România e campioană în UE la capitolul ”mame minore”, cu aproape 23% dintre mamele sub 18 ani înregistrate în statisticile oficiale, și, deși în Codul Penal sunt pedepsite infracțiuni precum agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor sau coruperea sexuală a minorilor, autoritățile române fac prea puțin pentru a-i pedepsi pe cei care lasă însărcinate copilele care fac copii.
În fiecare an, constatăm cu stupoare că în România mii de fete devin mame prematur, dar nu facem aproape nimic pentru a stopa acest fenomen și, mai ales, pentru a sancționa comportamente stabilite de legiuitor ca fiind ilegale, nu doar imorale.
”Fenomenul mamelor minore s-a cronicizat în România de-a lungul anilor, cu consecințe care privesc atât siguranța și bunăstarea celor doi copii – mama adolescentă și nou-născutul - cât și societatea în ansamblul ei”, sublinia recent Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România.
În urmă cu o lună, Parlamentul a modificat Codul Penal, înăsprind pedepsele pentru cei care comit infracțiuni sexuale față de un minor. Noua lege nu a putut fi promulgată, deci nu a intrat în vigoare, deoarece Guvernul Orban a contestat-o la CCR, dar chiar și actualul Cod Penal prevede condamnarea la închisoare a celor care întrețin raporturi sexuale cu un minor.
Tema este una pe cât de sensibilă, pe atât de gravă, motiv pentru care organizația Salvați Copiii a adus-o în atenția Administrației Prezidențiale, fiind analizată și dezbătută cu consilieri de la Palatul Cotroceni.
O realitate șocantă
”În prezent, în România, faptele de natură sexuală sunt tratate cu indulgență.
În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătoriilor, doar 42,17% cazuri au sfârșit prin condamnări definitive, conform datelor furnizate de Ministerul Justiției. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare și doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenție. Dintre persoanele condamnate la executare în detenție, aproximativ 78% au primit pedepse mai mici de cinci ani (datele complete AICI).
Mai mult decât atât, o altă serie de date furnizate de Direcția de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției arată că, începând cu anul 2014, au existat peste 4.500 de cazuri în care persoane condamnate pentru fapte de natură sexuală asupra minorilor au primit decizia de a presta muncă în folosul comunității, cel mai adesea în școli, centre educaționale sau alte locuri unde puteau interacționa cu persoane vulnerabile”, a explicat deputatul independent Oana Bîzgan, inițiator al legii prin care se schimbă Codul Penal si care a expus astfel de situații în mai multe articole publicate pe site-ul său.
Pe de altă parte, deputatul PNL Adriana Săftoiu, membru al Comisiei de anchetă pentru copii dispăruți, a făcut dezvăluiri de-a dreptul șocante pe Facebook.
”La cea de-a treia audiere, ONG-urile invitate la audieri au relatat că există DGASPC-uri (ne-au fost nominalizate judeţele în cauză) care furnizează ’marfă’ pentru reţelele de trafic de persoane, respectiv prostituţie şi/sau cerşetorie.
Reţelele sunt aproape imposibil de destructurat, fiind o încrengătură între ’instanţe, poliţie, politicieni’, conform afirmațiilor de la audieri. Ne-au fost prezentate cazuri concrete, unde dosarele sunt fie dosite, fie clasate pe motiv că minora a consimțit sexul”, a scris pe Facebook Adriana Săftoiu.
La invitația SpotMedia.ro, experții asociației Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just) au aceptat să lămurească mai multe aspecte, despre care s-a discutat prea puțin în spațiul public: Cine sunt cei care trebuie să fie pedepsiți pentru raporturi sexuale cu minore și ce riscă aceștia?
Când se pedepsește raportul sexual cu o minoră?
Unele conduite în legătură cu viața sexuală sunt interzise de lege: toate cele care sunt comise împotriva voinței victimei (violul, agresiunea sexuală, unele forme de pornografie infantilă sau de trafic de minori), dar și unele dintre cele comise cu acordul victimei (actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, unele forme de pornografie infantilă sau de trafic de minori).
Prin act sexual se înțelege orice act de penetrare vaginală, orală sau anală, indiferent că se folosește o parte a corpului sau vreun obiect. În prezent, actul sexual cu un minor este interzis de lege numai atunci când copilul care își dă acordul nu a împlinit vârsta de 15 ani.
De regulă, autorul este un adult. Dacă autorul este un minor, fapta este infracțiune numai dacă diferența de vârstă față de victimă este mai mare de trei ani – așadar, dacă un copil de 15 ani face sex cu un copil de 12 ani sau un adolescent de 17 ani are relații cu un copil de 14 ani, aceste fapte nu sunt incriminate.
Dacă diferența de vârstă este mai mare de trei ani, autorul care este mai mare în vârstă riscă închisoare de la 2 la 7 ani când victima are vârsta sub 13 ani și închisoare de la unu la 5 ani dacă victima are vârsta între 13 și 15 ani.
Chiar și atunci când victima are vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, actul sexual este interzis dacă autorul este adult și care este rudă, profesor, instructor sportiv, preot, doctor, asistent medical, paznic, gardian al adolescentului. Acel adult riscă închisoare de la 2 la 7 ani.
Nu are importanță dacă actul sexual a avut o loc o singură dată, dacă cei doi erau logodiți (pentru etnia rromă se poartă acest tip de relație în cazul minorilor) sau dacă din relație a rezultat un copil. Aceste aspecte particulare vor fi avute în vedere de judecător în momentul când va stabili concret pedeapsa, între limitele legale indicate mai sus.
Până la ce vârstă a victimei vorbim despre ”pedofilie”?
În drept nu folosim noțiunea de „pedofil” pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii. Pedofilia este o tulburare mintală care se manifestă prin atracția erotico-sexuală față de un copil mic, de regulă până la 13 ani.
Atâta timp cât această atracție nu se concretizează într-una din infracțiunile prevăzute de Codul Penal, persoana nu poate fi sancționată – de exemplu, dacă un pedofil se limitează la autosatisfacere în fața unor poze cu un minor, fapta nu este infracțiune. Cu alte cuvinte, un pedofil nu este neapărat un infractor, după cum un infractor sexual nu este neapărat un pedofil.
Vârsta pentru consimțământul sexual valabil a fost schimbată în cursul timpului: până în anul 2000 a fost 14 ani, atunci s-a schimbat la 15 ani. Nu au fost studii sociologice sau psihologice pentru acea schimbare.
Oricum, dacă minorul care își dă acordul are o vârstă mai mică, judecătorul apreciază de la caz la caz dacă acesta este dat în cunoștință de cauză: de exemplu, literatura de specialitate a considerat că un act sexual cu acordul unui minor cu vârsta de 11 ani nu poate fi calificat ca fiind o infracțiune de act sexual cu un minor, ci o infracțiune de viol.
Când sunt condamnați tații copiilor născuți de către mame minore?
Dacă în urma unei relații consimțite a rezultat un copil și mama este minoră sub 15 ani, atunci tatăl răspunde penal dacă are minim 14 ani și este mai mare cu trei ani decât mama.
Ce instituții ar trebui să se sesizeze în asemenea cazuri: Primăria, poliția din localitate, Autoritatea pentru Protecția copilului, Direcțiile de asistență socială, școala?
Orice persoană poate sesiza parchetul sau poliția cu privire la această situație: mama însăși poate formula o plângere, după cum părinții mamei, vecinii ori prietenii săi pot formula un denunț.
Pot formula un denunț adresat organelor de urmărire penală chiar profesorii minorei care este însărcinată sau personalul medical care asistă la naștere. De asemenea, organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu.
Legea drepturilor copilului nr. 272/2004 obligă personalul din sistemul de educație și sistemul medical să anunțe de urgență DGASPC atunci când minora este însărcinată sau dă naștere unui copil, pentru ca ea să intre în sistemul de protecție al statului.
La fel, trebuie anunțat DGAPSC cu privire la tatăl minor care nu răspunde penal (de exemplu, are vârsta sub 14 ani sau este mai mare dar nu are discernământ) – obligația revine aici parchetului.
Din păcate, niciuna din cele trei instituții nu pare a cunoaște aceste obligații.
Ar fi benefică și oportună o campanie de conștientizare a acestei situații, care să includă și lecții de educație sexuală și juridică în școli ?
VeDem Just are o experiență de cinci ani în școlile din România unde membrii asociației au ținut lecții de educație juridică non-formală cu zeci de mii de copii. Opinia noastră este că trebuie lucrat în egală măsură și cu adulții, și cu copiii.
Astfel, sunt profesori sau părinți care nu știu că minorii pot avea dosar penal începând cu vârsta de 14 ani; sunt elevi care nu știu că dacă distribuie fotografii sau filmulețe pornografice cu minori atunci vor fi anchetați penal; sunt adulți care nu știu că este interzis să aibă relații intime cu un copil sub 15 ani chiar cu acordul acestuia; sunt persoane care nu știu că dacă se autosatisfac sau întrețin relații intime în fața acestuia, ori dacă trimit un simplu sms acestuia prin care să îl invite să vadă un film pornografic comit o infracțiune.
Rezultatele lipsei de informare și educare adecvată sunt următoarele: România este pe primul loc în Europa la numărul de adolescente care devin mămici, la numărul de avorturi care încă este văzută drept principala metodă de contracepție și la numărul de infectări cu virusul HPV.
De asemenea, numărul de dosare penale privind victimele minore și autorii minori ai unor infracțiuni este în evoluție în ultimii 10 ani în România, creșterea manifestându-se în special cu privire la infracțiunile care implică violența.
Evoluția rapidă a societății și a tehnologiei, capacitatea tinerilor de a asimila informații din diverse domenii, dar și de a fi păcăliți, expunerea acestora la informații de natură sexuală care nu pot fi controlate de mediul familial fac ca educația juridică și sexuală să devină necesare.
Ele trebuie realizate cât mai devreme: educația sexuală înainte de prima menstruație la fetițe, iar educația juridică cel târziu la vârsta de 12-13 ani, pentru a-i pregăti pe copii pentru pragul de 14 ani când vor trebui să cunoască toate legile din România și să răspundă pentru încălcarea acestora.
Noi suntem convinși că astfel de ore trebuie să fie opționale într-o primă fază, apoi să devină obligatorii, pentru a crește responsabilitatea următoarelor generații.
