Un bărbat a scăpat cu viață după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Pitești

Un bărbat a scăpat cu viață după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Pitești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a scăpat cu viaţă, sâmbătă dimineaţa, după ce a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Piteşti, incidentul având loc în timp ce se afla la o petrecere, iar căderea a fost accidentală.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a transmis, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piteşti au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 07.00, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat de 27 de ani a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuinţe de pe strada Alunului, din cartierul Găvana.

ADVERTISING

La faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti, care a constatat că cele sesizate se confirmă. 

“Din verificările preliminare, rezultă că bărbatul ar fi căzut, accidental, de la etajul trei al unui bloc, unde se afla la o petrecere”, a transmis IPJ Argeş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a menţionat că victima a suferit multiple politraumatisme, traumatism cranio-cerebral şi traumatism toraco-abdominal. El a fost transportat conştient la spital pentru îngrijiri medicale. 

ADVERTISING

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇