Pentru copiii din București și Ilfov, vacanța dintre primele două module ale acestui an școlar a început cu o zi mai repede. În 27 octombrie, școlile au fost închise în cinstea Sfântului Dumitru cel Nou, conform contractului colectiv de muncă al profesorilor din București și Ilfov.
Aceasta a fost grija profesorilor la semnarea contractului colectiv? Între toate problemele din învățământ, toate problemele lor profesionale, toate lipsurile din educația copiilor, grija unor profesioniști ai învățământului, cu studii superioare, din Capitala țării a fost să mai scadă o zi din perioada de școală a elevilor, oricum cea mai redusă din UE?
Și asta în condițiile în care în octombire a mai existat o pauză, Ziua educației fiind sărbătorită prin închiderea școlilor, deci prin lipsa educației.
Venim după anii pandemiei când închiderea, în buna măsură aberantă a școlilor, chiar în localități care nu aveau înregistrat vreun caz de Covid, a provocat prejudicii majore în evoluția copiilor, lacune care probabil nu vor fi niciodată recuperate.
Venim după finalul anului școlar precedent, încheiat practic cu 3 săptămâni mai devreme, adică alte lacune.
Iar profesorii lor din București și Ilfov s-au îngrijit din vreme să mai ciuntească o zi de școală.
Sfântul Dumitru Cel Nou este „patronul spiritual” al Bucureștiului, este explicația oficială. Este patronul spiritual pentru credincioșii ortodocși, nu și pentru atei, agnostici sau credincioși ai altor culte.
Fac parte dintre cei care cred că libertatea de conștiință e esențială și în virtutea ei nimeni nu trebuie să justifice în ce crede/nu crede, de ce crede/nu crede, cum își manifestă credința/lipsa ei, dacă nu încalcă legea, desigur.
Dar sunt total împotriva acestei extensii a libertății celor care cred, dincolo de alegerile personale și exercițiul lor, pentru că ea încalcă libertatea celor care nu cred.
Dacă un părinte credincios vrea să-și trimită copilul în pelerinaj are posibilitatea legală să îi motiveze absența de la școală. Dacă este sau nu în interesul minorului o asemenea alegere, este o discuție, însă până la urmă, părintele decide pentru copilul lui.
Dar a impune unei întregi comunități, indiferent de credința ei, să renunțe la o zi de școală pentru că asta este credința unei părți a populației este aberant și explică și multe dintre reacțiile adverse din societate la adresa manifestărilor explicite ale credinței și bisericii.
Sigur, clasa politică a simțit mereu nevoia să mituiască electoratul cu câte o zi liberă, mai întâi de Sfânta Maria, apoi de Sfântul Ion. Dar de această dată, părinții nu au fost și ei liberi, așa că ziua de vacanță în plus a creat probleme pentru unii.
În loc să oferim oamenilor școli bune, legi bune, șanse reale să muncească pentru a le merge bine, le dăm cadou câte o zi de nemuncă, de neșcoală.
Era ultima zi înainte de vacanță, care e capătul de lume? În noua viziune a ineptului minister al Educației, cu module și vacanțele dintre ele, avem o grămadă de ultime zile înainte de vacanță și primele zile după vacanță.
Apoi vin testele PISA și descoperim că analfabetismul funcțional e record, că absolvenți de liceu nu știu să scrie corect românește, zeci de mii de copii se pierd pe parcursul celor 12 ani de școală.
În esență, pentru că educația este mereu pe ultimul lor și întotdeauna cu mult mai puțin importantă decât populismul și mita electorală.