Bucureștenii vor tremura și iarna asta de frig în case. Nicușor Dan spune că ce a făcut el se va vedea iarna cealaltă

Bucureștenii vor tremura și iarna asta de frig în case. Nicușor Dan spune că ce a făcut el se va vedea iarna cealaltă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Iarna asta va fi doar puțin mai bine, pentru unii bucureșteni, dar mulți vor tremura în continuare de frig în case. Este vestea proastă pe care a dat-o primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a spus că efectele măsurilor pe care le-a luat în acest an se vor vedea abia iarna următoare.

Ceea ce se va întâmpla în această iarnă reflectă investițiile de acum doi-trei ani, din timpul mandatului Gabrielei Firea, a explicat Nicușor Dan, luni seara, într-o emisiune la B1 TV.

„Situația de acum reflectă investițiile făcute acum doi ani-trei ani și, bineînțeles, cu o pondere mai mică din anii anteriori.

ADVERTISING

Ce am făcut eu anul ăsta se va vedea, din păcate, începând cu iarna următoare. Ce pot să spun este că iarna asta o să fie puțin mai bine decât anul trecut, ceea ce înseamnă că o să avem mulți bucureșteni care o să aibă același disconfort, din păcate”, a explicat Nicușor Dan.

El susţine că va fi „puțin mai bine”, pentru că s-au făcut anumite revizii și unde s-a intervenit nu o să mai crape instalațiile peste iarnă.

„Puțin mai bine din faptul că, pe de o parte, nu am avut campanie electorală anul acesta și am făcut acele revizii care trebuiau să fie făcute. În vara anului trecut, multe revizii nu s-au făcut, tocmai pentru că a fost campanie electorală. Pentru că administrația precedentă nu a vrut să deranjeze bucureștenii, anul ăsta peste vară am deranjat bucureștenii și asta înseamnă că o să fie un pic mai bine.

ADVERTISING

Acolo unde s-a intervenit nu o să mai crape iarna, pentru că s-a intervenit vara. Nu am avut nici forța, nici proiectele, nici banii pentru a face mult mai multe lucrări, iarna cealaltă o să fie mult mai bine”, a promis Nicușor Dan.

În continuare, speră ca Primăria Capitalei să poată să preia ELCEN și să acceseze fonduri de la UE. Ceea ce, spune primarul general, se va vedea ca efecte în viața bucureștenilor peste doi ani.

„Din păcate nu se poate face mai mult.

Ce am putut eu să fac a fost să echlibrez financiar Termoenergetica, la sfârșitul anului trecut, să semnez contractul cu Comisia Europeană pentru înlocuirea a 210 km de rețea, să facem toate formalitățile pentru preluarea ELCEN, care este producătorul de energie termică.

ADVERTISING

Sunt optimist că vom reuși să facem această preluare cu ajutorul Guvernului, până la sfârșitul acestui an, astfel încât să scoatem ELCEN din insolvență, să accesăm fondurile europene, așa cum le-am accesat pentru înlocuirea de conducte, să le accesăm și pe cele pentru producția de energie termică, adică să înlocuim acele CET-uri, din anii '60 cu tehnologie modernă. Asta e ce putem să facem. Ce facem acum se va vedea peste 2 ani”, a precizat edilul Capitalei.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇