Vești proaste pentru cei care iau medicamente gen Ozempic. Ce se întâmplă când renunță la tratament

Vești proaste pentru cei care iau medicamente gen Ozempic. Ce se întâmplă când renunță la tratament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Studii recente vin cu vești proaste pentru cei care iau medicamente pe bază de semaglutidă. S-a vorbit mult despre faptul că medicamentele din clasa GLP-1 sunt considerate „miraculoase”, oferind o gamă largă de beneficii pentru sănătate dincolo de slăbit sau tratarea diabetului. Acestea pot reduce riscul unor afecțiuni variate, de la boli cardiovasculare până la tulburări cognitive, și chiar par promițătoare în tratarea dependențelor. Doar că vin cu mai multe costuri la pachet.

Cercetări recente care au analizat ce se întâmplă după întreruperea tratamentului conturează un tablou care i-a pus pe gânduri și pe oamenii de știință: beneficiile pot dispărea surprinzător de rapid. Peisajul general nu e deloc roz, mai cu seamă că mulți pacienți renunță la aceste medicamente din cauza costurilor, a disponibilității limitate sau a efectelor adverse.

Într-un studiu publicat în revista BMJ Medicine și citat de Futurism, cercetătorii de la Washington University School of Medicine (SUA) au analizat pe o perioadă de trei ani datele medicale a peste 333.000 de adulți cu diabet. Aproximativ o treime dintre aceștia au urmat tratament cu un medicament GLP-1 precum Ozempic, al cărui ingredient activ este semaglutida.

Partea bună este că pacienții care au urmat constant tratamentul timp de trei ani au avut un risc cu 18% mai mic de boli cardiovasculare, ceea ce confirmă numeroasele studii care arată beneficiile acestor medicamente dincolo de simpla scădere în greutate.

Partea mai puțin bună este că întreruperea tratamentului, chiar și pentru o perioadă relativ scurtă, de doar șase luni, a crescut riscul unui eveniment cardiovascular major cu până la 8%. Iar în cazul celor care au renunțat timp de unul sau doi ani, riscul a crescut cu 22%, anulând practic protecția oferită anterior de medicament.

Epidemiologul Ziyad Al-Aly, autor al studiului, a descris acest efect drept un „șoc metabolic”. „Este nevoie de ani pentru a construi protecția cardiovasculară, dar mult mai puțin timp pentru a o pierde”, a explicat el într-un interviu pentru CNBC.

Cel mai evident efect pentru persoanele care opresc tratamentul este recâștigarea greutății, deoarece apetitul, cândva diminuat, revine puternic. Totuși, Al-Aly a subliniat că apar și alte efecte, precum reapariția inflamației, creșterea tensiunii arteriale și a nivelului colesterolului.

Mai mult, rezultatele sugerează că întreruperile tratamentului pot lăsa „urme de durată”, deoarece pacienții nu mai recuperează complet beneficiile inițiale ale medicamentului. Acest aspect este cu atât mai îngrijorător cu cât mulți pacienți fie renunță definitiv, fie întrerup temporar tratamentul. În perioada analizată, 26% dintre utilizatori au încetat complet administrarea, iar 23% au avut pauze de cel puțin șase luni înainte de a relua tratamentul.

Medicamentele GLP-1 pot avea efecte adverse destul de greu de tolerat, cum ar fi greața, care îi afectează pe aproximativ jumătate dintre pacienți la începutul tratamentului. Deși mai rare, vărsăturile și diareea sunt și ele raportate.

În plus, costurile pot fi ridicate. Cererea foarte mare combinată cu producția insuficientă duc frecvent la lipsa acestor medicamente din farmacii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇