Angajaţii din penitenciare se plâng că deţinuţii nu vor să se vaccineze şi le pun viaţa în pericol

Angajaţii din penitenciare se plâng că deţinuţii nu vor să se vaccineze şi le pun viaţa în pericol

Doar 9.000 de deţinuţi şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina împotriva COVID-19, a anunţat, marţi, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

„Din cei 22.500 de deţinuţi din sistemul penitenciar, doar 9.000 şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina. Vaccinarea deţinuţilor se va face cu doze Johnson&Johnson. (…) Nici măcar jumătate dintre deţinuţi nu se vor vaccina”, conform unei postări de pe site-ul FSANP.

Sindicaliştii arată că numărul scăzut de persoane deţinute care se vor imuniza "înseamnă un real pericol pentru poliţiştii din penitenciare care desfăşoară activităţi directe cu aceştia".

ADVERTISING

"N-a avut cine să discute cu deţinuţii şi să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa. Cine va răspunde pentru aceste dezinteres?", adaugă aceştia.

Săptămâna trecută, col. dr. Valeriu Gheorghiță a spus că jumătate din persoanele private de libertate și-a manifestat intenția de a fi vaccinate.

„Vorbim de circa 20.000 de persoane private de libertate în România. La o evaluare a intenției de vaccinare, circa 10.000, deci aproape 50%, doreau să se vaccineze”, a spus Gheorghiță.

ADVERTISING

Citeşte şi alte articole de azi despre vaccinare:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇