Încă o vară cu slalom printre terase, pe trotuarul Bulevardului Decebal. Demolările lui Negoiță s-au blocat în instanță

Încă o vară cu slalom printre terase, pe trotuarul Bulevardului Decebal. Demolările lui Negoiță s-au blocat în instanță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe terase întinse pe trotuarul Bulevardului Decebal din Sectorul 3 își vor continua activitatea și vara următoare, chiar dacă stânjenesc pietonii.

Primăria condusă de Robert Negoiță se luptă în instanță să le demoleze pe câteva, dar e încă departe de o victorie definitivă.

Iată doar două exemple ale unor terase care ocupă suprafețe mari de trotuar.

Unele dintre cele mai voluminoase terase – care ocupă aproape tot trotuarul și lasă doar un culoar îngust de trecere pentru pietoni – sunt cele ale restaurantului Loka. Potrivit Primăriei Sectorului 3, aceste două terase se întind pe 290 mp.

Firma prin care este administrat restaurantul, Loka Lounge & Coffee SRL, a fost fondată în anul 2013 de omul de afaceri Florin Diaconu și de Ferfelis Vasileios.

ADVERTISING

Acum, asociații și beneficiarii reali declarați sunt: Costin Virgil Rusu și Cătălin Mihai Teodorescu.

Anul trecut, cu 26 de angajați, firma a avut o cifră de afaceri de 4.901.927 de lei.

Societatea a obținut de la Primăria Sectorului 3 două certificate de urbanism pentru a-și înființa două terase pe trotuar: una în vecinătatea blocului S16 și una paralelă, pe mijlocul trotuarului.

Doar că societatea a depășit limitele impuse pentru construcțiile provizorii, potrivit primăriei conduse de Robert Negoiță.

Primăria Sectorului 3 susține că – în urma unor sesizări de la Secția 10 de Poliție – a trimis Poliția Locală să verifice terasele.

ADVERTISING

Iar polițiștii locali au constatat că Loka Lounge & Coffee SRL nu a respectat avizele de urbanism. La terasa de lângă bloc și-a montat o pergolă pe fațada imobilului de locuit. Iar cu cealaltă terasă a ocupat o suprafață mai mare, pe care a și închis-o cu geamuri glisante/rabatabile.

Loka-1-de-interior
Terasele Loka ocupă aproape tot trotuarul. Foto: spotmedia.ro

În consecință, primarul Robert Negoiță a emis dispoziția 4404 prin care a decis că societatea trebuie să își demoleze terasele în 72 de ore. În loc să demoleze, societatea a atacat dispoziția de primar.

Mai întâi a încercat să o suspende, printr-o acțiune înregistrată aici.

ADVERTISING

A pierdut la fond și a făcut recurs. Iar pe 15 septembrie 2022, la Curtea de Apel, Loka Lounge SRL a pierdut definitiv recursul. În consecință, dispoziția de demolare emisă de Robert Negoiță a rămas valabilă.

Într-o altă acțiune în instanță, Loka Lounge & Coffee SRL a încercat să anuleze Dispoziția 4404, prin care Negoiță a decis demolarea teraselor.

În prima instanță, Loka Lounge SRL a pierdut și acest proces, la Tribunalul București. A făcut recurs. Iar pe 30 martie, Curtea de Apel a decis casarea în tot a deciziei instanței Tribunalului și trimiterea cauzei la rejudecare.

caseaza-in-tot

Procesul se reia. Dacă acest litigiu va dura cât precedentul – adică puțin peste un an - e limpede că terasele Loka Lounge & Coffee SRL vor rămâne, în continuare, pe termen lung pe trotuarul Bulevardului Decebal, chiar dacă ocupă aproape tot spațiul pietonal.

Loka-2

Și Gatto Lounge ocupă aproape tot trotuarul cu terase. Iar procesele durează

Alte terase care ocupă aproape la fel de mult spațiu pe trotuar, pe Bulevardul Decebal, sunt cele ale Gatto Lounge.

Restaurantul este administrat de societatea Gatto Caffe SRL, în care sunt asociați Romulus Pițuru și Marian Vișănescu.

Potrivit Primăriei Sectorului 3, restaurantul are două terase: una de 81 mp lângă bloc și una de 100 mp, lângă carosabil.

Gatto-Lounge-terase

În dreptul restaurantului, singurul loc prin care pot trece pietonii pe trotuar este un culoar îngust, printre cele două terase.

Pe 23 decembrie 2021, primarul Sectorului 3 a dat în judecată Gatto Cafe SRL ca să o oblige să desființeze lucrări ilegale executate pe spațiul public pe care le identificase Poliția Locală și le menționase într-un proces verbal din 15 iunie 2021.

Primarul Robert Negoiță a câștigat procesul, pe fond, în 31 martie 2022, la Judecătoria Sectorului 3. Instanța a hotărât atunci ca, de la rămânerea definitivă a hotărârii, Gatto Cafe SRL să își demoleze construcțiile ilegale. Iar dacă nu o face, să le demoleze Primăria Sectorului 3, pe cheltuiala Gatto Cafe SRL.

Dar Gatto Cafe SRL a făcut apel.

Acum cauza se judecă la Tribunalul București. Pe 12 decembrie 2022, instanța a amânat cauza.

A fost termen de judecată pe 15 martie. Nu s-a publicat încă soluția pe scurt, dar instanța a fixat deja un alt termen la 3 luni distanță, pentru data de 14 iunie 2023.

Ar fi suficient ca instanța să mai fixeze un singur termen de judecată peste încă 3 luni și societatea va avea posibilitatea să ocupe, în continuare, aproape tot trotuarul cu terasele sale, măcar pe durata întregii veri care urmează.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇