Fără amenzi pentru cine nu s-a recenzat! INS explică oficial ce se va face

Fără amenzi pentru cine nu s-a recenzat! INS explică oficial ce se va face

La recensământul care tocmai s-a încheiat a fost recenzată 95% din populaţie. Deşi iniţial autorităţile au anunţat amenzi de 3.000 de lei pentru cei care nu au făcut recenzarea, acum şeful INS ne spune acum că, de fapt, aceşti oameni nu vor fi sancţionaţi.

Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a explicat ce se va întâmpla şi că nu va exista nicio amendă. Pentru cei care nu au participat la procesul de recenzare se vor lua date din sistem, de la precedentul recensământ.

"Cei care nu au fost recenzaţi nu vor fi amendaţi, întrucât nu au oferit informaţiile din motive obiective sau subiective.

ADVERTISING

În perioada următoare, colegii mei din INS vor valida cifrele din teritoriu şi vor completa baza de recensământ folosind sursele administrative.

Ei vor fi practic recenzaţi automat pe baza datelor existente în diverse surse administrative. Ei pot fi aduşi în baza de recensământ numai în măsura în care există informaţii că au fost pe teritoriul României în ultimele 12 luni", a declarat şeful INS pentru Observator.

Iată pe scurt ce am aflat la recensământ: Am pierdut un milion de oameni, avem puţini tineri şi mulţi pensionari, iar sute de mii de locuinţe stau neocupate


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇