Menținerea României la porțile Schengen după vetoul austriac este văzută atât ca o „nedreptate” făcută de autoritățile de la Viena – varianta oficială -, cât și ca o vină a liderilor români care nu s-au pregătit serios.
Între ignoranța miniștrilor, complexul de superioritate al austriecilor, moliciunea președintelui, teama de război, euroscepticismul în creștere, explicațiile eșecului se ramifică în multe direcții.
„România nu are nevoie de Schengen”, spune Nicolae Dan, 51 de ani, funcționar public, care susține că ieșirea din această ecuație „ar putea avea și efecte pozitive”, de pildă, ar ajuta explicației „ieșirii țării de pe piața europeană a energiei, care până acum a fost în defavoarea companiilor și administrației românești” și care „ar putea duce la falimentul țării”. Nu jubilează, dar între propozițiile lui pare a se întrevede eșecul ca veste bună.
Apoi, adaugă argumentul permeabilității frontierei de Est: „Nu cred că suntem pregătiți”, pentru că „la noi intră atâtea camioane cu droguri, cu reziduuri”, plus „migranții care ajung să fie opriți abia la Curtici sau în alte puncte de ieșire spre Ungaria”.
În argumentele sale, acest funcționar nu mizează pe argumentele Austriei de neacceptare a României în spațiul Schengen, ci mai degrabă se folosește de ele pentru a demonstra că „Europa așteaptă ca ai noștri să ceară în genunchi aderarea”.
Spre deosebire de el, Florina Enciulescu, o avocată de 29 de ani, vorbește despre „o nedreptate” și crede că „Europa se teme de război”, așa că „încearcă să-și izoleze granițele”.
Pentru ea, ca și pentru inginerul Ovidiu Vasile (57 de ani), boicotarea băncilor austriece și a companiei OMV, așa cum au îndemnat unii politicieni, ar fi ceva excesiv: „Poate că ni s-a făcut o nedreptate, dar era dreptul Austriei să fie sau să nu fie de acord cu primirea noastră în Schengen”, insistă avocata.
Pentru Eliza Dănciulescu, 26 de ani, gestul Austriei era de așteptat: „Am cunoscut pe propria mea piele superioritatea pe care și-o arată față de români și cred că le este și teamă de lărgirea Schengen, deși în Viena aproape jumătate din locuitori s-au născut în alte țări”. Eliza este o pro-europeană convinsă care speră într-o decizie favorabilă cât mai curând posibil.
În schimb, Ovidiu Vasile dă în mare parte vina pe clasa politică autohtonă, care „nu reușește să demonstreze mai mult” și „de 30 de ani nu reușește să facă reformele structurale necesare pentru avansul țării”: „ei cred că din afară nu se vede heirupismul lor episodic, dar noi știm că Iohannis a lăsat-o cam moale, că ministrul de Interne e acuzat de plagiat, că premierul și-a copiat și el parțial teza de doctorat și că ei nu pot fi percepuți prea bine, chiar dacă și decizia Austriei e destul de deplasată”.
Decanul Facultății de Științe Politice a Universității București, profesorul Cristian Preda, dă vina pe ministrul de Interne, Lucian Bode, și pe ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru că „nu au pregătit din vreme răspunsuri la întrebările care erau puse în mai multe state-membre. S-au trezit abia când a fost clar că va intra Croația și au încercat să folosească pretextul agresiunii rusești în Ucraina pentru a prinde trenul Schengen, plecat deja din gara Zagreb spre toate destinațiile din UE”.
Profesorul de științe politice amintește și despre campania de lobby agresivă, alcătuită din amenințări la adresa olandezilor și austriecilor: „S-a mers prea departe: deputați, inclusiv europeni, ca și miniștri din Guvernul de la București au amenințat cu boicotul comercial sau cu arestarea unor directori de afaceri austrieci. S-a văzut acum că, la 15 ani de la aderare, mecanismele de decizie din instituțiile europene nu sunt cunoscute de către cei care reprezintă România”.
Sabina Fati