Un studiu recent a descoperit că un sfert din tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani nu răspund la telefon. Pur și simplu ignoră soneria și răspund prin mesaje sau caută numărul apelantului în bazele de date online, dacă nu-l recunosc. De ce nu vor să vorbească la telefon?
Pentru cei mai în vârstă, a vorbi la telefon e ceva normal. În schimb, adolescenții și tinerii preferă mesajele scrise – un sondaj efectuat pe 2.000 de persoane a arătat că aproape 70% din persoanele cu vârsta între 18 și 34 de ani aleg să scrie un mesaj în locul unui apel telefonic, relatează BBC.
Până la începutul deceniului trecut, când convorbirile telefonice consumau lunar o mică avere, era ceva normal ca oamenii să evite să discute mult la telefon și să rezume la maximum un minut tot ce aveau de spus. Însă apariția telefoanelor inteligente care permit scrierea rapidă și dezvoltarea rețelelor de socializare și a platformelor online de mesagerie au schimbat radical modul în care oamenii folosesc telefonul pentru a comunica. Treptat, tinerii au început să folosească apelurile doar pentru urgențe și pentru a vorbi cu părinții sau bunicii.
Când telefonul provoacă teroare
Dr. Elena Touroni, consultant psiholog, spune că acest fenomen s-a produs pentru că tinerii de astăzi nu și-au mai dezvoltat obiceiul de a vorbi la telefon. Pentru ei acest lucru e „ciudat" și au tendința să se aștepte la ce e mai rău când mobilul începe să se sune sau când luminile acestuia se aprind - mai toți cei sub 35 de ani opresc soneria.
Peste jumătate din tinerii care au participat la sondajul amintit au recunoscut că ei cred că un apel telefonic neașteptat înseamnă vești proaste.
Anxietatea provocată de soneria telefonului provine din asocierea cu ceva rău - o presimțire sau teamă, explică psihoterapeuta Eloise Skinner.
„Pe măsură ce viața noastră devine mai aglomerată iar programul de lucru tot mai imprevizibil, avem mai puțin timp pentru a suna un prieten doar ca să mai sporovăim. Apelurile telefonice au devenit așadar rezervate doar celor mai importante vești din viața noastră, ceea ce uneori poate fi complicat și dificil", a spus ea.
Din acest motiv, Jack Longley, în vârstă de 26 de ani, nu răspunde niciodată la apeluri de la numere necunoscute. „Fie sunt escroci, fie unii care vând ceva. E mai simplu să ignori apelurile în loc să verifici pentru a afla care dintre ele sunt justificate", spune el.
Dar faptul că nu răspund la telefon nu înseamnă că tinerii nu țin legătura cu cei apropiați - serviciile de mesagerie precum WhatsApp și Facebook Messenger „duduie" în timpul zilei, livrând tot felul de mesaje banale, glume și, mai nou, mesaje vocale. Multe dintre aceste conversații au loc pe rețelele de socializare, îndeosebi pe Instagram și Snapchat, unde trimiterea de imagini laolaltă cu textele.
Totuși, deși aproape toți tinerii evită apelurile telefonice, folosirea mesajelor vocale suscită reacții împărțite. În sondajul citat de BBC, 37% din cei de 18-34 de ani au spus că mesajele vocale sunt metoda lor preferată de comunicare. În schimb, doar 1% din subiecții cu vârste între 35 și 54 de ani preferă mesajele vocale în locul unui apel.
"Un mesaj vocal e ca și cum ai vorbi la telefon, dar mai bine. Ai avantajul de a auzi vocea prietenilor, dar fără nicio presiune, așa că e un mod mai politicos de a comunica", explică Susie Jones, o studentă în vârstă de 19 ani.
Pentru alții, însă, un mesaj vocal de cinci minute în care cineva, chiar foarte apropiat, "toarnă" tot ce-i trece prin cap fără să simtă o limită de timp poate fi o experință greu de dus până la capăt, când, de fapt, toată povestea s-ar putea rezuma la câteva mesaje text.
Însă ambele tipuri de comunicare, mesaj vocal sau mesaj text, le permit tinerilor să converseze așa cum le place și să răspundă într-un mod pe care ei îl consideră potrivit.
Mișcarea antitelefon la serviciu
Henry Nelson-Case, un avocat în vârstă de 31 de ani, este și creator de conținut. El este autorul mai multor materiale video despre provocările cu care se confruntă „milenialii copleșiți" - de pildă unul despre angoasa trimiterii unui email întregii companii, refuzul de a lucra peste program și cel despre un angajat care face tot posibilul pentru a evita un apel telefonic.
El spune că „anxietatea asociată cu discuțiile în timp real, potențiala stânjeneală, lipsa răspunsurilor și presiunea de a răspunde imediat", îl fac să deteste să vorbească la telefon.
„Apelurile telefonice sunt cele mai riscante și implică un grad mai mare de intimitate în timp ce mesajele îți permit să fii mai detașat și să te conectezi fără să te simți vulnerabil sau expus", explică Dr. Touroni.
Dunja Relic, o avocată în vârstă de 27 de ani, spune că evită apelurile telefonice când se află la serviciu pentru că „îți mănâncă timpul și te abat de la sarcinile tale".
„Există un sentiment în creștere de protejare a timpului nostru și a suna pe cineva necesită ca acesta să se oprească și să-și dedice atenția conversației - un lucru dificil pentru cei care au multe de făcut în același timp", explică Skinner.
James Holton, un patron în vârstă de 64 de ani, spune că angajații tineri rareori răspund la telefon și au pregătit un mesaj care anunță că sunt ocupați sau își redirecționează apelurile ca să nu poată fi niciodată apelați. "Mereu au o scuză la îndemână, cea mai obișnuită fiind 'telefonul e oprit, așa că nu l-am văzut și am uitat să te sun mai târziu'", spune el.
Holton a trebuit să se adapteze după ce a observat „un decalaj vizibil de comunicare". „Dacă angajații se simt mai confortabil cu textele, atunci e responsabilitatea mea să respect această alegere", spune el.
Comunicarea verbală e de neînlocuit, dar tinerii se adaptează
Totuși, preferând comunicarea non-verbală și cu tendința de a lucra de acasă, nu cumva ne pierdem capacitatea de a avea conversații neprogramate și informale? Există un risc, spun specialiștii.
Dacă această tendință continuă, atunci „ne-am putea pierde simțul apropierii sau al conexiunii", arată Skinner. "Această conexiune poate duce la un sentiment mai mare de împlinire, în special la locul de muncă."
Ciara Brodie (25 de ani), manager la un supermarket, se poziționează contra curentului și spune că îi place când o sună superiorii: „E mai bine decât un text, fiindcă necesită un anumit nivel de efort, așa că chiar știi că managerul îți apreciază contribuția." Îi place în special să vorbească cu colegii la telefon în zilele în care lucrează de acasă, deoarece „poate fi singur, așa că e plăcut să rămâi conectat”.
Unii ar putea considera acest tip de comunicare o dovadă că această generație e superficială. Tinerii spun, însă, că e o dovadă de adaptare - acum 25 de ani, oamenii erau reticenți la trecerea de la fax la e-mail, dar schimbarea a făcut comunicarea mult mai eficientă.
T.D.