Amenzile de circulație nu vor crește de la 1 iulie prin majorarea salariului minim

Amenzile de circulație nu vor crește de la 1 iulie prin majorarea salariului minim
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amenzile de circulație nu vor crește de la 1 iulie, deși salariului minim pe economie va fi majorat la 3.700 de lei brut.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că punctul de amendă va fi înghețat până la finalul anului, informează Antena 3.

În acest moment, punctul de amendă are o valoare de 165 de lei, adică echivalentul a 5% din salariul minim brut. Prin creșterea salariului minim la 3.700 lei de la 1 iulie 2024, noua valoare a punctului de amendă ar fi urcat la 185 de lei.

Menținerea punctului de amendă la valoarea actuală a fost agreată de șeful Executivului în discuțiile avute cu IMM-urile, patronatele și sindicatele în Consiliul Național Tripartit (CNT).

ADVERTISING

Decizia urmează să fie obiectul unei modificări legislative în acest sens, cel mai probabil o ordonanță de urgență.

Premierul a anunţat că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut şi că se va menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, hotărârea privind creșterea salariului minim ar urma să fie aprobată săptămâna viitoare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇