Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a transmis că printre firmele pe care le-a verificat și sancționat în ultima vreme se numără și OMV Petrom Marketing SRL, Agrana România SRL și SC Hervis Sports and Fashion SRL.
Coincidență sau nu, toate aceste firme provin din Austria (țară care s-a opus, recent, aderării țării noastre la spațiul Schengen).
Iată cum sună comunicatul ANPC:
„În ultima perioadă, Autoritatea Naționalăl pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la operatori economici importanți din diferite domenii de activitate. Dintre aceștia îi menționăm pe SC HERVIS SPORTS AND FASHION SRL, AGRANA ROMÂNIA SRL și SC OMV PETROM MARKETING SRL, pentru a verifica modul în care aceștia respectă legislația în vigoare, în domeniu, în timpul actului comercial”.
ANPC nu a precizat cu ce sumă a fost amendată fiecare firmă în parte, ci doar că, „pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat diverse sancțiuni, după cum urmează:
- amenzi contravenționale în valoare totală de 172.000 lei
- 2 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme (măsură în care este inclusă și interzicerea introducerii pe piață și a comercializării jucăriilor neconforme)
- propunerea și emiterea de decizii de încetare a practicii comerciale incorecte.
Dintre abaterile înregistrate în timpul controlului, menționăm:
- lipsa traducerii în limba română a diverselor informații de pe eticheta produselor
- indicarea echivocă a prețurilor suplimentelor alimentare comercializate
- nerespectarea informărilor caracteristice promoțiilor, respectiv neprecizarea tipului de reducere si a perioadei de desfășurare a acesteia
- existența unor practici comerciale incorecte”.
Dintre practicile comerciale incorecte, ANPC menționează destul de vag doar:
- „încălcarea diligențelor profesionale, în cazul Hervis Sports and Fashion SRL
- practici incorecte identificate în cadrul campaniilor de marketing ale OMV PETROM MARKETING SRL, prin inducerea în eroare a consumatorilor referitor la achiziția de carburanți
- practica înșelătoare a AGRANA ROMÂNIA SRL de a ambala zahărul, în pungi de hârtie sau de polietilenă de 1 kg, pe ambalaje fiind inscripţionată menţiunea “Origine din UE şi din afara UE”, fără a fi declarat ingredientul primar din care este obţinut zahărul - sfeclă de zahăr şi/sau trestie de zahăr. Conform legislației UE, este obligatorie indicarea ţării de origine sau locului de provenienţă al ingredientului primar, atunci când acesta diferă de ţara de origine sau locul de provenienţă al produsului alimentar”.