Vitamina C chiar previne răceala? Ce spune știința

Vitamina C chiar previne răceala? Ce spune știința
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vitamina C este esențială pentru buna funcționare a organismului, însă studiile științifice arată că administrarea de suplimente nu reduce riscul de a răci, în ciuda unei convingeri populare răspândite de mai bine de jumătate de secol.

Potrivit profesorului Daniel M. Davis, coordonator al departamentului de Științele Vieții de la Imperial College London, vitamina C are numeroase beneficii pentru sănătate. Ea acționează ca un puternic antioxidant, protejând celulele de efectele nocive ale radicalilor liberi și ale poluării, contribuie la absorbția fierului și este implicată în producerea colagenului, scrie The Guardian.

ADVERTISING

Cu toate acestea, specialistul subliniază că ideea potrivit căreia dozele mari de vitamina C sau consumul ridicat de suc de portocale pot preveni răceala ori pot grăbi semnificativ vindecarea este un mit.

Originea acestei convingeri este legată de chimistul american Linus Pauling, laureat a două premii Nobel, care a avut o contribuție importantă la cercetarea vitaminelor. În 1970, acesta a publicat cartea „Vitamin C and the Common Cold” (Vitamina C și răcelile obișnuite - n.red.), devenită rapid bestseller și responsabilă pentru popularizarea suplimentelor cu vitamina C la nivel mondial.

ADVERTISING

Între timp, cercetările au oferit o imagine mai nuanțată. Studiile arată că persoanele care iau suplimente cu vitamina C răcesc la fel de des ca cele care nu le folosesc. În schimb, administrarea regulată poate scurta durata simptomelor, însă beneficiul este redus, de aproximativ 8% în cazul adulților.

„Este dificil să interpretăm complet aceste rezultate, deoarece persoanele care iau constant doze mari de vitamina C sunt, în general, mai preocupate și de alte aspecte ale unui stil de viață sănătos”, explică profesorul Davis.

ADVERTISING

În ceea ce privește susținerea sistemului imunitar, specialistul recomandă acordarea unei atenții mai mari vitaminei D, despre care există dovezi concrete privind rolul său în funcționarea imunității.

Organismul produce vitamina D prin expunerea pielii la soare în perioada martie-octombrie, însă în sezonul rece poate fi necesară administrarea unui supliment, conform recomandărilor serviciului public de sănătate din Marea Britanie.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google