Boloş anunţă ajutor de 4.000 de lei de la stat pentru familiile sărace. Dacă au mulţi copii, pot lua chiar 8.000 de lei

Boloş anunţă ajutor de 4.000 de lei de la stat pentru familiile sărace. Dacă au mulţi copii, pot lua chiar 8.000 de lei

Sute de mii de persoane cu o situație financiară precară vor primi vouchere de 4.000 de lei. Măsura va intra în vigoare în 2023, promite Marcel Boloş (PNL), ministrul Proiectelor Europene.

Guvernul va acorda vouchere de rezilienţă pentru sprijinirea populației vulnerabile. Cei 4.000 de lei vor fi oferiți familiilor cu peste cinci copii și persoanelor cu o situație materială precară, care doresc să-şi repare locuinţa sau să-şi schimbe electrocasnicele vechi.

"Dăm bani pentru repararea caselor celor care se află în dificultate, cei cu mulți copii, peste cinci copii. Ne referim la acele categorii", a declarat Marcel Boloş, la Antena 3.

ADVERTISING

"Mai avem o altă categorie cu trei componente: pentru aragaz, frigider, mașina de spălat. Suma este de 4.000 de lei", a mai spus Boloş, precizând că Guvernul dorește să se asigure că acești bani sau echipamentele oferite să nu fie vândute ori înstrăinate.

Potrivit ministrului, ajutorul de la stat va fi acordat sub forma unor vouchere în valoare de 4.000 de lei următoarelor categorii de persoane:

  • familiile cu copii mulți, peste cinci;
  • persoane care nu pot munci;
  • bătrâni fără sprijin.

Ministrul nu a detaliat ce venit maxim pot avea aceste persoane.

ADVERTISING

Boloş a spus doar că familiile cu mai mulți copii ar putea fi eligibile atât pentru voucherele de reparare a locuinței, cât și pentru cele de achiziție a electrocasnicelor, primind în total 8.000 de lei.

Un cuvânt de spus în această situație îl vor avea centrele comunitare din cadrul primăriilor, care vor analiza situația materială a fiecărei familii.

În total, aproximativ 220.000 de persoane aflate într-o situație vulnerabilă vor beneficia de acest ajutor, iar bugetul alocat este de 600 milioane de euro. Aşa a făcut calculele ministrul.

ADVERTISING

Programul va intra în vigoare în primul semestru al anului următor, după ce va fi aprobat de Comisia Europeană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇