Legea prin care bonele și menajerele sunt plătite cu tichete de 15 lei a fost adoptată

Legea prin care bonele și menajerele sunt plătite cu tichete de 15 lei a fost adoptată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii au adoptat, marţi, în şedinţă de plen, proiectul de lege privind reglementarea activităţii prestatorului casnic, care, prin derogare de la Codul Muncii, reglementează modul în care persoanele fizice desfăşoară activităţi casnice ocazionale remunerate exclusiv în tichete de activităţi casnice.

S-au înregistrat 257 de voturi „pentru”, 13 „contra” și 25 de abţineri.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional, aşa că legea merge la promulgare la Cotroceni.

Valoarea nominală a tichetului de activităţi casnice este de 15 lei şi poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevede un amendament al proiectului.

ADVERTISING

Ușor de votat, greu de aplicat

Legea ar trebui să oprească munca la negru și să le ofere prestatorilor posibilitatea de a beneficia de asigurări de sănătate, însă sistemul este destul de complicat.

Calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate se obține în situația în care prestatorul casnic preschimbă în numerar un număr de cel puțin 50 de tichete de activități casnice într-o lună calendaristică.

Baza de calcul pentru CAS si pentru CASS este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei. Baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit este 50% din valoarea nominală a tichetului de muncă, respectiv: 7,5 lei.

ADVERTISING

Suma netă care revine prestatorului casnic pentru un tichet de muncă de 15 lei: 11,88 lei (ceea ce reprezintă 79,2% din valoarea nominală a tichetului de muncă). Restul de 20,8% din valoarea nominală a tichetului de muncă reprezintă contribuții și impozit.

Dacă până la finalul lunii nu e atins pragul de 50 de tichete, cel care a muncit își va primi sumele reținute de la tichetele încasate, dar anul următor.

Intră mai multe categorii de prestatori

Activitatea casnică este definită, potrivit proiectului, ca fiind activitatea ocazională, necalificată, desfăşurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/gospodăriile unei familii sau ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic.

ADVERTISING

Activitatea casnică nu este efectuată în scop comercial şi nu se efectuează în beneficiul unor terţi cum ar fi: servicii de curăţenie/igienizare, spălat/călcat rufe, servicii de croitorie, de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.

Activitatea casnică se poate desfăşura în gospodăria beneficiarului casnic, la domiciliul prestatorului casnic sau în alt loc necesar desfăşurării acesteia, stabilit de comun acord, în condiţiile prezentei legi.

Beneficiarul casnic şi prestatorul convin asupra activităţilor şi a numărului de ore sau a volumului de muncă, plata prestatorului casnic se face conform dispoziţiilor prezentei legi, cu tichete de activităţi casnice.

Durata zilnică a prestării activităţilor casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

Platformă online dedicată, abia din 2024

Valoarea maximă a contribuţiei lunare, calculate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru ca un prestator casnic să beneficieze de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat este contribuţia aferentă a minimum 85 de tichete de activităţi casnice.

Valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică de 25% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, au decis deputaţii Comisiei de Muncă.

Prin excepţie de la prevederile proiectului, pot fi prestate şi plătite prin tichete de activităţi casnice şi activităţile desfăşurate de persoanele care exercită profesia de bonă, în condiţiile legii.

În scopul aplicării dispoziţiilor legii, Ministerul Muncii înfiinţează, până la data de 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice. Aceasta este accesibilă on-line şi/sau prin intermediul unei aplicaţii mobile, de pe orice dispozitiv.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇