Coronavirus la Primăria Focșani: Vicele şi o angajată, confirmaţi pozitiv

Viceprimarul municipiului Focşani şi un angajat al municipalităţii au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru COVID-19, iar alte şase persoane din cadrul primăriei, care au intrat în contact direct cu aceştia, sunt în autoizolare la domiciliu, potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă.

„La acest moment, avem două cazuri declarate pozitiv la testul pentru COVID-19 în cadrul primăriei Focşani, domnul viceprimar şi o colegă de la personal. Patru persoane de la biroul personal, care au fost contacţi direcţi ai colegei lor, sunt în izolare la domiciliu. Tot în izolare sunt şi secretara şi şoferul domnului viceprimar.

ADVERTISING

La primărie au fost luate toate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, am făcut igienizare în fiecare zi şi vom face şi în continuare. De asemenea, s-a restricţionat accesul publicului în primărie. Toate activităţile de relaţii cu publicul se desfăşoară doar la birourile din holul primăriei", a declarat primarul Cristi Misăilă.

Primarul a cumpărat kit-uri de testare, dar nu știe dacă au fost folosite

Încă de la începutul stării de urgenţă, Primăria Focşani a achiziţionat 1.500 de kituri de testare pentru COVID-19, pe care le-a donat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea pentru testarea cu precădere a cadrelor MAI şi a funcţionarilor publici care intră în contact cu cetăţenii.

Potrivit primarului Cristi Misăilă, până în prezent nu se ştie dacă şi cum au fost folosite aceste kituri de testare.

ADVERTISING

"Noi am donat DSP Vrancea 1.500 de kituri de testare pentru COVID-19, în baza unui protocol de colaborare prin care instituţia s-a angajat să utilizeze kiturile pentru cei din linia întâi, în speţă medici, ambulanţieri, pompieri, poliţişti, lucrători la SMURD şi, bineînţeles, funcţionarii publici care intră în contact direct cu cetăţenii.

ADVERTISING

Am solicitat DSP Vrancea, de două ori chiar, să ne comunice dacă le-au folosit şi cum le-au folosit. Nu am primit niciun răspuns, nu ştim ce s-a întâmplat cu aceste teste", a susţinut Misăilă.

În cursul zilei de joi, DSP Vrancea urmează să facă o anchetă epidemiologică în primărie şi să testeze contacţii direcţi ai persoanelor declarate pozitiv.

În Primăria Focşani lucrează un număr de 132 de angajaţi.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇