Abominabilul azilelor în care vârstnicii erau degradați în umanitatea lor și umiliți a pus pe masă, din nou, tema Bisericii Ortodoxe Române și a relației ei cu puterea politică.
Felul în care BOR s-a poziționat arată din capul locului aceeași continuitate de a se așeza mai degrabă sub puterea politică, iar dacă aceasta este rea și trebuie denunțată, atunci BOR are grijă să adopte o poziție ambiguă, care să-i dea spațiu de manevră, dacă trebuie să intre în recul.
Încă din primele zile în care autoritățile au dezvăluit ceea ce devenise inevitabil de ignorat, de vreme ce un ONG – Centrul pentru Resurse Juridice – și o investigație de presă – a jurnaliștilor Bianca Albu și Ovidiu Vanghele – au forțat o anchetă care altminteri nu s-ar fi făcut, Biserica Ortodoxă Română a prins voce, prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, care a avut câteva mesaje publicate și declinate pe contul personal de social media.
Mesajele, formulate mai degrabă ca axiome umaniste, au fost destinate publicului larg, așadar agendei publice.
Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism. Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate. Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează”.
Vasile Bănescu (postare pe Facebook)
Lesne de înțeles, oficialul BOR a făcut aici portretul clar al familiei Firea – Pandele, politicienii care și-au construit influența prin apel la legitimitatea creștină, pusă în scenă de pelerinaje la mănăstiri, fonduri date Bisericii și afișarea simbolurilor religioase.
Mesajul a fost construit cu tonul de ambiguitate intenționată, ceea ce îl transformă și într-un consemn. Altfel spus, cine a avut de înțeles, acela a înțeles.
A urmat apoi o serie de precizări, nuanțări, niciuna dintre acestea însă menite să definească poziționarea Bisericii Ortodoxe Române, ci mai degrabă o negociere tacită cu politicienii.
Pentru că dacă BOR se leapădă de Gabriela Firea, PSD nu se leapădă de BOR – apelul lui Marcel Ciolacu la Biserică, în chestiunea azilelor, este o cheie de interpretare și ne arată că inamicul Gabrielei Firea nu este USR, așa cum încearcă aceasta să spună, tocmai pentru a-și mai asigura o fragilă susținere în partid, cu Marcel Ciolacu și gruparea grea din PSD, pentru care Firea era indezirabilă de multă vreme.
Luciferismul se traduce în registrul omenesc prin mândria agresiv orientată împotriva celor care, rostind limpede adevărul care te arde, sunt fără voia lor cei care-ți fac vizibilă oglinda limitelor și (s)căderilor personale. Oglindă care te constrânge să-ți privești revoltat locul inevitabil secundar ocupat de „sufletele moarte” și să-ți contempli resemnat menajeria lăuntrică în care trufia răcnește ca un leu.
Vasile Bănescu (postare pe Facebook)
Acest fragment cu încărcătură teologică are, și el, bucata lui lumească, o replică dată Gabrielei Firea și soțului Florin Pandele, care a ținut să amintească Bisericii că Firea, în mandatul de primar, a finanțat din plin Catedrala.
Dacă în primă instanță mesajul purtătorului de cuvânt masca un oarecare curaj, suita de mesaje și joaca de-a ascunde și dezascunde postările din social media, dar mai ales cheia de interpretare clară dată de Marcel Ciolacu arată că BOR nu își dezminte politica de ajustare, de acomodare cu mai-marii politici, o politică despre care scrie istoricul Oliver Jens Schmitt, a cărui lucrare despre istoria BOR (nu a ortodoxiei românești) nu a putut fi respinsă critic, ci doar în cheia naționalistă.
De pildă, președintele Academiei României, istoricul Ioan Aurel Pop, i-a reproșat lui Oliver Schmitt că e catolic și străin de neamul românesc, așadar, neavenit să studieze o instituție națională autohtonă. O replică periculoasă nu pentru că scopul ei e punerea la punct, ci pentru că lasă să se vadă autarhia și resentimentul pe care unii istorici români, legitimați de Academie, le au față de străin și, mai grav în context, știind ce s-a întâmplat cu Biserica Greco-Catolică în comunism, față de alte culte.
De altfel, ambiguitatea și mesajele aparent disonante, dar fără ca BOR să-și asume frontal o poziționare, se remarcă și în cazul relației cu AUR.
„În cadrul BOR, există o tradiție de a nu lua o poziție oficială cu privire la multe chestiuni importante. Mai degrabă, conducerea Bisericii tolerează multe fenomene de evlavie, dar și de ortodoxie politică, fără a le susține sau condamna imediat în mod oficial.
Cu toate acestea, actori individuali sau grupuri de actori (ierarhi, mănăstiri, duhovnici, teologi) pot foarte bine să trimită mesaje mai clare și să creeze un climat în care extremiști precum AUR se pot simți încurajați. La fel s-a întâmplat și în perioada interbelică, când toți mitropoliții i-au susținut mai mult sau mai puțin deschis pe legionari și/sau pe cuziștii antisemiți, chiar dacă patriarhul și Sfântul Sinod nu au definit niciodată acest lucru ca politică oficială.
Mănăstirea Petru Vodǎ este doar un caz extrem și deosebit de vizibil de activitate neolegionară evidentă - dar nici BOR și nici statul nu au intervenit aici.
Abia recent, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a încercat să traseze o linie de demarcație, delimitând astfel indirect BOR de AUR. Ca declarație, acesta este un fenomen nou - dar această poziție nu a fost adoptată oficial de Sfântul Sinod.
În mod evident, Patriarhia a recunoscut riscul care există prin instrumentalizarea Ortodoxiei de către AUR - dar nu a menționat AUR pe nume și nu a transmis credincioșilor că partidul reprezintă o ideologie în ultimă instanță necreștină și că, din punct de vedere politic, dăunează intereselor elementare ale României prin prietenia sa cu Rusia”, explică Oliver Jens Schmitt, într-un interviu acordat Spotmedia.
Este aceeași atitudine ca în cazul politicienilor care-și pun în jocul public evlavia și care, ca în cazul Gabrielei Firea, se dovedesc a fi legați de un sistem de putere care, cu sau fără voia lor directă, se dovedește a fi viciat.
N.B.: Mi s-a semnalat articolul lui Vasile Bănescu, văzut ca replică la cartea lui Oliver Schmitt. Adică exact ceea ce nu e analiză critică, ci una în care, și aici, autorului i se reproșează că nu a trăit el însuși totalitarismul, așadar, nu poate scrie despre instituția BOR, pentru că volumul este despre o instituție:
Istoria unei Biserici dintr-o ţară în care nu ai trăit, ca şi o istorie a totalitarismului despre care doar ai auzit şi citit, nu poate fi descifrată, înţeleasă şi scrisă obiectiv doar în urma lecturării unor fragmente subiectiv alese din lunga şi întortocheata frază a realei istorii pe care vrei să o descrii şi să o publici cu orice preţ şi scop perfid.
Vasile Bănescu