Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonele montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că şerpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.
”Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente.
Şerpii veninoşi nu atacă decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi.
- Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone in care există şerpi, îmbrăcaţi haine care vă acoperă picioarele.
- Luaţi un băţ lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta.
- Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul.
- Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur”, precizează salvamontiştii.
Semne ale muşcăturii de viperă
Singurii şerpi veninoşi din România sunt viperele, atrage atenţia Salvamont, de aceea, semnele muşcăturilor trebuie recunoscute.
”Singurele specii de şerpi veninoşi din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul ţării, mai puţin în centrul şi sudul Munteniei şi Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2.000 de metri.
Semne ale muşcăturii de viperă: durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înţepături mici la distanţă de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa.
Alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale”, mai transmite Salvamont.
Măsuri de prim-ajutor în caz de muşcătură de viperă
În primul rând, nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar, ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit.
- Anunţaţi evenimentul la 112 şi aşteptaţi salvatorii.
- Izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane,
- Aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii,
- Curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură,
- Folosiţi , dacă aveţi, o seringă de aspirat venin,
- Puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă.
- Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante.
”Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona muşcata, nu se pune gheaţă pe muşcătură şi nu mâncaţi şi nu consumaţi alcool.
Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate”, concluzionează Salvamont România.