Vaccinurile antiCovid ale Pfizer şi Moderna au o eficacitate de 94% în prevenirea spitalizării persoanelor cu vârste de cel puţin 65 de ani, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Totodată, vaccinurile mARN au o eficacitate de 64% în prevenirea spitalizării vârstinicilor care au fost vaccinaţi cu o singură doză, arată acelaşi studiu, transmite CNBC.
Cercetarea a evaluat 417 adulţi spitalizaţi, din 14 state americane, în perioada ianuarie-martie. Potrivit agenţiei, aceste constatări corespund celor realizate în studii clinice.
Până marţi, peste 81% dintre adulţii americani cu vârste de cel puţin 65 de ani fuseseră vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19, potrivit datelor CFC. Peste 65% dintre adulţii de cel puţin 65 de ani au fost vaccinaţi cu ambele doze.
Consilierul medical şef al Casei Albe Anthony Fauci a declarat în această săptămână că americanii ar trebui să vadă un moment de cotitură al pandemiei în câteva săptămâni, în condiţiile în care vaccinările continuă în ritm rapid în SUA.
În ultima săptămână, Statele Unite au raportat în medie 2,7 milioane de vaccinări pentru Covid-19 pe zi.