Radu și Nicoleta Trifan sunt fondatorii Asociației Acasă în Banat, care salvează tezaurul arhitectural al Banatului renovând case vechi și mori de apă, pe care apoi le redau circuitului turistic. În plus, îi ajută cu locuințe și alimente pe cei nevoiași din comunitățile locale.
Totul a început cu o casă veche de 170 de ani pe care și-au cumpărat-o la 70 de kilometri de Timișoara. După ce au recondiționat-o, s-au oferit să îi ajute și pe vecini să-și aranjeze casele care, altfel, riscau fie să ajungă în paragină, fie să fie ”reparate” fără să se țină cont de arhitectură sau tradiții.
Așa s-au născut proiecte precum Color the Village sau Țara Morilor de Apă.
Apoi, le-au oferit locuințe tip container celor care nu au case și chiar au început să construiască o casă pentru o familie din sat.
Venirea pandemiei i-a inspirat și au început un nou proiect, prin care peste 1.500 de persoane din peste 70 de localități din tot Banatul au primit pachete cu alimente și produse de igienă.
Și totuși, nu ar fi putut să facă toate aceste lucruri fără ajutor, iar ajutorul vine constant de la voluntari, oameni care, deși muncesc câte o zi întreagă, pun capul pe pernă mulțumiți de frumusețea lucrurilor pe care reușesc să le facă împreună.
”E uimitor că marea majoritate a voluntarilor care vin la acțiunile noastre o reprezintă oameni care lucrează la birou, în corporații sau sunt mici întreprinzători cu afaceri, dar care totuși nu profită de ziua lor liberă să meargă la un restaurant, la un club, ci își dedică o zi sau două pe lună faptelor bune, să renoveze case, mori de apă sau să ducă pachete oamenilor nevoiași”, povestește Nicoleta Trifan, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
Pentru început, aș vrea să ne spuneți câteva cuvinte despre Asociația Acasa in Banat și oamenii din asociație, povestea și planurile voastre.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată acum 2 ani de zile și are sediul în satul Valeapai, județul Caraș-Severin. De ce Valeapai? Pentru că, de fapt, acolo a început totul.
Acum 4 ani, noi, Radu și Nicoleta Trifan, am cumpărat la Valeapai o căsuță din lemn și lut, veche de 170 de ani. Inițial, am vrut o casă de vacanță, un refugiu departe de oraș (satul Valeapai e la 60 km de Timișoara, unde locuim), o casă pe care să o păstrăm așa cum am găsit-o: din lemn, lut, piatră, fără geamuri din plastic și fără ciment, izolație din polistiren sau alte interferențe ale lumii ”moderne”.
Casa asta, pe care am început să o recondiționăm, ne-a făcut să ne dăm seama cât e de important să păstrăm nu doar tradițiile, ci și patrimoniul satului bănățean pentru că în jurul nostru, casele se modernizează haotic și își pierd farmecul și unicitatea.
Satele românești arată tot mai... la fel. Aceleași case fără fațade decorate, aceleași geamuri albe, aceleași culori stridente, același acoperiș din tablă. O casă veche e considerată „urâtă” în sat, așadar ea rămâne în paragină pentru că proprietarii nu au bani, iar când au bani, o recondiționează cu meșteri ce dau jos fațada decorată și pun plăci de polistiren.
Am decis să schimbăm asta. O casă veche poate fi frumoasă, cu costuri minime. Și așa am renovat prima casă, la tanti Leana din Valeapai, în martie 2018.
Am zugrăvit casa și pe interior, și pe exterior, i-am reparat intrarea în casă, am făcut o igienizare. Cred că am fost 10 oameni, cu totul, am muncit până seara târziu, am făcut picnic la prânz.
A fost uimitor pentru noi că femeia asta, care nu ne cunoștea, ne-a lăsat să îi intrăm așa, în viață, să îi răscolim toată casa. Dar la final de zi a fost nemaipomenit pentru toți, iar noi ne-am dat seama că asta trebuie să facem.
Așa s-a născut Asociația Acasă în Banat, în mai 2018. Au mai urmat și alte case renovate, în aceeași idee. Într-o zi, renovăm o casă: ne adunăm cât mai mulți voluntari și oferim ce avem noi mai de preț: timpul nostru și ... două mâini cu care ajutăm.
Apoi am gândit proiectul Color the Village prin care ne-am propus să renovăm 30 de case în 3 zile. O nebunie, ar zice unii. Dar uite că am făcut-o, anul trecut la Eftimie Murgu, în Caraș Severin. Și mai facem încă o ediție, anul ăsta la Racovița, în Timiș.
A urmat apoi Țara Morilor de Apă, apoi Dar din Dar, apoi Salvăm Morile de Apă, acum pregătim și un proiect pe gastronomie...
Ce profesii aveți? Cum reușiți să vă împărțiți timpul între joburi și asociație?
Radu este economist de profesie, iar el de anul trecut s-a lăsat de job și se ocupă exclusiv de asociație, efectiv 24/24. E adevărat, ar mai avea nevoie de încă 2-3 oameni angajați full time ca să facă față.
Eu, Nicoleta, lucrez ca specialist în comunicare și îmi împart timpul liber între copii și voluntariat pentru Acasă în Banat. Avantajul de a fi o familie este și faptul că discutăm, dezbatem mai tot timpul, iar la sfârșit de săptămână suntem mereu împreună, mergem în documentare sau la intervenții, discutăm, luăm decizii.
Radu se ocupă de mai toate lucrurile, de la organizat intervenții, la necesarul de materiale, până la achiziții sau preluat donații, iar eu ajut pe partea de comunicare. Iar copiii (avem o fetiță de 7 ani și un băiețel de 4 ani) sunt și ei voluntari activi ai asociației. Vin cu noi la toate acțiunile, dau o mână de ajutor, au și ei responsabilități.
Ce proiecte ați derulat, de-a lungul timpului, prin intermediul asociației?
Fiecare caz social, fiecare familie ajutată a fost un proiect în sine. Am renovat case, am oferit locuințe tip container celor care nu aveau casă, anul acesta chiar construim prima casă pentru o familie din satul Peciu Nou, unde a fost un incendiu și ei au rămas fără locuință. Avem peste 20 de case la care am intervenit, familii pe care le-am ajutat să aibă condiții mai bune de locuit, asta în numai cei 2 ani de existență.
Un alt proiect de suflet este Color the Village, prin care ne adunăm mulți voluntari și în 3 zile renovăm 30 de fațade dintr-un sat. De ce am renova fațadele? Pentru că ele sunt cartea de vizită a unei localități. Pentru că fațada caselor e chipul unui sat, e ceea ce îl face unic.
Anul trecut, ne-am renunit 250 de voluntari la Eftimie Murgu, în Caraș Severin și am renovat fațadele caselor care erau degradate sau gri. Am ales această localitate pentru că aici sunt cele mai multe mori de apă funcționale din țară, este singura rezervație mulinologică.
Cu toate astea, turiștii nu se opreau în sat, ci mergeau și vizitau doar morile din afara satului. Am știut că un sat frumos, renovat, va atrage turiștii să și rămână în localitate, să fie curioși de sat, de tradiții, de peisaje, să fie motivați stea mai multe zile.
Așadar am zugrăvit fațadele gri, am reparat, acolo unde oamenii nu își permiteau să o facă. Am renovat casele, le-am dat culoare, am pus chiar și mușcate la ferestre. A avut un efect fantastic asupra satului, dar și asupra localnicilor.
Vrem să repetăm experiența an de an, dar în alte sate din Banat. Pentru anul acesta am ales Racovița, în Timiș, deoarece este satul care își mai păstrează arhitectura în stil baroc rural, sunt puține sate în Banat unde mai există așa ceva și credem că merită pusă mai bine în valoare.
În primăvară, în timpul situației de urgență, ne-am dat seama că trebuie să intervenim și noi și să acționăm în sprijinul familiilor afectate de restrângerea mobilității populației. Așa s-a născut „Dar din Dar”.
Am pornit de la ideea să oferim 100 de pachete cu alimente și produse de igienă, dar la final... am ajuns la 600 de pachete, adică 600 de familii, peste 1.500 de persoane din peste 70 de localități din tot Banatul.
Pachetele astea reprezintă nu mai puțin de 12 tone de alimente, cumpărate, împărțite și apoi distribuite în condiții de siguranță, atât pentru beneficiari, cât și pentru voluntari.
Ce a fost extraordinar a fost că de 1 iunie, am făcut 60 de cadouri copiilor din 2 comune. Fiecare copil în parte a primit un cadou personalizat, unic, frumos împachetat cu numele lui. A fost cea mai grea acțiune „Dar din Dar”, din punct de vedere al organizării, dar și cea mai frumoasă.
Când și cum s-a născut proiectul Țara Morilor de Apă?
Țara Morilor de Apă a pornit de la Eftimie Murgu, satul cu rezervația mulinologică unde am făcut Color the Village. Anul trecut, am luat lista de monumente istorice și am început să numărăm câte mori de apă sunt în Caraș Severin.
Trebuie să vă spun că sunt în jur de 100, enorm de mult, comparativ cu celelalte județe care nu au deloc, sau au câte 2-3. Apoi ne-am dat seama că nu avem o bază de date disponibilă cu ele, nu găsești nicaieri cum arată, cum se ajuge la ele, unde sunt amplasate exact, dacă merită sau nu să fie vizitate, dacă sunt funcționale sau nu.
Și am decis să facem noi baza asta de date, am scris proiectul „Țara Morilor de Apă” și primit finanțare de 50% de la Consiliul Județean Caraș Severin.
Dar, cele 100 de mori de apă nu sunt doar 100, deoarece pe lângă morile care sunt pe lista monumentelor mai sunt o mulțime care nu apar pe listă. Așa, la finele anului trecut am ajuns să numărăm, să inventariem, să fotografiem, să ajungem cu voluntarii la 243 de mori de apă.
A fost destul de greu pentru că a fost multă muncă de teren, de documentare, de cartografiere, dar avem baza asta de date și, acum o încărcăm și online pe site-ul taramorilordeapa.ro. Mai mult, ne ajută să facem și pasul următor, ce știm noi mai bine: să reparăm, să intervenim de urgență.
Prima intervenție a fost în februarie, la Sasca Montană, unde am refăcut Moara Mică din localitate. Tot așa s-a născut și Salvăm Morile de Apă, proiectul în parteneriat cu Fundația Orange, atunci când Andrei Armarghioalei, care a fost voluntar la Color the Village, i-a spus lui Radu ca se deschide un apel intern de proiecte, asta a fost și ideea: să renovăm 10 mori de apă.
Ce v-ați propus să faceți în cadrul acestui proiect?
Vrem să intervenim și să renovăm 10 mori de apă din 3 localități: Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova. Am ales localități unde morăritul nu s-a pierdut, oamenii încă folosesc sau vor să folosească aceste mori. Ele nu sunt proprietate privată, ci sunt folosite în „devălmășie”, adică sunt folosite de mai multe familii, cu rândul, după un program bine stabilit. Ei sunt „rândașii” morii.
Ce vrem noi să facem este nu doar renovarea morilor de apă, mici reparații, schimbat acoperiș, tratat lemnul sau renovat fundația, curățat canalul de apă, ci vrem să le punem în valoare și din punct de vedere turistic.
În primul rând, morile trebuie să fie vizibile, de aceea curățăm zona, defrișăm iarba și lăstarii. Apoi trebuie să fie accesibile, de aceea facem balustrade, scări, podețe. Și să poată fi identificate, de aceea facem traseul morilor și amplasăm plăcuțe cu numele morilor. Și, nu în ultimul rând, vrem ca ele să fie frumoase, de aceea am adăugat elemente tradiționale.
Turiștii care vin vor vedea aceste mori care sunt funcționale, macină făină de grâu și de porumb, se pot caza în sat, pot gusta din bunătățile tradiționale, mămăligă sau pâine făcută cu făină de la moară. Este o experiență inedită, unică, pe care o pot trăi aici, în Țara Morilor de Apă.
Cum găsiți voluntari?
Voluntarii, de fapt, ne găsesc ei pe noi. Cred că e o mare dorință de a ajuta, în fiecare dintre noi, însă foarte mulți nu găsesc cadrul în care să o facă. Pentru noi, rețelele de socializare sunt de mare ajutor pentru că de pe paginile noastre de socializare, lumea află de noi și care sunt acțiunile unde se pot implica.
De asemenea, deja diferite companii propun angajaților o zi de voluntariat, așadar colegii se organizează și vin împreună să facă fapte bune. La Salvăm Morile de Apă, de exemplu, 25 de voluntari au venit tocmai din București și sunt angajați la compania Orange.
Pe de altă parte, avem un grup de 30-50 de voluntari care vin constant la acțiunile noastre. Le place, deja lucrează în echipe, știu ce au de făcut, au prins drag și s-au împrietenit cu oamenii cu care se întâlnesc de fiecare dată.
E uimitor că marea majoritate a voluntarilor care vin la acțiunile noastre o reprezintă oameni care lucrează la birou, în corporații sau sunt mici întreprinzători cu afaceri, dar care totuși nu profită de ziua lor liberă să meargă la un restaurant, la un club, ci își dedică o zi sau două pe lună faptelor bune, să renoveze case, mori de apă sau să ducă pachete oamenilor nevoiași.
Pentru mulți, ca și pentru noi, a face voluntariat e o necesitate, pentru că, în ciuda oboselii, la sfârșitul zilei, te simți fantastic, te încarci cu o energie bună pentru că simți că ai făcut ceva care chiar face diferența.
Cum decurge o zi de voluntariat la Țara Morilor de Apă?
În general, am gândit aceste intervenții la morile de apă să dureze o zi, maxim două, dacă avem 4 mori de apă. Dimineața facem o scurtă trecere în revistă a măsurilor de protecție, în această perioadă, luăm inclusiv temperatura tuturor participanților, apoi ne împărțim treaba: facem echipele și pornim să atacăm ce e mai greu.
În general, avansăm pe toate planurile, igienizăm, strângem gunoaie de pe maluri, defrișăm, curățăm, dar lucrăm și la clădirile morilor, e cu adevărat o desfășurare de forțe.
La prânz facem o pauză de masă, de-obicei e greu să mobilizăm voluntarii să vină să mănânce pentru că vor să termine ce au început. Apoi, după prânz, lucrăm din nou până seara.
Se lucrează în echipe, e fantastic că, atunci când te pui să faci ceva mai greu, parcă de nicăieri apare cineva care te ajută. La fiecare acțiune învățăm cu toții ceva, fie că am mai făcut asta sau nu, ne încurajăm unii pe ceilalți, râdem mult și facem haz de necaz. Dar e uimitor să vedem cum se transformă atât de repede totul, în numai o zi, asta chiar dacă nu suntem de meserie, dar suntem cu toții dedicați și muncim cu tot sufletul, nu doar cu mâinile.
Care este cea mai mare satisfacție la sfârșitul unei astfel de zile?
Cred că... e atunci când vezi că voluntarii nu se mai dau plecați. Își mai găsesc câte una-alta de făcut, parcă ar mai lungi un pic momentul înainte de a încheia ziua, chiar dacă sunt rupți de oboseală.
Este când vezi și la finalul acțiunii, un zâmbet până la urechi pe fața tuturor voluntarilor, zâmbetul ăla care nu a pierit în niciun moment, de dimineața până seara târziu și te întrebi câteodată cum mai au putere să zâmbească, după o zi de muncă, în care au fost uzi, plini de noroi sau făină, au cărat lemne și pietre, au pus țiglă, au tăiat toate buruienile pământului...
E când te întrebă cineva plin de mândrie „mai știi cum era aici dimineață?” și te întreabă „când FACEM următoarea acțiune?”. Satisfacția e când voluntarii îți spun că vor să revină în sat în vacanță, cu familia, cu prietenii.
E bucuria pe care o simți când vezi uimirea din ochii localnicilor care trec pe lângă moară, moara lor, pe care nu o băgau în seamă, pe care cumva, nu o vedeau până atunci. Și îți crește inima de bucurie atunci când localnicii spun că ... nu credeau că terminăm, iar eu le spun că „v-am spus eu că terminăm!”, și da, chiar le spusesem de mai multe ori în cursul zilei.
Pe termen lung, satisfacția este când vezi că pe rețelele de socializare apar selfie-uri și poze de pe la morile de apă și agențiile de turism organizează drumeții pe „traseul morilor de apă”, chiar acolo pe la morile „noastre”.
Și, bineînțeles, e fantastic să vezi că morile astea continuă să macine, că oamenii le folosesc nu doar pentru ei, ci și pentru alții, pentru că tot mai multă lume își dă seama că o pâine sau o mămăligă făcute din făina de grâu sau de mălai proaspăt măcinate la o moară de apă nu se compară cu nimic!
Vrei să participi la următoarea acțiune? Te poți înscrie prin acest formular: https://forms.gle/TMWJpYdWSN4oRY6i9
Citește și: