transmis și ridicarea topografică pentru terenul solicitat. Așa că documentația era incompletă, iar procedura de solicitare și transfer a terenului solicitat de Primăria Sectorului 3 nu a început.

🎾⚽️⛹️ Ieri după-amiază la noile terenuri din zona Esplanada. ☺️ #Comunitate #SportS3 #ILoveS3

Publicată de Robert Negoita pe Duminică, 9 iulie 2023

În plus, PMB a făcut verificări în teren și a văzut că, la data la care primăria lui Negoiță solicita cei 12.157 mp din terenul Ministerului Dezvoltării, pe respectiva suprafață deja se făceau amenajări. Instituția condusă de Nicușor Dan a cerut de la Primăria Sectorului 3 informații cu privire la acele lucrări, dar nu menționează că le-ar fi primit.

Poliția Locală a Municipiului București a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că nu poate face controale și nu poate aplica sancțiuni pe aceste șantierele ale lui Negoiță, din cauză că ele nu se află în zona construită protejată a Bucureștiului.

ADVERTISING

În acest caz - a mai transmis Poliția Locală a Municipiului București pentru Spotmedia.ro - atribuțiile de control revin Poliției Locale a Sectorului 3 și Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC).

Ministerul Dezvoltării a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții

Ulterior – tot la cererea noastră – MDLPA a comunicat că a sesizat mai multe instituții de control:

„În urma constatării mobilizării de șantier și lucrărilor de amenajare realizate pe amplasamentul identificat prin CF. nr. 241655 Sector 3, MDLPA a sesizat instituțiile de control responsabile de respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor respectiv:

- Inspectoratul de Stat în Construcții

- Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3”.

Dacă ar fi dorit, Direcția Generală de Poliție Locală a Sectorului 3 putea constata că pe respectiva suprafață se desfășoară lucrări ilegale încă din timpul amenajărilor terenurilor de tenis.

Spotmedia.ro a întrebat Inspectoratul de Stat de Construcții (ISC) dacă a început verificări cu privire la amenajare ilegală pe terenul MDLAP a terenurilor de tenis.

Pe 19 iulie, ISC a transmis că a primit și înregistrat solicitarea noastră. Ne-a răspuns abia astăzi, 27 iulie.

Inspectoratul de Stat în Construcții: Am dispus oprirea lucrărilor și sancțiune

ISC a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că a făcut verificări la fața locului și a luat măsuri.

„În urma controlului desfășurat în teren, inspectorii cu atribuții de control din cadrul instituției au constatat lucrări de construcție fără autorizație și fără proiect tehnic de execuție.

Ca urmare a celor constatate, inspectorii au dispus măsura opririi lucrărilor și au aplicat sancțiune contravențională pentru încălcarea prevederilor legale”, a transmis Inspectoratul de Stat în Construcții, la solicitarea Spotmedia.ro.

Instituția nu ne-a comunicat, însă, cuantumul amenzii pe care a aplicat-o Primăriei Sectorului 3. Spotmedia.ro va reveni cu solicitare pentru a afla suma exactă.

ISC susține că a înștiințat Primăria Sectorului 3 cu privire la control și măsurile dispuse. Și i-a cerut „să-și exercite controlul cu privire la disciplina în autorizarea și executarea lucrărilor de construcții” și să aplice sancțiuni, în cazul în care legea nu e respectată.

Dar cum amenajările ilegale s-au făcut cu acordul Primăriei Sectorului 3, e greu de înțeles cum ar putea instituția condusă de Robert Negoiță să pună în practică aceste recomandări. Ar putea decide să conține lucrările ilegale și – în aceste condiții – să își taie și o amendă? E greu de crezut.

ISC ne-a mai transmis că:

„Potrivit Prevederilor Art. 28 alin (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată «Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a reglementărilor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii sau, după caz, de instanță”.

Cum PMB nu se implică în zonă, din cauză că aceasta nu este una cu regim protejat, decizia rămâne la Primăria Sectorului 3. Care n-are niciun motiv să își desființeze propriile amenajări, chiar dacă le-a făcut ilegal.

Ministerul Dezvoltării: S-a mai întâmplat și în 2021

Ministerul Dezvoltării a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că nu este prima oară când primăria condusă de Robert Negoiță face amenajări ilegale pe terenul său:

„În cursul anului 2021, Primăria Sectorului 3 a demarat lucrări neautorizate de amenajare pe amplasamentul intitulat generic Esplanada. Acestea au fost sistate de către instituțiile de controlul responsabile de respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor”, a transmis MDLAP pentru Spotmedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇