Armistițiu în războiul gunoiului din Sectorul 1? Romprest începe să strângă, Clotilde Armand scrie pe Facebook

Armistițiu în războiul gunoiului din Sectorul 1? Romprest începe să strângă,   Clotilde Armand scrie pe Facebook
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Romprest anunţă că, începând de joi, organizează o acţiune de colectare a depozitelor de deşeuri necontrolate de pe domeniul public în Sectorul 1 al Capitalei.

„Notificăm Autoritatea contractantă că, în baza Contractului de delegare a serviciului public de salubritate în raza administrativ teritorială a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, aflat în vigoare, Compania Romprest Service SA organizează o acţiune de colectare a tuturor depozitelor necontrolate existente în acest moment pe domeniul public, începând cu data de astăzi (…)

Facem astfel, încă o dată, dovada bunei-credinţe şi a faptului că suntem dedicaţi principiilor şi nu lăsăm ca interese partinice, care în acest moment au fost interpuse derulării instituţionale a contractului, să prevaleze interesului public”, prevede notificarea Romprest către autoritatea locală, Primăria şi Prefectura Municipiului Bucureşti, pe care compania a postat-o joi pe site-ul său.

Conform documentului citat, joi s-a efectuat o plată parţială a facturilor restante.

„Având în vedere la că la data de 17.12.2020 a fost înregistrată o plată parţială pentru facturile restante depăşite de scadenţă, reprezentând doar 7% din totalul debitului restant depăşit de scadenţă pe care autoritatea îl înregistrează faţă de operatorul delegat, având în vedere degradarea accentuată a stării de curăţenie în Sectorul 1, cauzată de acumularea de depozite de deşeuri necontrolate, depuse abuziv pe domeniul public, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă Romprest înţelege să pună sănătatea publică şi interesul legitim al cetăţenilor deasupra acestui conflict în care am fost implicaţi fără culpă şi împotriva voinţei noastre”, stipulează notificarea.

Romprest solicită Poliţiei Locale Sector 1 ca în exercitarea obligaţiilor contractuale care îi revin să monitorizeze şi să sancţioneze corespunzător toate acţiunile prin care se încalcă regimul deşeurilor, pentru a evita „repetarea unui astfel de situaţii”.

ADVERTISING

Clotilde Armand a reacționat pe Facebook

"Am înţeles că firma de salubrizare care ne-a lăsat gunoiul neridicat pe străzile din Sectorul 1 a comunicat că se apucă să strângă gunoaiele din această noapte. Foarte bine. Asta înseamnă că au ales să respecte obligaţiile contractuale faţă de cetăţeni", a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, joi, pe Facebook.

Pe 27 noiembrie Romprest anunţa că din iulie asigură "exclusiv din surse proprii sau atrase, cu angajarea de cheltuieli suplimentare", serviciul de salubrizare în folosul cetăţenilor din Sectorul 1, iar conducerea companiei a decis să limiteze temporar şi gradual activităţile. Romprest sublinia că acea limitare temporară de activitate nu va afecta colectarea deşeurilor menajere de la populaţie şi de la agenţii economici.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, declara, joia trecută, că a solicitat companiei de salubritate Romprest refacturarea serviciilor prestate "pentru a intra în legalitate".

Armand explica faptul că nu poate plăti nişte servicii prestate "doar pe hârtie". "Cetăţenii nu merită să fie 'victimele' unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare care forţează nota şi modifică tarifele după cum doreşte şi autoritatea locală", spunea primarul Sectorului 1.

Clotilde Armand afirma pe 4 decembrie că facturile transmise de Romprest şi neachitate de autoritatea locală se ridicau la 94 de milioane de lei.

ADVERTISING

Clotilde Armand îi răspunde ironic lui Nicușor Dan, după ce a criticat-o din cauza gunoiului din Sectorul 1

Firea susține că a găsit soluția pentru criza gunoaielor din Sectorul 1 și cere convocarea de urgență a CGMB

Clotilde Armand lansează o platforma unde cetățenii pot semnala locurile cu gunoi din Sectorul 1. Astăzi este ședință extraordinară la Primărie


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇