Cinci lideri sindicali din serviciile de Ambulanţă au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Protestul a început la Camera Deputaţilor, iar de la ora 12:00 s-a mutat la Guvern. Salariaţii din sistem, care nu sunt de serviciu, protestează la sediul unităţilor.
Federaţia Ambulanţa anunţă că numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanţă care au intrat în greva foamei a ajuns la cinci.
Sunt în greva foamei :
- Chiş Gheorghe preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa"din România
- Gâdiuţă Claudia - lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea
- Dragomir Valentin - lider la Sindicatul Ambulanţa Brăila
- Comănescu Alexandru - lider la Sindicatul Ambulanţa Vâlcea
- Muşa Daniel Constantin - lider la Sindicatul Ambulanţa Olt
„Nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, anunţă sindicaliştii.
Legea pensiilor, adoptată de Parlament, elimină condiţiile speciale de care beneficiau angajaţii din sistem.
UPDATE Deputatul PSD Gabriel Zetea anunță că ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei, după ce au fost primiți la Guvern de premier și de ministrul Muncii.
„Mă bucur că am putut fi de ajutor, azi, intermediind relația corectă între sindicaliștii din Ambulanță și premierul României, Marcel Ciolacu, dar și întâlnirea pe care au avut-o cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Empatizez din tot sufletul cu situația prin care trec ambulanțierii din întreaga țară, dar în mod special m-a impresionat interacțiunea avută cu Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”din România, căruia i-am arătat că nu toți politicienii lansează promisiuni fără acoperire.
Admir felul demn în care ambulanțierii și-au susținut cauza și mă bucur în mod deosebit că în această după-amiază am reușit să discutăm, la Guvernul României, cu premierul Marcel Ciolacu dar și cu ministrul Muncii și că în urma dialogului constructiv, ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei”, a scris, pe Facebook, liderul social democrat.