Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional.
Proiectul privind alăptarea în spaţiile publice a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru”şi o abţinere.
Acesta are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor.
Potrivit proiectului, constituie contravenţii:
- evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil;
- interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil;
- refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.
Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Senatul, în calitate de primă Camera sesizată, a adoptat proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.