Dintr-un copil crescut în sistemul de protecție, marcat de lipsuri și de sentimentul că trecutul îi trasează limitele, Gabriel Ciobotaru a ajuns să construiască, pas cu pas, un drum al solidarității și al speranței pentru alții.
Astăzi, după ani în care a transformat propria durere în sprijin concret pentru copii, familii vulnerabile și persoane fără adăpost, fondatorul Asociației Șansa Ta a purtat tricolorul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, un moment cu puternică încărcătură simbolică.
„În clipa în care am pășit cu pancarta României, m-am gândit la tot drumul meu - de la copilul din sistemul de protecție până la acel moment, pe o scenă internațională. A fost o încărcătură emoțională greu de descris”, spune Gabriel Ciobotaru.
Povestea lui nu este despre o victorie bruscă sau facilă, ci despre o reconstrucție profundă: asumarea propriei vieți, întâlniri care i-au schimbat direcția, decizia de a transforma experiența personală într-o misiune și 15 ani de muncă în slujba celor vulnerabili.
De la activitățile făcute încă din perioada în care trăia în centru, la dezvoltarea unei cantine sociale, a unui centru de zi și a unei caravane care duce ajutor direct în comunități, drumul său vorbește despre perseverență, credință și responsabilitate.
„Schimbarea reală a venit în clipa în care am ales să nu mai dau vina pe ce mi s-a întâmplat și să-mi asum propria viață”, spune Gabriel Ciobotaru, într-un interviu pentru spotmedia.ro.
Iar felul în care își definește astăzi succesul explică întreaga lui evoluție: „Victoria nu înseamnă doar că am reușit pentru mine, ci că pot să-i ridic și pe ceilalți”.
Gabriel Ciobotaru, să începem cu povestea dumneavoastră de viață, pe care ați transpus-o și în cartea „Născut pentru a învinge”. Care a fost momentul în care ați simțit cu adevărat că sunteți un învingător?
Nu a existat un singur moment în care să simt că sunt un învingător. Pentru mine, totul a fost un proces. Am crescut în sistemul de protecție, am dus lipsuri și au fost perioade în care nu aveam nicio direcție, în care era foarte ușor să renunț. Mult timp am crezut că trecutul meu mă definește.
Schimbarea reală a venit în clipa în care am ales să nu mai dau vina pe ce mi s-a întâmplat și să-mi asum propria viață. Atunci am înțeles că pot construi ceva bun din tot ce am trăit.
Cu toate astea, sincer, m-am simțit cu adevărat învingător abia în momentul în care am început să-i ajut pe alții, când am văzut că din durerea mea poate lua naștere speranță pentru copii și familii care trec prin aceleași lucruri.
Pentru mine, victoria nu înseamnă doar că am reușit pentru mine, ci că pot să-i ridic și pe ceilalți.
Cum a luat naștere decizia de a înființa un ONG dedicat sprijinirii copiilor din medii defavorizate? Cum vă amintiți începuturile?
Decizia a venit firesc, din propria mea viață. Am crescut în sistemul de protecție și știu cum se simte lipsa de sprijin. Între 1990 și 2020, mai multe ONG-uri au fost alături de noi, iar de la ele am învățat lucruri simple, dar esențiale: grijă, respect și încurajare.
Mai târziu, am lucrat timp de 10 ani și am colaborat cu ONG-uri mari și mici, apărute în România după 1989, dar și în sistemul de protecție a copilului. Acolo am văzut din nou realitatea copiilor și am simțit că pot face mai mult.
Un moment important a fost întâlnirea cu o familie din SUA, Carolin, care m-a adoptat la distanță. După ce au aflat povestea mea și au văzut implicarea mea, mi-au spus direct: „Tu trebuie să scrii o carte și să faci un ONG.” A fost un impuls puternic pentru mine.
De altfel, făceam lucruri pentru copii încă din perioada în care eram în centru - organizam activități și încercam să aduc bucurie în jurul meu. Așa că ONG-ul a venit ca un pas firesc.
Începuturile au fost și grele, și frumoase. Nu aveam un plan clar, dar am pornit cu pași mici, cu credință și cu ajutorul oamenilor care au crezut în mine. Au fost piedici, însă nu m-am oprit. Am mers înainte pentru că știam de ce fac asta: pentru copii ca mine.
După 15 ani de activitate, care considerați că sunt cele mai importante realizări ale proiectului? Dar cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o?
După 15 ani, cea mai importantă realizare pentru mine este impactul real în viețile oamenilor. Vorbim despre mii de copii și familii sprijinite constant, nu doar ocazional.
Am construit lucruri concrete: o cantină socială unde oferim zilnic mâncare pentru peste 1.100 de persoane vulnerabile - copii, vârstnici, persoane cu dizabilități; un centru de zi pentru copii în Bilciurești, unde, în ultimii 5 ani, am reușit să prevenim abandonul școlar pentru 60 de copii; și Caravana „Șansa Ta”, prin care ajungem direct în comunități cu servicii de bază - igienă, consiliere și sprijin — pentru sute de copii, oameni și persoane fără adăpost.
Pentru mine, cea mai mare realizare rămâne momentul în care văd un copil care nu mai abandonează școala sau o familie care își recapătă echilibrul.
Cea mai mare provocare a fost lipsa resurselor constante. Nevoia este mare și continuă, dar sprijinul nu este mereu predictibil. A trebuit să construim pas cu pas, să ne adaptăm și să mergem mai departe chiar și în perioade dificile.
O altă provocare a fost câștigarea încrederii oamenilor și a partenerilor, iar asta se construiește în timp, prin fapte.
Am învățat să nu ne oprim la obstacole. Când știi clar de ce faci ceea ce faci, găsești și soluții.
Ați avut onoarea de a purta pancarta României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, la Verona, un moment cu o puternică încărcătură simbolică. Cum l-ați trăit, la nivel personal?
A fost unul dintre cele mai puternice momente din viața mea. Nu l-am trăit ca pe o reușită personală, ci mai degrabă ca pe o responsabilitate.
În clipa în care am pășit cu pancarta României, m-am gândit la tot drumul meu - de la copilul din sistemul de protecție până la acel moment, pe o scenă internațională. A fost o încărcătură emoțională greu de descris.
Am simțit, în primul rând, recunoștință - pentru oamenii care m-au ajutat, pentru fiecare pas făcut și pentru toate încercările care m-au format.
În același timp, gândul mi-a fost la copiii și oamenii pe care îi reprezentam. Nu eram acolo doar pentru mine, ci pentru toți cei care nu au avut șanse egale, dar care continuă să meargă mai departe.
A fost un moment de mândrie, dar și unul care m-a făcut să simt și mai puternic responsabilitatea de a continua ceea ce fac.
Privind în ansamblu participarea dumneavoastră la Jocurile Paralimpice, ce a însemnat această experiență pentru dumneavoastră? Ce emoții v-au marcat cel mai mult?
Participarea la Jocurile Paralimpice a fost o experiență care m-a marcat profund. Am cunoscut oameni din toată lumea - copii, adolescenți, tineri și adulți - diferiți, dar uniți de același lucru: dorința de a merge mai departe.
Am întâlnit persoane, cu și fără dizabilități, care luptă zi de zi să își depășească limitele. Asta m-a impresionat cel mai mult - determinarea, disciplina și felul în care își trăiesc viața.
Cea mai puternică emoție a fost respectul: respect pentru fiecare poveste, pentru fiecare efort, pentru fiecare pas făcut, indiferent cât de greu a fost.
Am simțit și multă inspirație. Este genul de experiență care te face să vezi lucrurile altfel și să înțelegi că limitele sunt, de multe ori, mai mult în mintea noastră.
Pentru mine, a fost o lecție clară: indiferent de situație, poți merge mai departe dacă nu renunți — cu credință și perseverență.
În acest parcurs, ați beneficiat de sprijinul companiei Coca-Cola. Ce a însemnat acest parteneriat pentru dumneavoastră? L-ați perceput ca pe o șansă decisivă?
Parteneriatul cu Coca-Cola a însemnat pentru noi un sprijin important - atât prin resursele oferite, cât și prin încrederea pe care ne-au acordat-o.
Pentru noi, astfel de parteneriate contează enorm. Ne ajută să ducem mai departe proiecte care ajung direct la oameni - copii, familii, persoane fără adăpost. Înseamnă stabilitate și șansa de a construi pe termen lung, nu doar de a reacționa la urgențe.
Da, l-am simțit ca pe o șansă decisivă, venită într-un moment important. Ne-a ajutat să creștem, să dezvoltăm proiectele și să ajungem la mai mulți oameni care aveau nevoie de sprijin.
Eu cred în construcție pe termen lung, în parteneriate bazate pe valori comune și implicare constantă. Iar ce a contat cel mai mult a fost faptul că au înțeles munca noastră și au ales să fie alături de noi — asta face, cu adevărat, diferența.
Din experiența dumneavoastră, cât de importantă este implicarea companiilor în susținerea ONG-urilor și ce impact poate avea aceasta?
Implicarea companiilor este cu adevărat esențială. Fără sprijinul lor, multe ONG-uri nu ar putea funcționa constant. Statul nu poate acoperi toate nevoile, iar ONG-urile sunt adesea acolo unde e nevoie urgentă. Companiile pot să susțină direct aceste intervenții și să facă o diferență imediată.
Impactul se vede foarte clar: mai mulți copii ajung la școală, mai multe familii primesc sprijin constant, iar persoane fără adăpost au acces la hrană și igienă.
Pentru noi, implicarea companiilor înseamnă stabilitate. Ne permite să planificăm, să dezvoltăm proiecte și să ajungem la mai mulți oameni, nu doar să reacționăm la crize.
Contează și felul în care se implică. Parteneriatele pe termen lung, cu implicare reală, produc rezultate vizibile. Nu e doar despre donații, ci despre responsabilitate și continuitate. Când o companie se implică cu adevărat, schimbarea nu mai este punctuală - devine ceva constant, pe termen lung.
Participarea la Milano–Cortina 2026 este o oportunitate rară, la care puține ONG-uri ajung. Dacă ar fi să definiți un obiectiv similar pentru dumneavoastră și Asociația Șansa Ta, cum ar arăta acesta?
Participarea la Milano–Cortina a fost un moment important, dar pentru noi, obiectivul nu e evenimentul în sine, ci impactul pe termen lung.
Ne dorim ca Asociația Șansa Ta să ajungă la un nivel în care să putem oferi ajutor constant, bine organizat și la scară mai mare. Pentru asta, ne propunem:
- să dezvoltăm centre sociale stabile pentru copii și mame vulnerabile;
- să extindem Caravana în mai multe județe;
- să oferim servicii integrate: hrană, educație, consiliere și sprijin real pentru reintegrare;
- să construim o brutărie socială, unde tinerii din medii defavorizate învață o meserie, iar pâinea ajunge la familii vulnerabile și în comunitate.
Pentru mine, succesul nu înseamnă o scenă mare, ci un sistem care funcționează zi de zi și schimbă vieți. Când un copil are șanse reale, nu doar ajutor pe moment, atunci știu că ne-am atins obiectivul.
Care sunt planurile de viitor pentru Asociația Șansa Ta? Dar pentru dumneavoastră, dincolo de acest proiect?
Pentru Asociația Șansa Ta, planurile sunt despre creștere și stabilitate. Ne dorim să dezvoltăm servicii care funcționează constant și ajung la mai mulți oameni și ne-am propus următoarele obiective :
- să construim un centru pentru mame și copii vulnerabili
- să dezvoltăm brutăria socială, unde tinerii învață o meserie și susținem comunitatea
- să extindem Caravana în mai multe județe
- să creștem capacitatea cantinei sociale și să ajungem la mai multe familii
Vrem să trecem de la intervenții punctuale la soluții pe termen lung.
Pentru mine, direcția rămâne aceeași: să construiesc lucruri care ajută oameni, nu doar să gestionez proiecte. Îmi doresc să dezvolt inițiative care oferă șanse reale — educație, sprijin pentru integrare și modele de economie socială.