În Sectorul 1 a fost inaugurat un parc, în Sectorul 2 se face consultare publică pentru schimbarea unui nume, "simbol PCR"

În Sectorul 1 a fost inaugurat un parc, în Sectorul 2 se face consultare publică pentru schimbarea unui nume, "simbol PCR"
Foto: captură video

Parcul „Elisabeta Rizea”, situat pe bulevardul Poligrafiei, lângă Piaţa Presei Libere, și-a redeschis porţile pentru public, joi, la eveniment participând primarul Clotilde Armand.

„De astăzi avem un nou parc în Sectorul 1, iar acesta poartă numele: Elisabeta Rizea – eroină a luptei anticomuniste din România, care a fost arestată şi torturată de regimul comunist şi condamnată la 12 ani de închisoare. Prea puţini cetăţeni ştiu cine a fost această adevărată eroină a naţiunii române. Iar noi am decis să îi onorăm memoria şi sacrificiul prin acest gest. Vom lansa curând şi un concurs pentru realizarea unui bust al Elisabetei Rizea pe care îl vom amplasa aici”, a spus primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, citată de Agerpres.

ADVERTISING

Conform sursei citate, în condiţiile în care Bucureştiul se află în topul celor mai poluate oraşe din Europa, orice spaţiu verde este vital pentru sănătatea comunităţii.

Așa cum bine a spus cineva astăzi: numele eroinei Elisabetei Rizea ar trebui să-l poarte câte un parc, stradă sau...

Posted by Clotilde Armand on Thursday, December 31, 2020

În Sectorul 2, primarul vrea consultare publică pentru schimbarea numelui parcului Fiodor Tolbuhin

În Sectorul 2, primarul Radu Mihaiu vrea consultare publică pentru schimbarea numelui parcului Fiodor Tolbuhin. Edilul șef spune că parcul poartă numele unui general rus care a contribuit la instaurarea regimului comunist și anunță că vrea în loc un simbol din istoria românilor.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a scris un mesaj pe Facebook prin care a anunțat că vrea să schimbe numele parcului Fiodor Tolbuhin, informează Mediafax.

„Parcul Fiodor Tolbuhin poartă numele unui general rus care nu s-a limitat la eliberarea României de fascism. Aceeași armată condusă de el a contribuit decisiv la instaurarea regimului comunist. Voi cere cu insistență Consiliului General să voteze schimbarea denumirii acestui parc. Avem nenumărate alte simboluri istorice valoroase pe care am putea să le promovăm. Istoria poporului român înseamnă mult mai mult decât era de tristă amintire din perioada comunistă. Trebuie să ne regăsim adevărata identitate și astfel să mai închidem niște răni rămase deschise de prea mult timp”, a anunțat primarul Radu Mihaiu.

ADVERTISING

Regimul comunist a făcut tot ce a putut să șteargă cu buretele toate valorile anterioare și le-a înlocuit cu simboluri...

Posted by Radu Mihaiu on Wednesday, December 30, 2020

Edilul șef vrea dezbatere publică și propune câteva nume pentru parcul din sectorul pe care îl conduce. Pe lista sunt Eftimie Predoleanu, un apreciat comerciant din secolul trecut, filozoful Mircea Eliade și Mătăsari, pentru că în zonă locuiau negustorii care vindeau mătăsuri în Obor.

Schimbarea numelui parcului din Sectorul 2 a mai fost în discuție, dar demersul a eșuat după ce ambasada rusă s-a împotrivit.

Radu Mihaiu invită arhitecți, urbaniști și peisagiști la un concurs pentru revitalizarea spațiului public din Sectorul 2

Radu Mihaiu depune marţi jurământul ca primar al Sectorului 2: Preiau un mandat greu, dar interesant

Clotilde Armand dezvăluie câți bani a încasat avocata lui Liviu Dragnea de la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand a desființat trei administrații din subordine


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇