Soldaţii francezi de la Cincu se plâng de frig, toalete şi mâncare puţină. Ciucă le promite că le va fi mai bine la anul

Soldaţii francezi de la Cincu se plâng de frig, toalete şi mâncare puţină. Ciucă le promite că le va fi mai bine la anul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat luni despre soldaţii francezi care s-au plâns de condiţiile improprii în care au stat la baza militară de la Cincu.

Şeful Executivului a precizat că MApN i-a transmis că nu a existat capacitatea de a fi toţi cazaţi în containere, aşa că unii au stat în corturi, dar condiţiile vor fi îmbunătăţite până la finalul anului.

„Au fost chestiuni pe care le-am discutat şi sigur, împreună cu partea franceză, există un angajament astfel încât condiţiile din baza Cincu să fie finalizate până la sfârşitul anului.

ADVERTISING

În felul acesta sunt convins că acestea se vor îmbunătăţi, neexistând la vremea respectivă, din ce mi-a prezentat MApN, capacitatea să îi cazeze pe toţi în containere şi au stat o parte dintre ei în corturi, urmând ca, în momentul în care se finalizează dispunerea containerelor, să se mute în containere”, a afirmat Nicolae Ciucă, citat de News.ro.

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia reclamă toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină.

ADVERTISING

Şi Ministerul Apărării a adus o serie de precizări referitoare la subiect, în care arată că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu au fost asumate integral de partea franceză”.

"În calitate de naţiune-gazdă, partea română a pus la dispoziţie toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanţii armatei franceze şi ai celorlalte contingente aliate şi va acţiona cu promptitudine şi pe viitor pentru a oferi asistenţă şi sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ naţional şi cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română şi partea franceză ”, adaugă MApN. 

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇