Ciucă vrea să facă o capelă la Parlament

Ciucă vrea să facă o capelă la Parlament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va sprijini ideea de a crea o capelă în clădirea Legislativului.

El a participat, marţi, la Conferinţa „Leadership politic în identitate creştină”, organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului.

„Noţiunea de leadership este asociată cu precădere mediilor economice şi socio-politice, însă cred că ea ţine, mai degrabă, de însăşi structura comunităţii.

Modelul de leadership creştin, vizibil în Europa, a influenţat major toate aspectele dezvoltării celulelor sociale. Educaţie şi cultură, organizare administrativă şi chiar militară, dezvoltare economică şi evoluţie socială, toate s-au organizat, concentric, în jurul lăcaşului de cult.

ADVERTISING

În calitate de preşedinte al Senatului şi al Partidului Naţional Liberal, am convingerea că orice formă de leadership, inclusiv cea creştină, ar trebui să promoveze moralitatea, libertatea religioasă, coexistenţa paşnică dintre diferitele religii şi culturi, educaţia sănătoasă şi demnitatea", a scris Ciucă, pe Facebook.

El i-a felicitat pe membrii Grupului de Rugăciune din Parlament pentru activităţile lor.

"Sper ca acest parteneriat cu cultele din România să se dezvolte şi mai mult, pentru că împreună putem realiza marile schimbări de care societatea are nevoie", a transmis preşedintele Senatului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇