Despre școala românească se vorbește cu zgomot și patimă atunci când vedem rezultatele de la examenele naționale și atunci când apare încă un fapt de violență, câteodată deosebit de grav, ori de bullying și indecență. Ce facem cu acești copii agresivi, îi recuperăm dacă le aplicăm sancțiuni grele, cum e exmatricularea? Au părinții vreun rol sau școala trebuie să rezolve?
Răspund Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România și profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației:
Despre disparitățile din educație, diferențele mari între mediile obținute la testele naționale de copiii de la școli de elită, din orașele mari, și cei din urbanul mic și rural
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: Noi analizăm permanent rezultatele și ne și implicăm, desigur, să dezvoltăm foarte multe programe pentru copii vulnerabili. La examenele de valoare națională din clasa a VIII-a de anul trecut s-a văzut foarte clar severa inegalitate de șanse la care sunt expuși elevii din medii socio-economice vulnerabile. De exemplu, județul Teleorman avea cea mai mare pondere a mediilor sub cinci, de patru ori mai mare ponderea decât în județul Cluj, iar elevii din rural au luat de trei ori mai multe medii sub cinci față de cei din urban.
Din realitatea pe care Salvați Copiii a observat-o în teren, vedem că există o strânsă legătură între situația socio-economică a familiei și rezultatele școlare ale copiilor. Chiar și cele mai recente rezultate disponibile ale PISA plasau România printre țările care înregistrează o puternică legătură între statutul socio-economic și performanța educațională - statutul socio-economic influențează cam 18% din variațiile de performanță ale elevilor.
De aceea, noi am recomandat de multe ori Ministerului Educației să colecteze, să analizeze date care să reflecte și impactul acesta al statutului socio-economic al familiei asupra rezultatelor educaționale ale elevilor, pentru că știm cu toții că învățământul gratuit costă. Știm cu toții că familiile investesc în educația copiilor, dar sunt foarte mulți copii în România care nu pot fi susținuți de familie și atunci este foarte important ca serviciile statului educația, protecția socială ș.a.m.d. să ajute familiile și implicit copiii care sunt într-o situație vulnerabilă, pentru a ține pasul cu educația, pentru a rămâne în sistemul educațional și a avea rezultate care să le asigure un prezent și un viitor cât mai bun.
Mircea Miclea, fost ministru al Educației: Cu siguranță aceste diferențe sunt bine cunoscute și sunt destul de multă vreme cunoscute. Se știe că ele apar de la clase mici, deja se pot vedea în testările pe care le fac elevii la clasa a II-a diferențe dintre cei din mediul rural și mediul urban și din păcate aceste diferențe cresc la evaluarea de la finalul clasei a IV-a și sunt și mai mari la evaluarea de la clasa a VI-a și sunt și mai mari atunci când se face Evaluarea Națională. Prin urmare, nu numai că avem o diferență majoră rural-urban, o inegalizare a șanselor, dar această inegalizare crește de la un an la altul. Aici e tragedia cea mai mare, deși inegalitatea crește, nimeni nu face nimic, deși soluțiile există și trebuie aplicate.
Prima cauză pentru această diferență este dată de calitatea actului de predare. Principala diferență dintre copiii defavorizați față de ceilalți este ce fel de profesor au în față, ce calitate a predării are? Acesta este unul dintre factori esențiali care face diferența. Chiar dacă ești la țară, poți avea un profesor bun de limba română. Poți să ai o performanță foarte bună. Din păcate, e puțin probabil să ai și un profesor de matematică bun și atunci ești dezavantajat, Inclusiv în interiorul orașului e același lucru.
De aceea, părinții caută anumite școli și din școlile respective, anumite clase unde predau anumiți profesori, pentru că diferența esențială este dată de calitatea din actul de predare. Putea fi remediată această problema majoră? În mare măsură da, de 11 ani deja sunt în legea educației scrise mai multe articole prin care se spune cum se face o astfel de remediere. Nu pe toate dimensiunile, dar pe una cel puțin din punct de vedere al conținutului de predare. Dacă noi, în baza acelor articol de lege, articolul 70, am fi preluat lecțiile celor mai buni profesori din țară, le-am fi înregistrat și alături de acea înregistrare am fi avut exemple, contraexemple, resurse suplimentare, sfaturi de rezolvare de probleme, tot felul de alte conținuturi, am fi avut o lecție multimedia. Această lecție, predată de cei mai buni profesori din țară, ar fi putut fi pusă pe o platformă de e-learning și accesată de oricine din țara aceasta, părinte sau copil, și rulată de câte ori dorește copilul respectiv. Ce înseamnă? Înseamnă că eu, în satul pe care l-ați menționat dumnevoastră, aș fi putut avea acces, nu direct, dar măcar indirect, la lecția celui mai bun profesor de română sau de matematică din țară, de câte ori doresc, până când o înțeleg. Mai mult, dascălul din fața mea, știind că eu am acces la așa ceva, s-ar fi străduit să-mi predea mai bine, pentru că știe că îl compar cu acest profesor și atunci s-ar fi străduit să-mi predea mai bine, având și el avantajul că ar fi profitat de cum se predă.
Ar fi avut un exemplu proximal de cum se predă lecția. Dacă s-ar fi făcut această platformă de e-learning pe care ar fi fost puse aceste lecții ale celor mai buni profesori, atunci ar fi fost o contribuție masivă la egalizarea șanselor. Am fi pus aceiași profesori în fața tuturor copiilor, chiar dacă în fața unora la modul virtual. Dar totuși ar fi fost lecțiile celor mai buni profesori, după care am fi putut să facem lucruri și mai interesante pentru aceeași lecție. Să avem, de exemplu, trei versiuni ale predării lecției respective, una pentru copii obișnuiți, alta pentru copii supradotați, alta pentru copii cu deficiențe de învățare. Și atunci în funcție de ce fel de elevi ai în față, în afară de faptul că tu le predai cum le predai ca profesor la școală, ai fi putut să apropii modul în care ai preda lecția respectivă de caracteristicile copilului.
Au existat bani pentru acest lucru în mod repetat. Au fost bani cheltuiți de minister de-a moaca, fără niciun fel de impact. Nu s-a făcut nimic, niciun fel de platformă de acest gen, niciun fel de conținutul de acest gen. A existat o bază legală, am menționat articolele respective și totuși nu s-a pus în practică. De ce? Teoria mea este că, din păcate, elitele care ne conduc pe noi nu sunt interesate de a rezolva problemele țării. Nu sunt elite rezolutive, nu sunt elite dispuse să rezolve problemele din domeniul de care se ocupă. Nu sunt miniștri care vin și spun: „eu sunt pus aici ca să rezolv probleme din sistem”. Elitele noastre sunt mai degrabă elite extractive, cum se numesc în sociologie, adică utilizează o poziție pe care o dobândesc în urma alegerilor și a numirilor acolo pentru a extrage prin poziția respectivă resurse din sistem. Resurse sunt de multe feluri, bani, dar sunt și resurse legate de posturi. Cui dau postul de director? Pe cine dintre clientela mea de partid pun director pe școală? Pe cine pun inspector? Unde merg banii de reparații în școli, la care firmă? ș.a.m.d.
În primul rând, elitele care ne conduc, așa-zisele elitele care ne conduc, adică cei care sunt la putere, sunt mai degrabă interesați de extracția resurselor decât de rezolvarea problemelor.
Admiterea în liceele de elită, pentru 60% dintre locuri: cine va intra?
Gabriela Alexandrescu, Salvați Copiii: Analizând noul proiect al legii educației, am văzut, de exemplu, că sunt exceptați de la bursa socială tocmai cazurile extrem de vulnerabile. Din experiența noastră, copiii cuprinși în învățământul cu frecvență redusă și cei din Programul A doua șansă sunt copii care trăiesc în medii socio-economice dezavantajate, dar nu sunt cuprinși în rândul celor care pot primi această bursă socială. E nevoie de o colaborare foarte bună pentru a ajuta pe termen mediu și lung și complex familiile acestor copii și pe acești copii. Fără această colaborare este foarte greu să ai un impact asupra situației unor copii.
Analiza periodică a învățământului gratuit care costă arată că în ultimii patru ani, să zic în perioada 2018-2022, a crescut de patru ori suma pe care părintele trebuie să o plătească pe o anumită perioadă de timp pentru copii. Bineînțeles că în pandemie au crescut și costurile cu echipamentele, cu tabletele, cu telefoane mobile, alte echipamente periferice, dar clar este că comparând costurile pe care părinții le acoperă comparativ cu ce dă statul, scoțând salariile din asta, părinții dau aproape de patru ori mai mult decât plătește statul pentru a-și ține copiii în școală.
Industria meditațiilor este extrem de extinsă și din păcate am observat-o la elevi din licee extrem de bune, care în continuare în paralel cu școala fac meditații intens.
Profesorul Mircea Miclea: Să spunem clar, această abordare care apare în acest proiect de lege este total aberantă. El nu face decât să mărească inegalitatea și așa existentă, pentru că îi avantajează pe cei care au făcut clasele premergătoare la același liceu. Atunci dintr-odată ei sunt expuși la aproximativ aceiași profesori, la aceleași metode, la aceleași tipuri de subiecte. În afară de faptul că înveți, va trebui să iei meditații dacă vrei să ai șanse reale. O astfel de abordare nu numai că nu reduce din inegalități, le și sporește.
E o abordare absolut aberantă, care n-are niciun fel de bază etică și niciun fel de bază științifică. Este o elucubrație care cred că nu are niciun fel de precedent, în niciun sistem de învățământ. Însă în continuare oamenii care susțin legea se încăpățânează să meargă mai departe cu ea. Aș mai spune încă o dată foarte clar, e clar că dezavantajarea economică este un factor critic, dar din nou, soluția este simplă, doar că trebuie să o aplici. Așa cum se dau vouchere de vacanță, pentru că s-a dorit să se utilizeze niște bani pentru niște firme care au fost puse pe listele lor, nu ar fi mai foarte simplu ca să dai un voucher educațional, iar acest voucher educațional să fie dedicat exclusiv cumpărării de rechizite? Deci e voucher educațional, tu te duci cu el, nu poți să-ți cumperi țigări, nu poți să-ți cumperi o sticlă de bere, îți poți cumpăra doar rechizite pentru copilul tău, uniformă pentru copilul tău, să-i plătești transportul copilului tău ș.a.m.d. Adică se poate stabili o listă de cheltuieli și atunci, în funcție de gradul de dezavantajare socio-economică, dai două-trei tipuri de vouchere, cu cuantumuri, așadar diferențiate în funcție de veniturile familiei și atunci dintr-odată banii ajung exact unde trebuie. Deci nu dai bani pur și simplu sistemului de educație și nu știi unde merg: merg ca să se mai cumpere un laptop pentru doamna profesoară de religie sau merg către un copil care este necăjit? O poți rezolva dintr-o dată și o poți face recurent în fiecare an și în felul acesta cei care sunt dezavantajați socio-economic pot să înceapă să aibă aproximativ aceleași șanse.
Dar asta presupune că nu dai 2% din PIB pentru educație. Dai mai mult la cumpărarea de armament, cum s-a făcut în bugetul ăsta, și ai un ministru al Educației care acceptă un astfel de buget de 2%, deși știe că practic este bugetul care te nenorocește din punct de vedere al viitorului tău? E nevoie de un buget de 6% din PIB pentru educație, dar care să meargă țintit acolo unde e nevoie de el. Deci îți trebuie un buget de 6%, miniștri care să fie capabili să susțină asta, nu să vină, cum era anii trecuți, doamna Anisie care a spus că nu e nevoie de un buget de 4,05 %, deja e prea mare și nu știm cum să gestionăm. Deca, actualul ministru, a înghițit un buget de 2% fără să clipească, deși a spus înainte că e nevoie de 6%. Să nu mai vorbim de calitatea lor morală. Bineînțeles că având această calitate morală nulă, credibilitatea lor pentru cadrele didactice și apoi pentru școală este nulă.
Violența din școli: exmatriculare pentru elevii violenți sau recuperare?
Gabriela Alexandrescu: Cred că subiectul e pus foarte prost pe agenda publică. Adică nu putem să vorbim despre atitudinea elevilor, să îi pedepsim înainte de a de avea stabilite niște reguli foarte clare pe care copiii să le urmeze.
Reguli la nivelul național, la nivelul școlilor, la nivelul claselor, reguli și consecințe. Dacă copiii nu respectă acele reguli, ce consecințe vor avea și, desigur, toate aceste consecințe, sancțiuni să fie aplicate uniform de toată lumea. La noi, din păcate, în tot sistemul nostru există o neaplicare a legilor, avem legi foarte multe, dar care se aplică ori discreționar, ori nu se aplică deloc. Și aici m-aș întoarce la faptul că avem prin ordinul de ministru din 2020, pentru a ameliora climatul școlar, avem în obligativitate instituirea acelor grupuri anti-bullying, pentru că bullying-ul, din păcate, a devenit o problemă amplă care afectează toți elevii și foarte mulți copii au sesizat, ca urmare a studiilor pe care le-am făcut în 2016 și apoi în 2022, o creștere a acestor situații.
Unele grupuri anti-bullying se înființează, funcționează, altele se înființează pe hârtie, în marea majoritate. Însă nimeni nu ajută colectivele acestea din școli, pentru că bullying-ul afectează și elevii, și profesorii, și părinții. Trebuie toată lumea să se implice în a crea un mediu școlar propice învățării, dar mulți nu se implică și nici nu cer ajutorul. Acum însă vedem că din ce în ce mai multe școli ne scriu, vor să să învețe.
Mircea Miclea: Nu există soluții de campanie aici, să facem o campanie acum de a penaliza pe nu știu cine sau de a face controale prin școli.
Soluțiile aceste probleme structurale sunt tot structurale. Eu aș menționa trei factori esențiali care trebuie luați în calcul. Unu: îmbunătățirea calității formării profesorului. Calitatea profesorului a scăzut. E greu să respecți un profesor care are o calitate foarte slabă a predării și face un management foarte prost al clasei și atunci neavând respect față de el, bineînțeles că nu asculți de regulile lui.
Al doilea factor este să luăm în calcul părinții. Părinții sunt în mare măsură responsabili de actele pe care noi le-am văzut pe internet. Adică aceleași gesturi indecente pe care le fac cu profesorii, le fac copiii lor și cu vecina din fața blocului. Părinții au responsabilitate și atunci ei trebuie făcuți responsabili de ceea ce se întâmplă cu copiii lor în școală. Ei trebuie să urmeze probabil niște module din astea făcute tot de școală pentru a înțelege cum trebuie să îi învețe pe copii regulile, pentru că altfel bântuie prin capul lor o ideologie că nu trebuie să le impună copiilor reguli și nu trebuie să-i sancționeze, ca să nu cumva să le distrugă creativitatea. O aberație, când știm de fapt că, cel puțin de la nivelul de inteligență mediu în sus, elementul esențial al reușitei este disciplina, nu inteligența. Adică îți dezavantajezi copilul dacă nu-i dai reguli clare în a reuși în viața.
Al treilea factor este regulamentul școlar. Regulamentul școlar trebuie să conțină și reguli simple, clare, care trebuie să fie puse în aplicare, aduse la cunoștința părinților în prima ședință din prima săptămână de școală. Ei le semnează cu consecințe clare. În acest regulament cred că trebuie pusă și ideea de exmatriculare, cel puțin temporară, ca ultimă soluție atunci când tu ai epuizat soluțiile oferite de un consilier școlar pe care l-ai alocat în școala respectivă, ai epuizat soluțiile date de un profesor de sprijin pe care l-ai alocat pentru școala respectivă și alte sancțiuni la care ai făcut apel și n-au funcționat. Poți să utilizezi din când în când și această sancțiune, repet, ca ultimă instanță, ca să comunici mesajul că nu orice e permis în spațiul educațional. Există limite. Tu nu mai poți frecventa spațiul educațional dacă încalci aceste limite, cel puțin o exmatriculare temporară de trei luni, de șase luni.
Dacă abordăm structural problema, avem șanse să găsim soluții pe termen lung la o problemă legată de violența în școală și de comportamentul copiilor față de regulile școlare. Dacă însă mergem pe o chestie de campanie, iarăși neglijăm problema și o luăm în calcul doar după alți doi ani când reapare.
Din păcate, nu văd în această lege tendința de a face, legea este mai degrabă o colecție barocă de reconsiderări instituționale. De această lege vor da socoteală cei care o susțin, în condițiile în care e aberantă și totuși o susțin.