Autorităţile pregătesc restricții mai dure: Magazine închise de la 18:00, oamenii nu au voie afară după ora 20:00 (Surse)

Autorităţile pregătesc restricții mai dure: Magazine închise de la 18:00, oamenii nu au voie afară după ora 20:00 (Surse)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întrunit joi pentru a stabili noi restricții ce ar trebui să ajute la oprirea răspândirii Sars-CoV-2.

Propunerile aprobate au fost incluse într-un draft ce a ajuns acum pe masa Guvernului, care va anunța deciziile finale după o ședință ce începe la ora 17:00.

Documentul a ajuns însă în presă și astfel ne putem face o idee despre restricțiile pe care le au în vedere autoritățile și pe care am putea fi obligați să le respectăm în perioada următoare.

ADVERTISING

Deși nu e menționată drept carantină, CNSU vrea ca persoanele din localitățile care au rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori să nu mai aibă voie să călătorească decât pentru a se duce la muncă, a avea grijă de copii sau bolnavi sau din motive medicale, potrivit Hotnews.ro și Realitatea.net. Mai pot călători cei care se află în tranzit, însă trebuie să aibă asupra lor documente doveditoare.

Practic, ar fi niște restricții mai dure decât cele de anul trecut, când în România s-a intrat pentru prima dată în starea de alertă, în care ne aflăm și acum.

ADVERTISING

Restricții de circulație ar urma să se aplice și în interiorul localităților. Astfel, acolo unde rata de infectare este de peste 4 cazuri la 1.000 de locuitori, magazinele ar trebui să se închidă la ora 18:00 și cetățenii nu mai au voie să iasă din case după ora 20:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Dacă în localitate a fost depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, măsura e extinsă pentru toate zilele săptămânii.

ADVERTISING

Aplicabilitatea măsurilor încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5, respectiv 7 cazuri la 1.000 de locuitori.

Totodată, ar urma să fie închise sălile de sport și fitness acolo unde rata de infectare e de peste 4 cazuri la mia de locuitori. Ele vor putea fi redeschise cand indicele coboară la 3,5.

Este însă prevăzută o dispensă atât pentru Paștele catolic, cât și pentru cel ordodox. În nopțile de Înviere, se poate circula în intervalul 20:00 - 02:00 pentru a participa la slujbă.

De asemenea, și de Pesah (Pașteșe evreiesc), se va putea circula. Astfel, atât pe 27, cât și pe 28 martie se permite circulaţia în intervalul orar 18:00 - 22:00 pentru deplasarea şi participarea la serviciile religioase.

Rămâne de văzut ce va spune Guvernul și de când ne vor fi impuse noi restricții. Capitala a ajuns joi la o incidență de 6,5 cazuri la mia de locuitori. Județul cu cea mai mare rată de infectare e Ilfovul (7,91), unde multe localități sunt în carantină.

incidenta-25-martie-2021
Foto: Grupul de Comunicare Strategică, datele pentru 25.03.2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇