Tramvaiele Tatra nu vor mai circula pe liniile din București, după 53 de ani în care au transportat generații de călători. Ultima călătorie a fost organizată duminică, pe traseul dintre Depoul Militari și Gara Basarab, iar vagoanele păstrate în stare bună ar urma să intre în patrimoniul viitorului Muzeu al Transportului Public.
Primarul general Ciprian Ciucu spune că în parcul STB mai există aproximativ 30 de asemenea vagoane.
„Astăzi ne luăm rămas-bun de la tramvaiele Tatra, care, după 53 de ani în care au transportat mai multe generaţii de călători, nu vor mai circula pe liniile din Bucureşti. Mai avem aproximativ 30 de astfel de vagoane. Cele aflate în stare bună vor fi păstrate pentru viitorul Muzeu al Transportului Public”, a transmis edilul.
Ultima călătorie, alături de pasionați și foștii angajați ai depoului
Numeroși pasionați de transport public, inclusiv mulți tineri, au venit la Depoul Militari pentru a participa la ultima cursă și a fotografia vagoanele care au făcut parte timp de peste o jumătate de secol din peisajul Capitalei.
„Foarte multă lume, foarte mulţi tineri au venit astăzi la Depoul Militari pentru a face un ultim drum prin Bucureşti cu un tramvai Tatra. Mi-a făcut o mare plăcere să-i întâlnesc şi pe seniorii Depoului Militari, cei care au muncit în condiţii extrem de grele în anii '70 şi '80 pentru a repara aceste tramvaie şi a le putea scoate zilnic pe traseu. Mi-au arătat albume cu fotografii şi au depănat amintiri. Şi astăzi ţin legătura şi formează un colectiv frumos”, a povestit Ciucu.

STB a organizat „Festivalul Tatra” în weekendurile 11–12 și 18–19 iulie, pentru a marca retragerea ultimelor vagoane. Tramvaiele au revenit simbolic pe mai multe trasee din oraș, iar ultima zi a inclus o linie temporară 35, între Depoul Militari și Gara Basarab.

Au ajuns la București în 1973
Tramvaiele Tatra T4R au fost construite în Cehoslovacia special pentru rețelele cu ecartament și gabarit mai îngust. Primele vagoane au ajuns la București în 1973, iar transportul regulat al călătorilor a început în 1974.
Capitala a primit în total 130 de vagoane Tatra T4R, fabricate între 1973 și 1975. Cele mai multe au fost repartizate Depoului Militari, care fusese adaptat pentru exploatarea și întreținerea lor, scrie mobilitate.eu.
Au circulat atât individual, cât și cuplate câte două, în special pe liniile deservite de Depoul Militari. De-a lungul anilor, au putut fi întâlnite pe trasee precum 8, 11, 25, 35 și 44, dar și pe alte linii, în funcție de reorganizarea rețelei.
Modelul avea o capacitate mai mică decât tramvaiele articulate, podea înaltă și acces dificil pentru persoanele cu mobilitate redusă, cărucioare sau bagaje voluminoase. În schimb, vagoanele au fost apreciate pentru robustețe și pentru faptul că au putut fi menținute în exploatare timp de peste cinci decenii.
Retragerea a început cu mulți ani în urmă
Primele retrageri importante au început la sfârșitul anilor ’90. Paisprezece vagoane au fost transformate în tramvaie articulate Bucur 1, iar alte 36 au fost casate în 2012. În 2017 au fost retrase toate garniturile formate din câte două vagoane, în total 51 de tramvaie, pe fondul vechimii și al problemelor tehnice.
Până în toamna anului 2017 mai circulau constant aproximativ 65 de vagoane, inclusiv în cupluri, în principal pe linia 25. După un incendiu și apariția unor probleme tehnice tot mai frecvente, majoritatea au fost retrase, iar ultimele unități au continuat să circule în număr redus.
Dificultatea găsirii pieselor de schimb, uzura avansată, consumul energetic, podeaua înaltă și standardele actuale de accesibilitate au făcut ca exploatarea lor să nu mai fie justificată.
Înlocuite treptat de tramvaie mai noi
Retragerea ultimelor Tatra a devenit posibilă pe măsură ce STB a introdus vehicule mai noi, inclusiv tramvaiele Astra Imperio Metropolitan, și a redistribuit alte modele către liniile deservite de Depoul Militari.
Noile tramvaie oferă podea coborâtă, aer condiționat, sisteme moderne de informare a călătorilor, spații mai accesibile și o capacitate mai mare.
Tatra lasă însă în urmă o parte importantă din istoria transportului public bucureștean. Pentru mulți locuitori ai Capitalei, vagoanele albe, cu banda galbenă, au rămas asociate cu drumurile zilnice prin cartierele Militari, Drumul Taberei, Rahova și zona Gării Basarab.
Cele mai bine conservate exemplare nu vor fi casate, potrivit primarului general, ci păstrate pentru viitorul Muzeu al Transportului Public.
