Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (V): Un expert pe proiecte internaționale a luat Sectorul 6 de la un afacerist cu investiții în imobiliare

Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (V): Un expert pe proiecte  internaționale a luat Sectorul 6 de la un afacerist cu investiții în imobiliare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși a cheltuit cu mână largă banii publici în ultima parte a mandatului, pesedistul Gabriel Mutu n-a reușit să cumpere încrederea bucureștenilor din Sectorul 6.

În schimb, oamenii l-au ales primar pe liberalul Ciprian Ciucu, un fost consilier general numit de curând la conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

SpotMedia.ro vă relatează pe larg despre cum și-au făcut banii cei doi edili, dar și ce pregătire profesională au.

Gabriel Mutu: Fost liberal trecut la PSD, cu investiții în imobiliare și o pasiune pentru banii cash și ceasuri scumpe

Gabriel Mutu are 51 de ani. Nu menționeză în CV-ul său unde și-a făcut școala generală și liceul. Spune doar că, de la 32 de ani încolo, a făcut Facultatea de Drept la Universitatea româno-americană.

După licență, a absolvit și cursul de masterat la SNSPA și a făcut un curs la Colegiul Național de Informații.

Este multiplu campion la modelism și este maestru al sporturilor.

În declarația de avere menționează că are un spațiu de producție de 126 de metri pătrați în București. Iar soția sa, Claudia Mutu, deține un apartament de 107 metri pătrați și o boxă, tot în Capitală.

ADVERTISING

Mutu declară că nu deține, în prezent, nicio mașină. Mai demult a avut o Dacie din 2010.

În schimb, primarul are ceasuri de 152.000 de euro, bijuterii de 22.000 de euro și tablouri cu autor necunoscut de 15.000 de euro.

În conturi, Gabriel Mutu are puțin peste 355.000 de lei. Primarul Sectorului 6 preferă, însă, banii în numerar. Potrivit celei mai recente declarații de avere, are puțin peste 911.000 de lei cash.

Și mai dețin ceva valoros soții Gabriel și Claudia Mutu: active de milioane de lei în unele dintre cele 7 firme ale familiei, în care cei doi sunt acționari.

Spre exemplu, Mutu menționează, în cea mai recentă declarație de avere, că este unic acționar la o societate administrată de soția sa, numită GM Activ Building Management.

Principala activitate a firmei este să închirieze clădiri. Activele societății au crescut de la an la an, până au ajuns la circa 2,5 milioane de lei.

Societatea a raportat, în ultimii 5 ani, profit de peste 1,6 milioane de lei. Gabriela Mutu menționează în cea mai recentă declarație de avere că a luat și 325.000 de lei dividende de la această societate.

Mutu mai este acționar majoritar la o firmă numită AutoRC Hobby, care se ocupă cu comercializarea de articole de modelism. Societatea - în acționariatul căreia a figurat mai demult o companie numită Vantec LTB din Insulele Seychelles - merge pe pierdere.

ADVERTISING

Dar aceeași societate AutoRC Hobby deține 99% dintr-o altă firmă numită Leader Residential Concept SRL. Și această societate a înregistrat pierderi în 2019.

La rândul ei, Leader Residential Concept SRL este acționar la societatea MG Development Corporation SRL. Iar MG Development Corporation SRL e o firmă rentabilă.

Mai exact, MG Development Corporation SRL - care se ocupă cu închirierea de bunuri imobile - are active de peste 7 milioane de lei. În plus, din ultimii 5 ani, doar în 2017 a raportat pierdere. În rest, a fost pe plus. Spre exemplu, în 2018 a raportat profit de 63.141 lei, iar în 2019 a ieșit pe plus cu 36.803 lei.

Unele dintre firme majorează capitalul altora cu bunuri cu valoare mare. Spre exemplu, potrivit mențiunilor din Monitorul Oficial, în 2009, Leader Magic SRL a primit - sub forma unei majorări de capital - bunuri de 320.000 de euro de la MG MG Development Corporation SRL.

Apoi, în 2010, Leader Residential SRL a majorat capitalul MG Development Corporation SRL cu bunuri în valoare de 250.000 de euro.

În plus, Mutu are de recuperat zeci de mii de euro de la companiile sale și ale soției. Sunt bani pe care primarul declară că i-a împrumutat în nume personal societăților.

ADVERTISING

Ca primar, Mutu n-a reușit să rezolve o serie destul de lungă de probleme ale sectorului. Printre ele: menținerea curățeniei și amenajarea de spații verzi.

BUCURESTI - ALEGERI - ORGANIZATIA PSD
Primarii sectoarelor 2 și 6 ale Capitalei, Mugur Mihai Toader și Gabriel Mutu, într-o discuție la o conferință PSD în decembrie 2019. Foto: Alexandru Dobre/Mediafax.ro/Hepta.ro

S-a remarcat, însă, printr-o mulțime de măsuri excentrice, mai ales spre final de mandat.

Spre exemplu, a împrăștiat apă oxigenată din elicopter pe deasupra Sectorului 6 pentru a distruge coronavirsul. Și a numit acea acțiune ”o ploaie de sănătate”.

De asemenea, Mutu a inițiat un proiect de hotărâre în baza căruia Sectorul 6 urmează să plătească aprope 850.000 de euro pentru a reabilita integral un parc din Chișinău, despre care presa din Republica Moldova scrie că e deja pe jumătate modernizat.

Ciprian Ciucu: Fost consilier general care câștigă de trei ori cât un primar de sector din proiecte internaționale

Ciprian Ciucu are 42 de ani. S-a născut în Pitești, dar locuiește din copilărie în Drumul Taberei.

Și-a făcut studiile la timp. A intrat la SNSPA la 18 ani (spre deosebire de alți primari ca Gabriel Mutu sau de Robert Negoiță care și-au făcut studiile universitare după vârsta de 30 de ani - n.red.).

După ce și-a luat licența de la Facultatea de Științe Politice, Ciucu a făcut și master, tot la SNPSA.

A lucrat ca responsabil de relații cu presa și comunicare la mai multe ONG-uri, dar și la instituții (printre care și Președinția României). A fost trainer, formator și a lucrat ca expert în cadrul mai multor proiecte internaționale.

În 2009 a devenit director la Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și a coordonat mai multe proiecte. A lucrat ulterior, tot ca expert, la alte proiecte pentru Ministerul Dezvoltării și Cancelaria de Stat.

În 2016, Ciprian Ciucu a fost ales consilier general pe listele PNL. A fost unul dintre criticii vehemenți ai politicii Gabrielei Firea. Printre altele, a contestat în repetate rânduri risipa de bani publici pe care Consiliul General o aproba la solicitarea primarului general și a condamnat bugetarea excesivă a companiilor municipale.

A fost numit președinte al Agenției Funcționarilor Publici în decembrie 2019.

BUCURESTI - CIPRIAN CIUCU - DEPUNERE DOSAR CANDIDA
Ciprian Ciucu, noul primar al Sectorului 6. Foto: Andreea Alexandru/Mediafax.ro/Hepta.ro

Tot anul trecut a lucrat ca formator, consultant și expert pentru mai mulți clienți din țară și străinătate și a câștigat, în medie, puțin peste 31.000 de lei.

Cei mai mulți bani i-a primit lucrând ca expert pentru compania CPM International (49.000 de euro) și pentru agenția germană de dezvoltare GIZ din Bonn (12.410 euro).

Ca primar va câștiga mult mai puțin. Spre exemplu, Gabriel Mutu – căruia Ciprian Ciucu îi va lua locul în curând - a declarat că în 2019 a încasat, în medie, 13.600 de lei pe lună ca primar al Sectorului 6.

Ciucu susține că, după preluarea mandatului, va pune capăt risipei de bani publici.

În plus, promite condiții de locuire mai bune: refacerea centrelor cartierelor vechi, spații de agrement de calitate și străzi și alei mai prietenoase cu vârstnicii și persoanele cu dizabilități.

În plus, noul primar vrea să investească în școli și unități sanitare, dar și să transparentizeze administrația.

Cât va reuși să și facă din toate cele promise vom afla, pas cu pas, în următorii 4 ani.

Citește și:

Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (I): Un matematician cu doctorat în Franța preia Primăria Generală de la o fostă jurnalistă

Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (II): O franțuzoaică școlită pe 2 continente a luat Primăria Sectorului 1 de la un inginer care susține că n-a strâns niciun ban din muncă, în ultimii 30 de ani

Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (III): Un programator care vrea digitalizarea administrației va conduce Sectorul 2. De la cine preia funcția și ce politician bogat a învins la alegeri

Averile și realizările noilor primari ai Capitalei (IV): Condamnat în primă instanță, Piedone i-a luat scaunul de primar al Sectorului 5 fostului judecător Daniel Florea

Bucureștenii din Sectoarele 3 și 4 n-au vrut să își schimbe primarii. Iată ce averi, ce pregătire profesională și ce realizări au Robert Negoiță și Daniel Băluță, edilii realeși


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇