2.000 de lei pentru fiecare bebeluș născut de mame în situații de risc - proiect susținut de ministrul Firea

2.000 de lei pentru fiecare bebeluș născut de mame în situații de risc - proiect susținut de ministrul Firea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Femeile aflate în situații de risc și care devin mame începând cu anul acesta vor putea beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei, în cadrul unui program cu o valoare de 12 milioane de euro, din fonduri europene, conform unui proiect susținut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Proiectul va ajunge în curând pe masa Guvernului, pentru aprobare, și Firea a avut o întâlnire de lucru pe această temă cu Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Banii vor fi primiți de către ”mamele care se află în situații de risc, victimele violenței domestice, chiar și mamele minore”.

ADVERTISING

„Nu se oferă direct bani, pe care i-ar putea folosi în alte scopuri, ci tichete sociale sub forma unui card electronic! Acest ajutor se emite în maximum trei luni de la momentul nașterii și poate fi folosit de proaspeții părinți doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se implică direct în acest proiect, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Oferim sprijin serviciilor sociale din toată țara când vor fi distribuite aceste tichete sociale. Proiectul ajunge în scurtă vreme la aprobare pe masa Guvernului”, a scris Firea, pe Facebook.

ADVERTISING

Vezi Harta mamelor minore: Copiii cu copii, un fenomen pentru care România își dispută cu Bulgaria primul loc din UE.

Ministrul spune că anul trecut s-au născut în România cei mai puțini copii din ultimul secol.

„Mulți tineri au renunțat la gândul de a fi părinți din cauza situației economice îngreunate de pandemia din ultimii doi ani. Orice mic ajutor poate fi doar benefic și ne poate ajuta să oprim declinul demografic din țara noastră”, încheie ministrul.

???????? Ajutor financiar pentru femeile aflate în situații de risc și care devin mame începând cu anul acesta! ???? 12 milioane...

Publicată de Gabriela Firea pe Joi, 10 martie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇