Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, susţine că echipa de control de la Ministrul Finanţelor nu a găsit nimic în neregulă la Primăria Capitalei şi a plecat ”cum a venit”.
”S-au forţat 10 luni să găsească ceva, orice, şi nu au reuşit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ”, afirmă Firea, care anunţă că a pregătit deja plângeri pentru abuz în serviciu.
”Ministrul Cîţu a anunţat azi că a găsit (inventat) nu ştiu ce nereguli la Primăria Capitalei. De aproape un an se chinuie, săracul! Nu a găsit nimic! S-au forţat 10 luni să găsească ceva, orice, şi nu au reuşit, pentru că nu aveau ce să identifice negativ. Şi au plecat aşa cum au venit.
Cei trei inspectori s-au întors într-o zi în Primărie şi au spus că, dacă nu scriu ceva, orice, în raport, vor fi daţi afară de şefii lor. Mai au puţini ani până la pensie şi nu-şi permit să rămână pe drumuri”, susţine Gabriela Firea, marţi, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acesteia, echipa de control ”a scris ceva, doar să fie pe hârtie, absolut nimic ilegal sau incorect”.
Detalii aici - Cîțu spune că s-a încălcat legea la Primăria Capitalei și vor fi controlate toate companiile municipale
A pregătit plângeri penale
”Poveşti! Ceva legat de inventarul patrimoniului (mare parte administrat de sectoare) şi despre cum au fost distribuiţi banii pentru termoficare. Existând investiţii care decurg din proceduri de achiziţii legale şi un cont escrow, şi aici lucrurile sunt mai mult decât curate şi clare.
Deci un control politic, menit să arunce o umbră asupra mea şi a colegilor mei. Nu vor reuşi”, adaugă Firea, precizând că ”plângerile pentru abuz în serviciu sunt pregătite”.
Primarul general în funcţie susţine că sunt pregătite plângeri pe numele:
- ministrului Cîţu,
- şefei inspectorilor, Secoşan Valerică – ”cea care îi obligă în numele lui Cîţu să inventeze ceva”,
- inspectorilor care ”au născocit la ordin nişte pagini de beletristică financiară SF”.
”Nu ne putem lăsă călcaţi în picioare de cei care jefuiesc zilnic Bugetul Naţional, doar pentru că ei sunt vremelnic la putere! Azi sunt, mâine nu mai sunt!”, îşi încheie Firea mesajul.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că în această perioadă este definitivat controlul început în luna februarie la Primăria Capitalei, iar ”legea a fost încălcată în toate aspectele investigate de Ministerul Finanţelor”. Ministrul precizează că Inspecţia Economică (IE) este în control la cinci dintre companiile municipale şi vor fi controlate toate.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: