ÎPS Teodosie, judecat de BOR pentru răzvrătire și indisciplină. Când are loc Sinodul

ÎPS Teodosie, judecat de BOR pentru răzvrătire și indisciplină. Când are loc Sinodul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ÎPS Teodosie intră în curând la judecata Sinodului BOR, pentru iniţiativa sa de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de mitropolie.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se reuneşte în şedinţă pe data de 29 februarie, a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, una din teme va fi „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie.

Vineri, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis un comunicat referitor la propunerea de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rang de mitropolie, în care afirmă că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod.

Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4 – 5 martie 2003 a Sfântului Sinod al BOR, prezidată de patriarhul Teoctist.

În ultimii doi ani, ÎPS Teodosie „a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic.

ADVERTISING

De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan", precizează Cancelaria Sfântului Sinod.

De asemenea, potrivit comunicatului, "întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu doreşte să intre în componenţa unei viitoare mitropolii a Tomisului", IPS Teodosie "insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existenţa unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇